Se afișează postările cu eticheta USL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta USL. Afișați toate postările

miercuri, 4 iulie 2012

Fântâna care schimbă instituţia

Nici Ponta, nici Antonescu, nici USL şi nici Parlamentul nu sunt cei care schimbă conducerea unei instituţii ci Fântâna de la Universitate.

Martoră (simbolistico-geografic) a evenimentelor tulburi din ultimele două decenii, fântâna joacă acum un rol activ. Demonstraţia e simplă.

"Fântăna arteziană din faţa Universităţii de Arhitectură Bucureşti va fi dărâmată. Noua fântână de la Universitate va fi "săltătoare". Asta înseamnă că nu va mai exista nici o construcţie, iar apa va ţâşni direct din pământ." scria Metropotam acum câteva zile. 

Lucrarea va fi executată de firma Tehnologica Radion pentru 1.7 milioane de lei. 

De-aici începe distracţia. 

Firma Tehnologica Radion este controlată de Theodor Berna şi l-a avut în board-ul de conducere pe fostul lider al Senatului, Vasile Blaga. Berna a fost consilierul lui Băsescu când actualul(?) preşedinte era primarul Capitalei. În 1999 firma avea 17 angajaţi şi se ocupa cu extracţia şi prepararea minereurilor feroase. În 2002 compania s-a reprofilat, a început să asfalteze. 

Ideea e că acum are peste 2000 de angajaţi şi zeci de contracte cu statul (a realizat tronsoane de autostradă, deszăpezeşte 5 judeţe şi întreţine mii de străzi din toată România). Relaţiile contractuale l-au făcut să păşească prin aceeaşi cameră cu Băsescu, Blaga, Udrişte, Murgeanu, Negoiţă (Liviu), Videanu, Rădulescu şi mulţi alţi foşti lideri judeţeni ai PDL-ului. 

Rezultatele alegerilor locale l-au făcut pe Berna să fie pus în faţa unor adevăruri politice contradictorii intereselor sale.Trecerea sa în barca adversă a devenit imperativă pentru salvarea integrităţii contului bancar, dar şi a evitării zeghii.

După cum ştim România e plină de fântâni, borduri sau şosele. Unii şi le doresc din toată inima şi nimic nu îi va opri (Constituţia) în atingerea ţelului. 








miercuri, 13 iunie 2012

Lobotomie


13 - 15 iunie a devenit subit în acest an un evenimet istoric. Mineri, jafuri, lebede, crime, Romexpo şi, în general, sânge. 

Plângem şi votăm. Plângem din conformism şi votăm pe aceleaşi principii. 

Pe 10 iunie s-a votat USL. Un procentaj important a votat USL din cauza PSD-ului. Nu despre ei vorbim aici. Totuşi, au fost unii care au impresia că au votat PNL-ul când au pus ştampila pe însemnul electoral al USL-ului. Pentru ei a vorbit acum vreo 15 ani, Horia Rusu: 

“Din ianuarie 1990, de când sunt membru al Partidului Naţional Liberal, am afirmat cu consecvenţa ceea ce afirm şi astăzi: România are nevoie de un puternic partid liberal de dreapta, opus tuturor grupărilor de stânga, care să duca o politică fermă, nedispusă la compromis, o politică pragmatică, adaptată realităţilor României de astăzi şi contextului globalizării (...) Provin din PL 93, un partid mic cu ambiţii mari şi am ajuns în PNL, un partid mare cu ambiţii mici. Uneori, chiar am impresia că partidul nostru are un caracter preponderant feminin. Căci, pe de o parte, în relaţiile cu partenerii e sfios, ezitant, indecis, inconstant, chiar casnic, iar, pe de altă parte, e măcinat în interior de intrigi, bârfe, răzbunări pasionale. Cred că a sosit momentul ca PNL să devină bărbat.“. 

Îmi permit să spun că dama despre care vorbea Rusu nu numai că nu a făcut vreo operaţie de sex, dar a ajuns pe marginea drumului şi face trotuarul. 


luni, 6 februarie 2012

Protestele care nu sunt în Piaţa Universităţii

În mijlocul nopţii de duminică spre luni a apărut o ştire pe B1TV. Spunea relativ aşa: "Proteste la Antena 1".

În presa de azi vestea a răzbătut pe alocuri. Totuşi, în EVZ se titra: "Protest la poarta lui Voiculescu".

Ideea e că vreo 20 de oameni, cam câţi sunt la ora asta în Piaţa Universităţii, s-au postat în faţa sediilor televiziunilor din trustul Intact pentru a reclama lipsa de profesionalism şi subiectivismul promovat de Antene. Mai mult, protestul a vizat şi strânsele legături ale lui Dan Voiculescu cu regimul comunist.

Ce scria pe pancarte: "Fără Ceauşescu, nu era nici Voiculescu", "Intermediar la stat, banii noştri i-ai palmat!", "Cam prea mari deontologi, autişti şi cam milogi".

Responsabil pentru acest demers este Dan Petre Popa, freelancer. Pentru el picătura care a umplut paharul a fost reacţia lui Mihai Gâdea, live - în timpul emisiunii sale, când i-a spus unui jurnalist rănit de protestatarii de la Universitate: "Du-te acasă, trimitem pe altcineva în locul tău". Asta nu reprezintă decât un abuz şi presiune pusă pe reporterii de teren şi cameramanii trimişi în ultimele săptămâni în centrul capitalei. Ei trebuie să vâneze spectaculosul şi să ţipe în microfon. Popa a mai spus: "Ei nu-şi pot face un sindicat şi nici nu-şi pot exprima liber nemulţumirile de frica pierderii locurilor de muncă".

Din aceeaşi replică e lesne de înţeles modul în care absolventul de Teologie Adventistă, Gâdea, înţelege  reporterul de teren, absolvent de Jurnalism. E o victorie a Dogmei, curs nelipsit din facultăţile teologice, împotriva Deontologiei şi Eticii, cursuri nelipsite din facultăţile de jurnalism.

Dincolo de Universitate, Guvern, Parlament, USL şi alţi termeni scrişi cu literă mare şi lipsite de concret în mentalul colectiv e bine că din când în când se mai găsesc nişte creiere care să ne tragă de mânecă.

De reţinut e că trustul Intact reprezintă câteva sute de oameni, câteva clădiri din Băneasa şi o singură viziune.

Poiana lu' Ciocan este un blog care solidarizează cu Dan Petre Popa şi protestează atât împotriva politicii editoriale cât şi a modului de promovare a jurnaliştilor profesionişti din trustul Intact.

marți, 20 septembrie 2011

Sacrificiul socialist

Bacalaureatul din iunie şi din august de anul ăsta a lăsat urme adânci în mentalul colectiv. Rating-uri frumuşele pentru tandemul Realitatea-Antena3, motiv de sudalme la adresa Guvernului sau a lui Funeriu şi mulţi corigenţi rămaşi fără posibilitatea unor studii universitare.


Evenimentele de la sfârşitul săptămânii trecute au cuprins şi acest target: elevii. Astfel, Primăria Bucureşti ne-a arătat o dată în plus cum se gândeşte la noile generaţii de compatrioţi. Alături (după cum se vede şi pe afiş) de Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Şcoala Democraţiei.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Casa în care-ncape tot poporul

Parametrii subiectelor de ştiri se poartă între nişte constante foarte rigide.

Băsescu, PDL, USL, crime, violuri, tâlhării, dezastre naturale, fotbal, Becali, Vadim şi câteva altele. În această enumerare îşi face din când în când loc şi comunismul.

Regim trecut de tristă amintire, comunismul aprinde nişte beculeţe în minţile consumatorilor de media fie că i-au fost sau nu contemporani. Impresiile puternice dăinuie şi asta asigură un rating decent pentru nişte trusturi care practică jurnalismul din cur*.