Copiii Hi5-ului

Nu ştiu despre voi, dar în ultimele săptămâni am alocat destule resurse temporale pentru Twitter. Am cont de mulţi ani şi nu prea îl folosesc pentru că mi se pare că nu am cu cine. Dar, acum o fac în interese profesionale. Aşa că am pus mâna frumuşel şi am zis să fac o treabă temeinică. 

Şi dă-i cu strategii de atragere a followerşilor. Şi dă-i cu formulări catchy. Şi dă-i cu titluri bombastice. Şi dă-i cu trollatul. Şi dă-i cu orice. Nimic. 

Şi mă gândesc eu... Ce-i de făcut? Că parcă nu m-aş lăsa bătut. Însă...

...dacă stai un pic şi te uiţi la ăia care o ard pe Twitter... Înţelegi. 

Este acolo sub numele/nick-ul utilizatorului un loc pentru descrierea proprie. Din miile de oameni pe care i-am văzut şi i-am analizat ca să îmi dau seama dacă s-ar încadra în target-ul meu, peste 75% (ăia care sunt oameni, nu instituţii) se caracterizau ca experţi/specialişti/profesionişti Social Media. 

Care mai de care mai mai pasionat, mai înnebunit, mai iubitor de Social Media. 

Social Media e viaţa mea. Social Media e mama mea. Social Media e laba mea. Social Media e confidentul meu. 

Băi, tată, doar staţi în faţa comp-ului şi aveţi nişte conturi pe Facebook/Twitter/LinkedIn/LastFm/blog sau ceva. Doar pentru că o ardeţi acolo nu înseamnă că sunteţi Social Media Manager. Sunteţi doar oameni care dau "like" unor poze/melodii/status-uri. Şi îi dau follow lui Andi Moisescu. Că Zoso e prea de modă veche, Chirilă  prea de gagici şi Petreanu prea tern. 

Azi am/ai/a murit

Te-ai trezit şi ai dat drumul computer-ului într-un gest reflex. La fel ca spălatul pe faţă şi pe dinţi. 

Facebook, mail şi-un ziar, trei tab-uri. 

Mail-ul s-a deschis primul aşa că ţi-ai verificat ce aveai pe acolo. Ai fi vrut să îţi arunci un ochi pe wall-ul de pe reţeaua de socializare, dar nu încă nu se încărcase. Aşa că ai citit vreo două-trei articole. Ciudat era că butoanele de like, share, recommend nu existau pe paginile ziarului. 

Deja te îngrijorai. Ai mai dat un refresh paginii lui Zuckerberg. Nimic.

Aşa că ai dat un search pe Google: "Is something wrong ....

Şi ţi-au apărut rezultatele: "Is something wrong with me"

                                       "Is something wrong with Facebook"

                                       "Is something wrong with Youtube"

Da. Azi a picat Facebook-ul. Totuşi, nu era nimic greşit cu tine, ci cu site-ul în sine. Că vrei sau nu, trăieşti la fel de tare în online ca în offline. Ce a fost mai grav e că utilizatorul român nu a avut backup. Identitatea sa online e încă unilateral dezvoltată. Se bazează exclusiv pe platforma Facebook. 

Chiar dacă mulţi români au un cont pe Twitter/Linkedin/Google+ sau altele, foarte puţini au apelat la ele pentru a afla ce s-a întâmplat cu Facebook-ul. Spre exemplu, flow-ul informaţional de pe Twitter duduia miercuri dimineaţa veşti despre ce ar putea cauza căderea singurei reţele de socializare cu peste 800 de milioane de utilizatori. Dar asta se întâmpla în Anglia, SUA sau Japonia. La noi se vorbea despre hemoroizi, femei de companie şi emisiuni de radio. 

Social media se joacă pe mize mici la noi. Pe Wikipedia nici nu există o pagină în limba română despre această noţiune.

Mamelucilor!

8%, 11%, 16% ...adjudecat!

Americanii sunt proşti, vesticii sunt vai de capul lor, de africani nici nu mai vorbim. Cam astea-s reflecţiile educaţionale cu care se întorc toţi românii din afară.

Păi, românii ştiu unde este Nepalul şi care este capitala lui. Ei ştiu generali din războaie absconse. Ei ştiu că semenii lor sunt olimpici internaţionali şi că dau lecţii oricui şi oricând.