Teroarea mărţişorului

asaltul mărţişoarelor asupra pietonilor de pe trotuar

Bărbaţii nu au o relaţie specială cu Mărţişorul. Din contră. Nu pentru că ar scoate încă o dată ceva din buzunar ci pentru că aversiunea este cultivată. Decantată. Cristalizată.

Bărbaţii vor înţelege, femeile nu. Se vor preface o dată în plus.

Primul contact cu tradiţia precreştină vine din zorii existenţei noastre. Eşti mic şi o arzi copilăreşte prin casă. La un moment dat apare tatăl tău după o zi de muncă cu nişte flori şi o chestie legată cu un şnur alb-roşu pe care i-o agaţă mamei tale în piept. Frumos, atmosferă destinsă, tatăl îşi receptează pupicii, mama zâmbeşte larg.

Următorul pas este observarea repetiţiei acestui obicei anual. Dar până să observi eşti deja o parte a angrenajului slugarnic bărbat-femeie. Grădiniţa, generala şi gimnaziul au fost coşmarul. Aprovizionări anterioare, alegerea fiecărui mărţişor în parte, direcţionarea lor către colege în funcţie de afinităţi, flori pentru "Doamna" şi multe emoţii. Tu îi tot spuneasi mamei că îţi e ruşine să te plimbi prin toată clasa împărţind mărţişoare. Degeaba, era scris în stele să faci asta. Te mai alina faptul că îi ofereai şi Alinei unul , fata "aia", deşi când i-l ofereai te schimbai la faţă, aveai mâinile reci şi te treceau toţi fiorii pe şira spinării. Consensul cerea pupici. Aşa văzusem acasă, asta aşteptam. Luându-mă după rezultat cred că şi ea văzuse acelaşi lucru la ea acasă.

La liceu deja eram pe deplin conştient de variabile şi 1 Martie viza doar câteva fete şi profesoare. Acompaniat  de un zâmbet ştrengăresc producea nişte rezultate fabuloase. Inclusiv dintr-o clasă mai mare.

Capitalism, nu altceva. Din perspectiva sexului tare.

Din cealaltă parte e mult mai simplu. Nu e vorba neapărat de ce anume oferi ci de verbul în sine. E un obicei perpetuat pe linie feminină spre un beneficiu unilateral. 1 Martie - câinele lui Pavlov - bărbatul sare în faţa femeii cu un quelque chose.