Duminică dimineţa, statuia lui Mihai Eminescu de la Ateneu a început să plângă. Lacrimile izvorâte din ochii poetului naţional au culoarea portocalie. Ele au fost interpretate de trecători a fi un semn de solidaritate cu mulţimile nemulţumite de români care au ieşit în ultimele zile din casă.
O echipă din Poiana lu' Ciocan a mers la statuia cu pricina pentru a afla mai multe detalii despre eveniment. Odată ajunşi acolo am observat că minunea încă se întâmpla aşa că am profitat de ocazie şi l-am întrebat pe Luceafăr câteva lucruri.
Poiana lu' Ciocan: De ce plângeţi?
Mihai Eminescu: De la Nistru pan’ la Tisa
Tot Românul plange-ti-s’a
Ca nu mai poate răsbate
De-atâta străinatate
Tot Românul plange-ti-s’a
Ca nu mai poate răsbate
De-atâta străinatate
PC: Înţeleg că sunteţi şi dumneavoastră supărat că pleacă lumea din ţară şi de întreaga situaţie politico-economică. Dar de ce tocmai astăzi, de ziua dumneavoastră?
ME: Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară
PC: V-au necăjit aştia de la putere, bănuiam eu, dar dumneavoastră care credeţi că ar fi soluţia?
ME: Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
PC: Nu vă plac nici aştia din opoziţie din câte observ, sunteţi anarhist?
ME: Învia-vor voevozii, rumpâd lanturi de sclavie,
Surpând legi şi privilegii de urgii, din temelie
Şi va fi stăpân Românul peste-a ţărilor hotare,
Ce din vechi le străjuieşte cu a doinii ’nviforare.
Surpând legi şi privilegii de urgii, din temelie
Şi va fi stăpân Românul peste-a ţărilor hotare,
Ce din vechi le străjuieşte cu a doinii ’nviforare.
PC: Aţi dori să transmiteţi ceva celor care zilele acestea ies nemulţumiţi din case?
ME: Juni semeti, cu surle-n frunte si cu zumzet de cimpoaie,
Scutură din letargie inimile ce se ’ndoaie.
Împlini-se-va destinul, când sfărma-vor buzdugane,
De vătafi s ’armasi isbite, a cetătii porti dusmane.
Scutură din letargie inimile ce se ’ndoaie.
Împlini-se-va destinul, când sfărma-vor buzdugane,
De vătafi s ’armasi isbite, a cetătii porti dusmane.
După acest scurt interviu Eminescu a intrat în silentio stampa, dar înainte ne-a mai transmis un singur gând: "Mitică şi cu Sandu, cancerul fotbalului românesc!".
