Titlu necenzurat

Cursurile de jurnalism te pun în gardă cu privire la cenzură şi la presiunile existente în redacţii. Subiecte tabu doar pentru că sunt tangente cu cel care susţine finaciar publicaţia. Sau subiecte de care nu te atingi pentru că implică un apropiat al vreunui jurnalist. Şi multe alte astfel de cazuri. Ideea este că toate vin de sus în jos. Dinspre un for superior (ierarhic) spre cel ce editează textele.

La aceleaşi cursuri înveţi şi despre presiunea venită dinspre public. Subiecte bombastice, cuvinte dure, impresii puternice. Aceasta ar fi o reţetă rapidă de succes. 

Nimeni nu îţi va spune vreodată că cititorul vrea cenzură.  Vrea să îi dai informaţia care i s-ar părea lui că merită consumată. Partea lui de adevăr. Şi asta nu e deloc de neglijat. Adevărul poate avea exact atâtea versiuni câte creiere au asimilat informaţia furnizată. Iar dacă ceea ce asimilează nu e conform cu setul său valori nu o va accepta ca adevăr. Va fi doar una din multele gafe jurnalistice pe care le arată cu degetul şi le condamnă.

Altfel spus, am scris în ultimul timp pe acest blog despre mortea violentă a lui _________. Pentru că am fost în trecut parte a contextului social în care s-a întâmplat nefericitul eveniment am găsit de cuviinţă să prezint faptele cu un plus de amănunte faţă de restul actorilor din mass media. Astfel am aflat şi am publicat numele făptaşului _________. Am reuşit să postez o poză a acestuia şi a prietenei sale, __________. Am furnizat informaţii de interior pentru o înţelegere mai profundă a întregului peisaj.

A te folosi de surse pentru a afla un nume, a face un research pentru a găsi o poză (care era deja publică), a menţiona numele prietenei sale (după ce aceasta şi l-a făcut singură public) sunt doar câteva piese dintr-un puzzle. Puse cap la cap dau naştere unui demers jurnalistic. Se numeşte investigaţie.

Fratele făptaşului mi-a scris zilele trecute spunându-mi: " Pe această cale te rog să ştergi poza, numele lui, al meu şi partea din e-mail meu care e strict confidenţială, ai putea să pui ca în presa norvegiană doar "Tudor" şi atât.". 

Deîndată ce lucrurile vehiculate aici au fost confirmate de mai multe surse iar informaţiile aveau un caracter public dinaintea postării lor pe acest blog mă văd nevoit să nu acţionez în conformitate cu voinţa celui care a avut aceste solicitări.

Cerinţele acestuia au fost dublate de cele ale __________ care îmi cereau cam aceleaşi lucruri în cadrul unor comentarii la postările mele anterioare. Reiau aici câteva dintre rândurile acesteia: "Domnule Ciocan, mulţumindu-vă pentru poziţia corectă pe care aţi adoptat-o în relatarea acestor evenimente şi asigurându-vă de toată consideraţia mea, v-aş ruga să eliminaţi fotografia din conţinutul articolului cât timp nu ne-am dat acordul privind apariţia acesteia fie şi pe acest blog, care este şi el o formă a mass media. Totodată, până la pronunţarea unor concluzii clare ale anchetei sau a unui verdict, consider că e prematură publicarea numelui integral a persoanei incriminate.".

Reiau ce am spus şi mai sus, informaţiile vehiculate pe acest blog au fost rodul unei investigaţii (surse, research) şi a unei compilaţii de informaţii cu caracter public (website-uri).

De când am primit cele două solicitări, m-am tot gândit la adevăratul mesaj al celor doi. Singura concluzie e că în absenţa informaţiilor pe care cei doi vor să le suprim aş rămâne fără subiect, fără acţiune, fără nimic.

Or nu pot face acest lucru cât timp există subiectul. ___________. Există o acţiune. O crimă. Există context. ___________.

O voi cita din nou pe ____________: "Avem nevoie de mai multe opinii curajoase, de multiple abordări, până se va înţelege că acest fenomen trebuie controlat sau chiar eliminat, cât timp acolo se practică tratamentul inuman, umilitor aplicat unor tineri (cei mai mulţi cu studii superioare).".

"Opinii curajoase", "abordări multiple"...sună frumos. Dar o crimă nu s-ar supune aceluiaşi tratament?

