Şpriţ la PNL

Tradiţia locală obligă bărbaţii ca în fiecare an pe 9 martie să bea 44 de pahare pline cu vin. În încercarea disperată de a se conforma unei astfel de cerinţe, sexul tare năvăleşte în bodegi, crâşme, beciuri sau supermarket-uri pentru a face rost de lichidul cu pricina.

Oricine ştie că ambientul unui astfel de eveniment este decisiv în modul în care decurg lucrurile. Pe scurt, acasă nu e tocmai bine că te văd prietena/soţia/părinţii; în birt nu e bine că 44 de pahare te costă mai mult decât întreţinerea; în parc nu merge pentru că e frig şi te saltă nenorociţii ăia de poliţişti comunitari. Aşa că nu rămâne decât la sediu. Care sediu? Ăla al PNL-ului.

 

Apreciem gestul celor care s-au ocupat de acestă iniţiativă întrucât prin publicarea acestui eveniment au evitat încălcarea punctului 15 din Codul Etic al partidului: "Membrul PNL îşi va desfăşura activităţile socio-profesionale şi politice într-un maximum de transparenţă, pentru a se cunoaşte specificul lor, pentru a se evita posibilul risc de a fi supus unor presiuni sau şantaje.".  

Totodată, merită menţionat că totul se petrece în seara/noaptea dinaintea Galei Premiilor TNL de la Palatul Parlamentului din Bucureşti, unde majoritatea celor care s-au cinstit vor fi prezenţi.Cu puţin noroc ei vor fi şi premiaţi pentru activităţile liberale prestate în decursul ultimului an. 

De ce Catedrala Neamului e mai utilă decât Casa Poporului?

Nu discutăm aici de caracterul laic al statului nostru şi nici de metodele de finanţare ale proiectului celei mai mari biserici din Bucureşti.

Totuşi, îşi găseşte utilitatea un astfel de lăcaş de cult în peisajul autohton?

Eminamente ortodoxă, populaţia din capitală, şi nu numai, va umple în fiecare duminică şi la fiecare sărbătoare noua costrucţie. Dovada o reprezintă afluenţa de public de la Patriarhie. Astfel, instituţia anterior menţionată nu a făcut decât să dea curs unei cereri din partea unui grup compact de oameni.

Revin la cealaltă temă a discuţiei, Casa Poporului. După cum e ştiut, principala caracteristică a acesteia este dimensiunea. E lesne de înţeles că acest adjectiv nu vine neapărat în concordanţă cu utilitatea. În cazul de faţă faţă chiar deloc. Spaţiul gol din Palatul Parlamentului în raport cu dimensiunile construcţiei este sinonim cu raportul ortodocşilor din populaţia ţării.

Diferenţa vine din faptul că opera Ancăi Petrescu este considerată acum brand naţional, pe criteriul dimensiunii - bine înţeles. "Catedrala Mântuirii Neamului" va fi, fără tăgadă, un logo mult mai uzitat pentru ţara noastră şi pe bună dreptate.

Ca turist, vrei să descoperi atracţiile locului. Actualmente, orice vizitator al Bucureştiului este îndrumat către Casa Poporului pentru că e a doua construcţie ca mărime din lume, după Pentagon. Ţi-o poate zice şi ultimul copil de pe stradă. Acelaşi turist care a primit indicaţiile, ajunge în faţa clădirii şi se minunează. "E mare!". Cu mai mult de atât nu poate rămâne. Poate cu o remarcă simplă: "Trebuie să fii un pic prost ca primul lucru pe care vrei să-l recomanzi unui străin în oraşul tău să fie o clădire mare.".

Dacă argumentaţia asta nu prea stă în picioare poate ar trebui să privim mercantil punerea în acelaşi context al celor mai mari proiecte arhitecturale ale României din ultimii 30 de ani . Câţi oameni intră anual în Casa Poporului? Acest brand turistic, acest logo naţional, această mândrie a patriei nu este vizitată anual nici măcar de jumătate din oamenii care se duc în pelerinaje religioase prin intermediul Patriarhiei. Ceva îmi spune că acest proiect va scoate mălai din piatră seacă.

Şi veţi zice că toţi banii se vor duce în buzunare de popi şi că noi nu vom avea nimic de câştigat. Păi, BOR-ul ne dă o lecţie de capitalism, în caz că nu ne dăm seama. BOR-ul va rula bani pe piaţa noastră. Bani pe care nu îi rulează Casa Poporului. De unii dintre noi va depinde dacă ne vom face un butic cu suveniruri pe 13 Septembrie (strada din imediata vecinătate a vitoarei catedrale) sau nu.

S-o dărâmăm au ba?

Cu ce-a rămas românul după evenimetele de la 11 septembrie 2001?
Păi, dincolo de clişeele în care trebuie să ne sperie toate mutrele mai închise la culoare care bombăne în arăbeşte doar...un sentiment acut că nu vreau să mai aud vreodată de 9/11.

Totuşi, de 10 ani de zile, conaţionalii arhitecţi sau (de)constructori au la îndemână o soluţie neconvenţională de a demola Casa Poporului.

Îşi mai aduce cineva aminte că subiectul ăsta a făcut mare vâlvă după 1989 când toată lumea îşi dorea să scape de adunătura aia de prost-gust?

Casa în care-ncape tot poporul

Parametrii subiectelor de ştiri se poartă între nişte constante foarte rigide.

Băsescu, PDL, USL, crime, violuri, tâlhării, dezastre naturale, fotbal, Becali, Vadim şi câteva altele. În această enumerare îşi face din când în când loc şi comunismul.

Regim trecut de tristă amintire, comunismul aprinde nişte beculeţe în minţile consumatorilor de media fie că i-au fost sau nu contemporani. Impresiile puternice dăinuie şi asta asigură un rating decent pentru nişte trusturi care practică jurnalismul din cur*.