Măcel - masacru - infern - execuţie

locul anchetei criminalului Gheorghe Vlădan (Antena 3)

Cuvintele pe care le auzi/citeşti indiferent despre ce ar fi vorba. Până azi era vorba de măsurile de austeritate ale Guvernului, de Băsescu, de PDL sau orice lucru cu valenţe negative pentru sursele de informare în masă.

În seara zilei de luni au fost împuşcate în Bucureşti, zona Perla, 8 persoane. 2 au murit, 6 au fost rănite.
Asta e ştirea.

Ideea e că nimeni din întregul peisaj mediatic nu a ştiut cum să trateze subiectul. Şi dacă nu sunt deţinute cunoştinţele pentru tratarea unui astfel de episod aplici ceea ce ştii. "Măcel - masacru - infern - execuţie ".

Când ai un subiect despre care ştii că îţi va asigura un rating uriaş trebuie să fii total pe lângă meseria pe care o practici dacă dezbaţi chestiunea cu Zoe Petre(istoric), Mircea Dinescu (poet) sau Radu Tudor(jurnalist). Asta la mai puţin de două ore de la "Măcel - masacru - infern - execuţie ".

Dar cel mai important aspect este acela al reporterilor de teren. La Perla, locul crimelor, au fost trimişi cei care sunt consideraţi cei mai buni din branşa lor. Unii au fost în Afganistan, apoi au fost în mijlocul protestatarilor, acum 2 săptămâni erau călare pe dunele de zăpadă din Buzău sau Vrancea. Elementul comun este "Măcel - masacru - infern - execuţie ".

S-a dovedit o dată în plus că nu avem decât nişte wannabe reporteri "breaking-news". Nu am nimic împotriva "breaking-news"-ului. Meseria reporterului este să întrebe şi să relateze. Când trimiţi jurnalişti care aflaţi în faţa rudelor oamenilor răniţi nu pot spune decât: "Văd că aveţi lacrimi în ochi" este de înţeles de ce singurul câmp lexical cu care poţi jongla este "Măcel - masacru - infern - execuţie ".

Teroarea mărţişorului

asaltul mărţişoarelor asupra pietonilor de pe trotuar

Bărbaţii nu au o relaţie specială cu Mărţişorul. Din contră. Nu pentru că ar scoate încă o dată ceva din buzunar ci pentru că aversiunea este cultivată. Decantată. Cristalizată.

Bărbaţii vor înţelege, femeile nu. Se vor preface o dată în plus.

Primul contact cu tradiţia precreştină vine din zorii existenţei noastre. Eşti mic şi o arzi copilăreşte prin casă. La un moment dat apare tatăl tău după o zi de muncă cu nişte flori şi o chestie legată cu un şnur alb-roşu pe care i-o agaţă mamei tale în piept. Frumos, atmosferă destinsă, tatăl îşi receptează pupicii, mama zâmbeşte larg.

Următorul pas este observarea repetiţiei acestui obicei anual. Dar până să observi eşti deja o parte a angrenajului slugarnic bărbat-femeie. Grădiniţa, generala şi gimnaziul au fost coşmarul. Aprovizionări anterioare, alegerea fiecărui mărţişor în parte, direcţionarea lor către colege în funcţie de afinităţi, flori pentru "Doamna" şi multe emoţii. Tu îi tot spuneasi mamei că îţi e ruşine să te plimbi prin toată clasa împărţind mărţişoare. Degeaba, era scris în stele să faci asta. Te mai alina faptul că îi ofereai şi Alinei unul , fata "aia", deşi când i-l ofereai te schimbai la faţă, aveai mâinile reci şi te treceau toţi fiorii pe şira spinării. Consensul cerea pupici. Aşa văzusem acasă, asta aşteptam. Luându-mă după rezultat cred că şi ea văzuse acelaşi lucru la ea acasă.

La liceu deja eram pe deplin conştient de variabile şi 1 Martie viza doar câteva fete şi profesoare. Acompaniat  de un zâmbet ştrengăresc producea nişte rezultate fabuloase. Inclusiv dintr-o clasă mai mare.

Capitalism, nu altceva. Din perspectiva sexului tare.

