Copiii Hi5-ului

Nu ştiu despre voi, dar în ultimele săptămâni am alocat destule resurse temporale pentru Twitter. Am cont de mulţi ani şi nu prea îl folosesc pentru că mi se pare că nu am cu cine. Dar, acum o fac în interese profesionale. Aşa că am pus mâna frumuşel şi am zis să fac o treabă temeinică. 

Şi dă-i cu strategii de atragere a followerşilor. Şi dă-i cu formulări catchy. Şi dă-i cu titluri bombastice. Şi dă-i cu trollatul. Şi dă-i cu orice. Nimic. 

Şi mă gândesc eu... Ce-i de făcut? Că parcă nu m-aş lăsa bătut. Însă...

...dacă stai un pic şi te uiţi la ăia care o ard pe Twitter... Înţelegi. 

Este acolo sub numele/nick-ul utilizatorului un loc pentru descrierea proprie. Din miile de oameni pe care i-am văzut şi i-am analizat ca să îmi dau seama dacă s-ar încadra în target-ul meu, peste 75% (ăia care sunt oameni, nu instituţii) se caracterizau ca experţi/specialişti/profesionişti Social Media. 

Care mai de care mai mai pasionat, mai înnebunit, mai iubitor de Social Media. 

Social Media e viaţa mea. Social Media e mama mea. Social Media e laba mea. Social Media e confidentul meu. 

Băi, tată, doar staţi în faţa comp-ului şi aveţi nişte conturi pe Facebook/Twitter/LinkedIn/LastFm/blog sau ceva. Doar pentru că o ardeţi acolo nu înseamnă că sunteţi Social Media Manager. Sunteţi doar oameni care dau "like" unor poze/melodii/status-uri. Şi îi dau follow lui Andi Moisescu. Că Zoso e prea de modă veche, Chirilă  prea de gagici şi Petreanu prea tern. 

Google+ sau -

Am intrat pe "Reţea" pentru că am vrut să fiu mai cu moţ decât toţi leşinaţii cu care o ardeam sinistru pe Hi5. În plus, când ieşeai din ţară şi dădeai nas cu oamenii conectaţi la trend-urile virtuale ţi se spunea sec: Facebook.

Platitudinea socială mi-a venit în mod natural de ceva vreme şi în ceea ce priveşte jucăria lui Zuckerberg. Salvarea vine în astfel de momente de la câte un nou viciu. Sau ideea unui viciu. Denumit aici Google+.

Un post mai vechi...concludent, într-o anumită măsură

Textul de mai jos reprezintă primul meu entry de pe hi5 (între timp m-am lasat de sportul ăsta). Îl pun încă o dată pentru că reuşeşte să surprindă şi să sublinieze câteva defecte cu care mă confrunt în lupta cu mine însumi.

10 ianuarie 2007

"E noapte şi nu stiu ce să fac, so.... here I am. My first page. Nu pot spune că e momentul oportun pentru înşiruirea coerentă a cuvintelor, dar.... omul nu scrie numai când are inspiraţie,nu?

Altceva, ce mai pot spune? Am avut o zi de rahat şi o închei în aceeaşi notă...pestilenţială. Nu am făcut nimic (dar absolut nimic) şi asta m-a solicitat la maximum...psihic vorbind. Toată ziua am încercat să fac ceva util, însă, în afară de câteva pagini din "Nice Work!", nu pot spune că m-am imbogăţit cu ceva după cele 16 ore de când sunt treaz.

Păcat! Ratez esenţa vieţii...

Dacă nu trece timpul impasibil pe langă mine, cu siguranţă, trec eu fără să-l iau în seamă."

Hmmmm..... îmi crează un sentiment tare ciudat lecturarea acestor rânduri... pentru că dă dovadă că scriitura ar merge... în schimb, sinceritatea debordantă acaparează întreaga atenţie.