miercuri, 14 martie 2012

Cronica unei morţi anunţate

Tudor Istrate (mijloc) şi Bianca Cristea (dreapta) - un cuplu normal
La mai mult de o săptămână de la uciderea lui Gert Olsen, unul din directorii DRH Norway, au apărut în cele din urmă şi câteva date de context ale evenimentului.

După cum am anunţat aici, numele făptaşului este Tudor Istrate şi el este încă în arestul poliţiei norvegiene. În timpul anchetei unui astfel de act detaliile rămân în posesia investigatorilor şi acesta este motivul pentru care date suplimentare despre Tudor nu au fost făcute publice.

Totuşi, prietena inculpatului a trimis marţi un text către Tvindalert în care a mai făcut puţină lumină în cazul de faţă. De aici am aflat, o dată în plus, ceea ce toţi cei care au fost acolo ştiu. Atmosfera apăsătoare, ermetică, psihotică şi de teroare. Ad litteram. Ea vorbeşte despre lipsa banilor, despre programul de muncă supraomenesc, despre modalităţile de lucru, despre dialogul steril cu direcţiunea şi despre abuzul expulzării sale din Norvegia. 

În plus, în întreaga ecuaţie a intrat şi furtul unui laptop. Ea, Bianca Cristea, şi Tudor erau principalii suspecţi ai fărădelegii. Cu toate că li s-a percheziţionat camera de mai multe ori, laptopul nu a fost găsit. Aici merită menţionat că percheziţionarea camerelor este un lucru comun în Hornsjo care nu face decât să mărească presiunea pe cei care locuiesc acolo.

DRH este o comunitate mică, 30-60 persoane. Ca în orice comunitate există simpatii şi antipatii. Asta înseamnă parametri normali.Totuşi, spre deosebire de orice altă comunitate, acolo aceşti parametri cunosc alţi parametri. DRH (şi mă refer aici la conducătorii ei) este o instituţie care răsplăteşte informatorii. E un regim securistic. Orice lucru neconform cu dogma locului (ilogică) este sancţionat drastic. Dincolo de embargoul de care se bucură drogurile în majoritatea societăţilor, în Hornsjo este prohibitiv să consumi stupefiante, dar şi să bei alcool. Sharia. Acestea sunt doar două exemple. Ideea e că întotdeauna exista un om care ştie mai bine decât tine ce faci, ce trebuie să faci şi mai ales ce vei face.


Una peste alta, sunt foarte puţini paşi pe care îi poţi face pentru a ajunge la sfârşitul programului. Ei sunt rar tangenţiali cu voinţa proprie. Manipulare.

Unii conştientizează acest lucru, evaluează situaţia şi trag anumite concluzii. Din acest motiv pleacă de acolo. Majoritatea nu face asta şi rămâne acolo, supunându-se. Tudor nu a fost unul dintre ei deşi a conştientizat cât de stricat e mediul în care se învârtea.

Nu încercăm aici să minimalizăm gravitatea faptului. Apreciem rândurile Biancăi, care au fost de o cerebralitate de invidiat pentru postura în care se află. Doar încercăm să spunem că noi, cei care am fost acolo, nu am fost la fel de surprinşi de veste.

10 comentarii:

Alex spunea...

Spre deosebire de cei nesurprinsi, eu una sunt surprinsa de cat de usor cei nesurprinsi gasesc explicatii si chiar scuze pentru 15 lovituri de cuţit din totalul carora 4 au fost in spate, 5 dintre ele (fiecare individual) cauzatoare de moarte.

Ciocan spunea...

Nu vreau sa facem analiza pe text, dar cred ca nu ai citit cu atentie ultimul paragraf.

Alex spunea...

Probabil ca sunt prea manipulata sau spalata pe creier ca sa am aceeasi intelegere ca tine a evenimentului, dar nimic din ce ai spus pana la ultimul paragraf nu justifica actiunile lui Tudor, motiv pentru care ultimul paragraf nu e mai mult decat o complezenta.

Ciocan spunea...

nici noi nu justificam actiunile lui ci incercam sa punem pe tapet o problema. Aceasta problema se numeste DRH Norway (Hornsjo) si Gert nu e prima victima. Sau vrei sa vorbim despre contextul mortii lui Milan?

Alex spunea...