În "Jurnalistul universal" al lui David Randall se spune aşa: "Orice articol trebuie să fie o încercare neafectată de prejudecăţi de a afla ce s-a petrecut cu adevărat, însoţită de hotărârea de a publica adevărul, oricât de incomod ar fi acesta pentru concepţiile şi credinţele noastre.".

Spaţiile goale se pot citi după bunul plac. Pe acest blog ele au nume de oameni şi instituţii, într-o ordine exactă. Gert Olsen, Tudor Istrate, Bianca Cristea, Corina Cristea, Tudor Istrate (din nou), DRH Norway, Corina Cristea (din nou).

Disperare vs Muţenie

Mostră de truck filling

Gert Olsen a fost înmormântat astăzi.

Despre acest lucru Cosmin Chiţu spunea: în acelaşi timp "undeva în Norvegia un grup de voluntari va continua colectarea de haine. Cred ca acest lucru spune multe despre caracterul umanitar al celor de la Humana...și mai ales despre cât de mult prețuiesc viața  unui om.".

Cum evenimentul nefericit nu a făcut decât să readucă pe tapet o problemă mai veche vom încerca aici să ţinem pasul cu informaţiile despre DRH Norway şi Tudor Istrate.

Există voci vehemente care cer desfiinţarea şcolii. Există, de asemenea, voci la fel de vehemente care susţin instituţia. Găsesc potrivit să le afişez pe amândouă deîndată ce primesc materiale în acest sens.

Astăzi, vom prezenta apelul făcut de fratele lui Tudor către Cosmin Chiţu:

" Mă numesc Traian Istrate, sunt fratele lui Tudor Istrate, cel care a fost implicat în accidentul de acum o săptămână de la şcoala DRH Norway. Am adresata ta de la Bianca Cristea, prietena lui Tudor. Am citit scrisoarea ta de pe Tvindalert.com prin care îţi exprimai nemulţumirea faţă de această şcoală şi sunt totalmente de acord cu tine. Ce vreau eu să te rog este dacă mă poţi ajuta cu informaţii, mărturii împotriva acestei şcoli, care ar putea să-l ajute pe Tudor în aceste momente dificile. Nu ştiu dacă l-ai cunoscut, dar eu nu-l ştiu pe fratele meu ca pe un criminal, de aceea apelez şi la tine în scopul că îl vei putea ajuta pe el în situaţia de faţă.".

Sunt nişte rânduri în care poţi recunoaşte cu certitudine un singur mesaj: disperarea. Este disperarea unui frate care nu şi-a închipuit vreodată că lucrurile astea i se pot întâmpla familiei sale. El caută circumstanţe atenuante. Şi dacă ele ar exista şi dacă nu, acţiunea e ireversibilă Crima este de condamnat.

Dacă din direcţia inculpatului şi a celor care condamnă şcoala există semne pe tot parcursul zilelor de la tragicul eveniment până acum, din partea DRH nu avem niciun gest.

Lipsa unei reacţii ridică semne de întrebare. Nu ştiu cât este de potrivit să ai timp pentru planificarea de truck filling-uri sau pentru colectarea de haine din containere, dar să nu sufli o vorbă despre moartea directorului...

Cronica unei morţi anunţate

Tudor Istrate (mijloc) şi Bianca Cristea (dreapta) - un cuplu normal

La mai mult de o săptămână de la uciderea lui Gert Olsen, unul din directorii DRH Norway, au apărut în cele din urmă şi câteva date de context ale evenimentului.

După cum am anunţat aici, numele făptaşului este Tudor Istrate şi el este încă în arestul poliţiei norvegiene. În timpul anchetei unui astfel de act detaliile rămân în posesia investigatorilor şi acesta este motivul pentru care date suplimentare despre Tudor nu au fost făcute publice.

Totuşi, prietena inculpatului a trimis marţi un text către Tvindalert în care a mai făcut puţină lumină în cazul de faţă. De aici am aflat, o dată în plus, ceea ce toţi cei care au fost acolo ştiu. Atmosfera apăsătoare, ermetică, psihotică şi de teroare. Ad litteram. Ea vorbeşte despre lipsa banilor, despre programul de muncă supraomenesc, despre modalităţile de lucru, despre dialogul steril cu direcţiunea şi despre abuzul expulzării sale din Norvegia. 

În plus, în întreaga ecuaţie a intrat şi furtul unui laptop. Ea, Bianca Cristea, şi Tudor erau principalii suspecţi ai fărădelegii. Cu toate că li s-a percheziţionat camera de mai multe ori, laptopul nu a fost găsit. Aici merită menţionat că percheziţionarea camerelor este un lucru comun în Hornsjo care nu face decât să mărească presiunea pe cei care locuiesc acolo.

