 |
| sursa foto: Baricada Universitară |
Bref!
De ieri seară există un grup de persoane care ocupă amfiteatrul "Nicolae Iorga" de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Mobilul lor? „Am ocupat universitatea. Suntem aici să dezbatem. Suntem conștienți că există niște probleme în învățământ. Este un proces deschis tuturor celor interesați de procesul de învățământ. În același timp, suntem solidari cu cei de la Cluj.”.
În niciun caz nu vreau să intru în polemica legată de motivaţia celor care au gândit sau nu acţiunea. Rezultatul şi implementarea lui.
Aseară m-am aprins un pic mai tare. Totuşi, revin şi punctez o dată în plus ce nu înţeleg câteva persoane de la faţa locului vizavi de desfăşurarea evenimentelor de acolo şi modul în care ele sunt receptate de publicul consumator de mass media.
Spuneam şi ieri, relatarea evenimentului poate fi regăsită la Casa Jurnalistului. Cred în această sursă pe considerente simple: redactorul ştirii era la faţa locului şi nu era implicat organizarea "ocupării" - ceea ce îl face mai puţin susceptibil de subiectivism.
Ce m-a făcut să revin cu această postare sunt nişte păreri cu care nu sunt de acord.
Simona Ciotlaus: "daca
aveati poate un pic mai multa rabdare probabil nu se ajungea la asta. si la
cluj s-a intamplat la fel: participantii la sit in au supus dezbaterii felului
in care comunica cu presa si daca presa ar trebui sau nu sa aiba acces
nelimitat. ar fi insemnat si din partea voastra sa respectati oamenii despre
care scrieti, o chestie de etica profesionala (si nu blablaul deontologilor sau
care mai sunt glumele). dar voi ati plecat pentru ca, hei, si asta devine o
stire tare! sunteti jurnalisti independenti, dar
asta nu inseamna ca nu e justificat ca participantii sa decida cum transmit un
mesaj"
"evenimentul
public a fost dezbaterea anuntata de CRIM, ocuparea este in derulare iar
participantii inca dezbat in randul lor ce si cum vor sa comunice. faptul ca
voi erati acolo si puteati sa transmiteti - din pozitia de jurnalisti - va da
multa putere de reprezentare. numai ca este o reprezentare care INCA se
negociaza. cam asta e problema"
"adica
daca ati fi decis sa ramaneti solidarizandu-va cred ca nu avea nimeni o
problema cu chestia asta. si probabil lucrurile ar fi ajuns la un consens.
altfel, voi dobanditi un pic de capital simbolic: "nah ca si astia sunt
romani", iar cei care nu au rabdare se consoleaza cu ideea inca unui
"esec" explicat ca fiind romanesc. simplist, superior si rautacios"
Vlad Ursulean: "articolul
relatează sec ce s-a întâmplat la eveniment. