Se afișează postările cu eticheta Crin Antonescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Crin Antonescu. Afișați toate postările

miercuri, 4 iulie 2012

Fântâna care schimbă instituţia

Nici Ponta, nici Antonescu, nici USL şi nici Parlamentul nu sunt cei care schimbă conducerea unei instituţii ci Fântâna de la Universitate.

Martoră (simbolistico-geografic) a evenimentelor tulburi din ultimele două decenii, fântâna joacă acum un rol activ. Demonstraţia e simplă.

"Fântăna arteziană din faţa Universităţii de Arhitectură Bucureşti va fi dărâmată. Noua fântână de la Universitate va fi "săltătoare". Asta înseamnă că nu va mai exista nici o construcţie, iar apa va ţâşni direct din pământ." scria Metropotam acum câteva zile. 

Lucrarea va fi executată de firma Tehnologica Radion pentru 1.7 milioane de lei. 

De-aici începe distracţia. 

Firma Tehnologica Radion este controlată de Theodor Berna şi l-a avut în board-ul de conducere pe fostul lider al Senatului, Vasile Blaga. Berna a fost consilierul lui Băsescu când actualul(?) preşedinte era primarul Capitalei. În 1999 firma avea 17 angajaţi şi se ocupa cu extracţia şi prepararea minereurilor feroase. În 2002 compania s-a reprofilat, a început să asfalteze. 

Ideea e că acum are peste 2000 de angajaţi şi zeci de contracte cu statul (a realizat tronsoane de autostradă, deszăpezeşte 5 judeţe şi întreţine mii de străzi din toată România). Relaţiile contractuale l-au făcut să păşească prin aceeaşi cameră cu Băsescu, Blaga, Udrişte, Murgeanu, Negoiţă (Liviu), Videanu, Rădulescu şi mulţi alţi foşti lideri judeţeni ai PDL-ului. 

Rezultatele alegerilor locale l-au făcut pe Berna să fie pus în faţa unor adevăruri politice contradictorii intereselor sale.Trecerea sa în barca adversă a devenit imperativă pentru salvarea integrităţii contului bancar, dar şi a evitării zeghii.

După cum ştim România e plină de fântâni, borduri sau şosele. Unii şi le doresc din toată inima şi nimic nu îi va opri (Constituţia) în atingerea ţelului. 








marți, 25 octombrie 2011

Monarhiştii de azi, comuniştii de ieri

Dincolo de faptul că toate evenimentele de azi sunt cusute cu aţă albă din ghemul inconfundabil al celui mai cunoscut motan autohton, pare ciudat cum  pe postul de ştiri Antena 3 ascultăm concertul aniversar al lui regelui Mihai. A se consemna, am zis Antena 3 şi nu Mezzo.

- Prin toată clădirea Operei nu se puteau vedea decât bannere cu Antena 3. 
- Feţe de marcă prezente la eveniment: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu.
- Despre Ion Iliescu ştim că a fost mereu un bun prieten al Casei Regale. Mai ales în 1992, când regele a plecat cu acelaşi avion cu care a venit. Dar să nu că niciun monarhist de azi nu îşi aduce aminte de anul 2001 şi de aniversarea a 80 de ani ai regelui. Coincidenţă sau nu, preşedinte la acea dată era cel cunoscut în folclor drept "Zâmbăreţul".

Multe alte argumente asupra subitei febre monarhiste ce a cuprins poporul ar mai fi de spus, dar una singură o vezi la televizor: "Băsescu e de vină!". 

A trăi 90 de ani este egal cu o viaţă longevivă şi nimic mai mult.
Să fii cel care e responsabil de 23 august 1944 nu e un lucru uşor de uitat şi mai ales de schimbat. 
23 august nu e doar similar cu permisiunea de a-i lăsa pe ruşi să intre pe uşa din faţă ci şi consimţământul tacit pentru ce avea să se întâmple pe 30 decembrie 1947.
Să te laşi dus de nas în scopuri electorale pe Antena 3 în favoarea lui Iliescu, Voiculescu sau Antonescu e la fel de naiv ca în momentul în care ai dat mâna cu ucigaşul lui Troţki. Doar că la o scara mult mai mică şi înjositoare pentru cineva care este asociat cu capetele încoronate ale Europei.