DRH este o comunitate mică, 30-60 persoane. Ca în orice comunitate există simpatii şi antipatii. Asta înseamnă parametri normali.Totuşi, spre deosebire de orice altă comunitate, acolo aceşti parametri cunosc alţi parametri. DRH (şi mă refer aici la conducătorii ei) este o instituţie care răsplăteşte informatorii. E un regim securistic. Orice lucru neconform cu dogma locului (ilogică) este sancţionat drastic. Dincolo de embargoul de care se bucură drogurile în majoritatea societăţilor, în Hornsjo este prohibitiv să consumi stupefiante, dar şi să bei alcool. Sharia. Acestea sunt doar două exemple. Ideea e că întotdeauna exista un om care ştie mai bine decât tine ce faci, ce trebuie să faci şi mai ales ce vei face.

Una peste alta, sunt foarte puţini paşi pe care îi poţi face pentru a ajunge la sfârşitul programului. Ei sunt rar tangenţiali cu voinţa proprie. Manipulare.

Unii conştientizează acest lucru, evaluează situaţia şi trag anumite concluzii. Din acest motiv pleacă de acolo. Majoritatea nu face asta şi rămâne acolo, supunându-se. Tudor nu a fost unul dintre ei deşi a conştientizat cât de stricat e mediul în care se învârtea.

Nu încercăm aici să minimalizăm gravitatea faptului. Apreciem rândurile Biancăi, care au fost de o cerebralitate de invidiat pentru postura în care se află. Doar încercăm să spunem că noi, cei care am fost acolo, nu am fost la fel de surprinşi de veste.

Fără glorie

Pentru că Poiana lu' Ciocan ţine la părerile cititorilor (atunci când acestea merită băgate în seamă) această postare ar fi trebuit să prezinte într-o lumină tragi-comică moartea a 14 tineri irakieni. 

Adolescenţii erau emo. De-asta au murit. 

Reuters spune: "Cel puţin 14 tineri tineri au fost lapidaţi (omorâţi prin zvârlirea de pietre) în ultimele trei săptămâni în cadrul a ceea ce pare o campanie a militanţilor şiiţi împotriva tinerilor care poartă haine vestice şi freze de tip "emo". " Militanţii au răspândit în zonele unde au avut loc evenimentele şi liste cu cei care sunt vizaţi pentru acţiuni similare astfel încât aceştia au timp să-şi revizuiască atitudinea, dar mai ales aspectul. 

Inedit mod de a muri.

Dar nu o să vorbim despre musulmani, şiiţi, emo sau Irak pentru că în comuna Viişoara, lângă Târgovişte, luni dimineaţa a murit o fată de opt ani după ce a cazut în hazna. 

Şpriţ la PNL

Tradiţia locală obligă bărbaţii ca în fiecare an pe 9 martie să bea 44 de pahare pline cu vin. În încercarea disperată de a se conforma unei astfel de cerinţe, sexul tare năvăleşte în bodegi, crâşme, beciuri sau supermarket-uri pentru a face rost de lichidul cu pricina.

Oricine ştie că ambientul unui astfel de eveniment este decisiv în modul în care decurg lucrurile. Pe scurt, acasă nu e tocmai bine că te văd prietena/soţia/părinţii; în birt nu e bine că 44 de pahare te costă mai mult decât întreţinerea; în parc nu merge pentru că e frig şi te saltă nenorociţii ăia de poliţişti comunitari. Aşa că nu rămâne decât la sediu. Care sediu? Ăla al PNL-ului.

 

Apreciem gestul celor care s-au ocupat de acestă iniţiativă întrucât prin publicarea acestui eveniment au evitat încălcarea punctului 15 din Codul Etic al partidului: "Membrul PNL îşi va desfăşura activităţile socio-profesionale şi politice într-un maximum de transparenţă, pentru a se cunoaşte specificul lor, pentru a se evita posibilul risc de a fi supus unor presiuni sau şantaje.".  

Totodată, merită menţionat că totul se petrece în seara/noaptea dinaintea Galei Premiilor TNL de la Palatul Parlamentului din Bucureşti, unde majoritatea celor care s-au cinstit vor fi prezenţi.Cu puţin noroc ei vor fi şi premiaţi pentru activităţile liberale prestate în decursul ultimului an.