Şi cu...şi cu sufletu'n rai

Pentru că închipuiţii ambasadori ai dreptei nu mai contenesc să-i eticheteze pe protestari drept "comunişti", oferim o mostră de "grassroots capitalism". Şi ca să vezi...nu suntem puţini. 

Din spatele monitorului e un pic peste mână să observi spontaneitatea evenimentelor din Bucureştiul zilelor trecute şi cazi pradă facilului. "Facil" care te face să vezi doar ce-ţi convine şi să radicalizezi tonul. 

Mă îndoiesc că există o singură persoană din miile care au ieşit pe străzi în ultimele nouă zile şi care se confundă cu toate mesajele vehiculate acolo. Eu unul, am încetat să mă cruciş la banner-ele cu "România - Grădina Maicii Domnului", "Nu ne vindem ţara" sau "Stop sistemului capitalist". 

Aşa cum am ieşit eu în stradă, au ieşit şi ei. ...Pentru că altfel rămâneam doar martorii unui jaf. Şi violaţi pe deasupra.

Revoluţia ortografică (episodul 1993)

Acum 19 ani eram în clasa întâi şi după ce ne jucasem cu aproape tot alfabetul doamna învăţătoare a venit să-mi năruiască o bucăţică din micul univers pe care eram stăpân.

 - În interiorul cuvintelor nu veţi mai scrie cu "î" ci cu "â" şi "sânt" se va scrie "sunt", ne-a spus învăţătoarea.

Bătăi de cap, de-abia scriam cum trebuie după dictare şi acum trebuia să mă gândesc şi la nenorocirea asta de "î/â" care este sau nu în interiorul cuvântului. A fost cumplit, dar m-am obişnuit.

Cu "sunt" a fost mai uşor, l-am luat în braţe şi am defilat cu el până acum fără nicio(!) problemă. Totuşi, de la el vine surpriza: majoritatea covârşitoare a românilor rosteşte "sânt/sântem/sânteţi", chiar şi cei care au intrat la şcoală după 1993. Atunci, ce rost şi-ar fi avut modificarea?

Povestea cu legitimitatea limbii române, cu originile latine, cu Şcoala Ardeleană sunt ştiute. Modificările din 1993 au totuşi alte origini şi provoacă scârbă.

Pe scurt, în 1932 Ovid Densuşianu şi o echipă de lingvişti a propus o serie de simplificări ale limbii care să vină în concordanţă cu ceea ce vorbea totţi românii. Această comisie propunea scrierea peste tot cu Î, cu excepţia cuvintelor derivate din "român". Şi propunea de asemenea folosirea lui "sînt" în locul lui "sunt", ceea ce era un lucru logic şi de bun simţ, pentru că populaţia vorbea cu "sînt", aşa cum vorbeşte şi azi. Propunerea a fost acceptată pentru ca la numai o lună să fie anulată. Aceeaşi poveste cu originea latină. 

În 1953 comuniştii, care susţineau o politică de alfabetizare a întregii populaţii, au adoptat modificările lui Densuşianu, fără a-i acorda niciun(!) credit acestuia, dar care a venit în sprijinul limbii vorbite. 

După schimbarea regimului(?) din 1989 elefanţii comunişti din Academia Română au zis că e de bonton să bată vântul schimbării şi la ei şi să schimbe ceva. Aşa că s-a decis printr-un vot revenirea la grafia cu litera  în loc de Î în anumite poziții ale cuvintelor și la scrierea formelor sunt, suntem, sunteți în loc de sînt, sîntem, sînteți. La vot au participat toți membrii Academiei, indiferent de specialitate. La momentul respectiv Academia avea doi membri lingviști: Ion Coteanu, care s-a abținut, și Emanuel Vasiliu, care a votat împotrivă.

Azi s-au împlinit 19 ani de când scriem cum au hotărât nişte economişti, geologi, ingineri, medici, arhitecţi, arheologi sau agronomi.

Proletari din toate ţările, uimiţi-vă!

A luat un nene Nobelul pentru Economie zilele astea. Nu ştiu cum îl cheamă, da' a spus o snoavă pe cinste:

"Un profesor de economie de la un colegiu a declarat că nu a picat vreodată pe cineva la examen, dar a picat odată o grupă întreagă.

Acea clasă a insistat că socialismul este functonal şi că nimeni nu ar trebui să fie sărac şi nimeni bogat, toată lumea EGALĂ!

Afişe poloneze la muzeu

Expoziţia "Istoria în 192 de imagini. Afişul polonez 1917-2007" a fost concepută sub semnul împlinirii a 10 de existenţă în peisajul românesc a Institutului Cultural Polonez, dar şi pentru a marca preluarea presedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Polonia. Principala caracteristică este evidentă şi mizează pe latura comemorativă.

Miza prezenţei la Bucureşti a exponatelor aparţinând Muzeului Afişului din Wilanow se declară a fi o recapitulare, atât a istoriei Poloniei, cu sublinierea etapelor principale, cât şi o sinteza a formulelor stilistice care au dominat şcoala poloneză. Textul de sală subliniază rolul afişului în a oglindi evenimentele istorice majore care au marcat ţara. Coordonatele temporale sunt: propaganda anticomunistă din perioada interbelică urmată de propaganda pro URSS după trasarea Cortinei de Fier şi ajung până la desprinderea unor disidenţe artistice, cunoscute drept "graficienii afişului contra-culturii" (promotori ai unei mişcări contestatare la adresa regimului comunist).

S-o dărâmăm au ba?

Cu ce-a rămas românul după evenimetele de la 11 septembrie 2001?
Păi, dincolo de clişeele în care trebuie să ne sperie toate mutrele mai închise la culoare care bombăne în arăbeşte doar...un sentiment acut că nu vreau să mai aud vreodată de 9/11.

Totuşi, de 10 ani de zile, conaţionalii arhitecţi sau (de)constructori au la îndemână o soluţie neconvenţională de a demola Casa Poporului.

Îşi mai aduce cineva aminte că subiectul ăsta a făcut mare vâlvă după 1989 când toată lumea îşi dorea să scape de adunătura aia de prost-gust?

Crâmpei de zăpuşeală

Dialog între doi moşi ziua în amiaza-mare la peste 35 de grade. Celsius.

Moş1: Ce cauţi pe strada la ora asta?
Moş2: Ehhh...Ce căuta Ana Pauker în România?

So... ce căuta?

Noua eră a comunismului - anul 95

Nu s-a descoperit încă epitetul ce caracterizează interviul cu domnul Ungureanu. Reiau mai jos materialul realizat acum câteva luni pentru site-ul cu care colaboram la vremea respectivă.

"Pe lângă Partidul Alianţa Socialistă, în România mai există încă un partid de sorginte comunistă. Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) activează în Curtea de Argeș și președintele său a acordat pentru alfanews.ro un interviu pe care îl redăm integral:

Tovarășe Ciprian Ciocan,