Din cealaltă parte e mult mai simplu. Nu e vorba neapărat de ce anume oferi ci de verbul în sine. E un obicei perpetuat pe linie feminină spre un beneficiu unilateral. 1 Martie - câinele lui Pavlov - bărbatul sare în faţa femeii cu un quelque chose.

Revoluţia ortografică (episodul 1993)

Acum 19 ani eram în clasa întâi şi după ce ne jucasem cu aproape tot alfabetul doamna învăţătoare a venit să-mi năruiască o bucăţică din micul univers pe care eram stăpân.

 - În interiorul cuvintelor nu veţi mai scrie cu "î" ci cu "â" şi "sânt" se va scrie "sunt", ne-a spus învăţătoarea.

Bătăi de cap, de-abia scriam cum trebuie după dictare şi acum trebuia să mă gândesc şi la nenorocirea asta de "î/â" care este sau nu în interiorul cuvântului. A fost cumplit, dar m-am obişnuit.

Cu "sunt" a fost mai uşor, l-am luat în braţe şi am defilat cu el până acum fără nicio(!) problemă. Totuşi, de la el vine surpriza: majoritatea covârşitoare a românilor rosteşte "sânt/sântem/sânteţi", chiar şi cei care au intrat la şcoală după 1993. Atunci, ce rost şi-ar fi avut modificarea?

Povestea cu legitimitatea limbii române, cu originile latine, cu Şcoala Ardeleană sunt ştiute. Modificările din 1993 au totuşi alte origini şi provoacă scârbă.

Pe scurt, în 1932 Ovid Densuşianu şi o echipă de lingvişti a propus o serie de simplificări ale limbii care să vină în concordanţă cu ceea ce vorbea totţi românii. Această comisie propunea scrierea peste tot cu Î, cu excepţia cuvintelor derivate din "român". Şi propunea de asemenea folosirea lui "sînt" în locul lui "sunt", ceea ce era un lucru logic şi de bun simţ, pentru că populaţia vorbea cu "sînt", aşa cum vorbeşte şi azi. Propunerea a fost acceptată pentru ca la numai o lună să fie anulată. Aceeaşi poveste cu originea latină. 

În 1953 comuniştii, care susţineau o politică de alfabetizare a întregii populaţii, au adoptat modificările lui Densuşianu, fără a-i acorda niciun(!) credit acestuia, dar care a venit în sprijinul limbii vorbite. 

După schimbarea regimului(?) din 1989 elefanţii comunişti din Academia Română au zis că e de bonton să bată vântul schimbării şi la ei şi să schimbe ceva. Aşa că s-a decis printr-un vot revenirea la grafia cu litera  în loc de Î în anumite poziții ale cuvintelor și la scrierea formelor sunt, suntem, sunteți în loc de sînt, sîntem, sînteți. La vot au participat toți membrii Academiei, indiferent de specialitate. La momentul respectiv Academia avea doi membri lingviști: Ion Coteanu, care s-a abținut, și Emanuel Vasiliu, care a votat împotrivă.

Azi s-au împlinit 19 ani de când scriem cum au hotărât nişte economişti, geologi, ingineri, medici, arhitecţi, arheologi sau agronomi.

MASS coMEDIA bucilor

Mass media abundă de veştile despre curul lui Boc. Filmat la sală, dat pe Antena 1, preluat de OTV, sute de reclamaţii la CNA, sancţiuni ale CNA, deontolgie, etică, bun simţ şi dezbateri pe tema bucilor demne. Pentru că sunt ale unui demnitar.

Dincolo de penibilul faptului că trustul Intact (din care face parte televiziunea Antena 1) a ales să difuzeze un material refuzat chiar şi de tabloidul Cancan, situaţia se învârte şi între mulţi alţi parametri. Diferenţele de abordare ale CNA în amendarea  Antenei 1 (10 minute de emisie suspendată în timpul emisiunii "Un show păcătos") şi cei 200.000 lei pentru OTV pentru preluarea imaginilor. Prevederile Codului Civil cu privire la dreptul la intimitate. Faptul că sursa primară (cel care a filmat) a cerut o sumă de bani celor de la Cancan şi aceştia au refuzat pentru ca mai apoi să primească materialul gratis, sub forma unui ataşament al unui email. Identitatea ascunsă a sursei primare. Bucile care s-au perindat nestingherite ani de zile pe la TV.

Bucile lui Boc. Să păstrăm primul substantiv şi să-l schimbăm pe cel de-al doilea păstrând cazul (genitiv).

Bucile lui Ciocan. Subit, în  peisaj nu mai apare niciun show păcătos, nici Antena 1, nici OTV, CNA, Codul Civil. Nimic.

În primul rând, întregul caz al bucilor sfidează logica. Dan Capatos a ales subiectul pe un singur considerent, caracterul public al substantivului "Boc". Pentru a exista un caz, substantivul trebuie să fie alăturat unui verb. Să fie creată o propoziţie, un context. La doua zile de la apariţia imaginilor tot ce a fost asociat substantivului a fost un adjectiv, "gol".

Boc gol nu este un subiect. Antena 1 şi OTV nu ar trebui sancţionate doar pentru încălcări ale unor puncte din Codul Civil ci pentru că ne livrează non-ştiri. Pentru că ne jignesc logica şi discernământul.

Mama îmi spunea când eram mic şi încerca să crească un copil echilibrat că nu trebuie să râzi când cineva îţi arată un deget. Fie mama lui Capatos nu i-a spus acelaşi lucru fie el nu şi-a dat seama până la vârsta asta că "deget" e doar un alt substantiv care poate fi înlocuit, în funcţie de context, cu "buci" sau "cur".

*titlu inspirat de rubrica Mass Comedia din Dilema Veche

Protestele care nu sunt în Piaţa Universităţii

În mijlocul nopţii de duminică spre luni a apărut o ştire pe B1TV. Spunea relativ aşa: "Proteste la Antena 1".

În presa de azi vestea a răzbătut pe alocuri. Totuşi, în EVZ se titra: "Protest la poarta lui Voiculescu".

Ideea e că vreo 20 de oameni, cam câţi sunt la ora asta în Piaţa Universităţii, s-au postat în faţa sediilor televiziunilor din trustul Intact pentru a reclama lipsa de profesionalism şi subiectivismul promovat de Antene. Mai mult, protestul a vizat şi strânsele legături ale lui Dan Voiculescu cu regimul comunist.

Ce scria pe pancarte: "Fără Ceauşescu, nu era nici Voiculescu", "Intermediar la stat, banii noştri i-ai palmat!", "Cam prea mari deontologi, autişti şi cam milogi".

Responsabil pentru acest demers este Dan Petre Popa, freelancer. Pentru el picătura care a umplut paharul a fost reacţia lui Mihai Gâdea, live - în timpul emisiunii sale, când i-a spus unui jurnalist rănit de protestatarii de la Universitate: "Du-te acasă, trimitem pe altcineva în locul tău". Asta nu reprezintă decât un abuz şi presiune pusă pe reporterii de teren şi cameramanii trimişi în ultimele săptămâni în centrul capitalei. Ei trebuie să vâneze spectaculosul şi să ţipe în microfon. Popa a mai spus: "Ei nu-şi pot face un sindicat şi nici nu-şi pot exprima liber nemulţumirile de frica pierderii locurilor de muncă".

Din aceeaşi replică e lesne de înţeles modul în care absolventul de Teologie Adventistă, Gâdea, înţelege  reporterul de teren, absolvent de Jurnalism. E o victorie a Dogmei, curs nelipsit din facultăţile teologice, împotriva Deontologiei şi Eticii, cursuri nelipsite din facultăţile de jurnalism.

Dincolo de Universitate, Guvern, Parlament, USL şi alţi termeni scrişi cu literă mare şi lipsite de concret în mentalul colectiv e bine că din când în când se mai găsesc nişte creiere care să ne tragă de mânecă.

De reţinut e că trustul Intact reprezintă câteva sute de oameni, câteva clădiri din Băneasa şi o singură viziune.

Poiana lu' Ciocan este un blog care solidarizează cu Dan Petre Popa şi protestează atât împotriva politicii editoriale cât şi a modului de promovare a jurnaliştilor profesionişti din trustul Intact.