Sa te folosesti de situatia actuala, numindu-l pe Gert victima a ceea ce consideri tu "problema DRH Norway (Hornsjo)", este cel putin ipocrizie.

Ciocan spunea...

IPOCRIZÍE, ipocrizii, s. f. Atitudinea celui ipocrit; prefăcătorie, fățărnicie, falsitate.

Nu vad unde am fost duplicitar, DRH reprezinta o problema si Gert sau Milan sunt victimele unui sistem bolnav.

Nu are rost sa te conving pe tine acum, tu esti acolo si vezi intr-un singur sens. Cum ai zis si tu, esti manipulata. Doar ca acum esti confortabila cu sentimentul.

Gert nu e nimic altceva decat victima unui comportament deviant. Aici nu pot fi decat de acord cu tine. E important totusi sa cauti sursa.

Ciocan spunea...

Ahhh...si am uitat. Am raspuns atat de greu pentru ca am fost la niste beri.


In Hornsjo mai exista acest termen?

Alex spunea...

Nu-i asa ca arata ca "un cuplu normal": http://criminalprofiler.tumblr.com/post/5102610946/ramirez-dahmer-bundy-ted-bundys-girlfriend-meg

PS: Pentru doritorii de Beri & Altele exista open-weekend la sfarsitul fiecarei luni, nu ca Sharia sau Securitatea te-ar fi impiedicat atat pe tine, dar nici pe altii dupa, sa va potoliti setea in "zilele de post".

Ciocan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

Stimate Domnule Ciocan,
Nu o sa ma ascund sub pseudonime gen "Alex" pentru a scrie un comentariu, pentru ca, intotdeauna, am curajul de a-mi asuma faptele si spusele.
Apreciez onestitatea si acuratetea aprecierii dumneavoastra cu privire la relatarea Biancai de pe tvindalert, complexitatea cu care abordati "fenomenul" DRH.Nu pot insa sa nu va semnalez faptul ca, presa norvegiana, de un profesionalism deosebit, a cerut acordul Biancai si al familiei pentru publicarea oricarei fotografii si a relatat foarte exact situatia, precizand ca Bianca nici nu se afla in scoala in momentul tragediei.
Departe de a cauta motivatii sau scuze pentru fapta produsa, ne-am trezit, fara voia noastra, "victime" colaterale ale unei intamplari tragice, dar care , probabil, a avut la baza starea frustranta indusa la DRH "multumita" modului in care se munceste acolo, a starii tensionate, a lipsurilor materiale. Ingredientele retetei de succes numita DRH sunt obedienta si tacerea. Cand rupi randul, esti eliminat. DRH este prototipul sclaviei moderne a secolului al XXI-lea, iar tinerii care pleaca in acel program, ajung in scurt timp sa vada ca ceea ce credeau ca e roz, e negru.
Alex, asocierea imaginii celor doi tineri cu a unor criminali notorii este cel putin calomnioasa si, daca ai avea curajul de a comenta sub numele real, m-as adresa, fara retinere, justitiei. Cunosti atat de bine fenomenul? Ai trecut prin DRH cu ochii si fruntea sus? Amanuntele pe care le dai si pe care nimeni nu le-a publicat ma duc cu gandul la o romanca din staff-ul DRH care, declara ca " oriunde e cineva care sa aiba nevoie,gaseste mana ei intinsa" , dar care, e in stare de loveasca intr-un compatriot, de dragul unei pozitii profesionale si sociale destul de mizere, de altfel. Si nu, abordarea domnului Ciocan a problemei DRH prin prisma mortii lui Gert nu e ipocrita. Avem nevoie de mai multe opinii curajoase, de multiple abordari, pana se va intelege ca acest fenomen trebuie controlat sau chiar eliminat, cat timp acolo se practica tratamentul inuman, umilitor aplicat unor tineri (cei mai multi cu studii superioare).
Domnule Ciocan, multumindu-va pentru pozitia corecta pe care ati adoptat-o in relatarea acestor evenimente si asigurandu-va de toata consideratia mea, v-as ruga sa eliminati fotografia din continutul articolului cat timp nu ne-am dat acordul privind aparitia acesteia fie si pe acest blog, care este si el o forma a mass media. Totodata, pana la pronuntarea unor concluzii clare ale anchetei sau a unui verdict, consider ca e prematura publicarea numelui integral a persoanei incriminate.
Cu stima, Corina Cristea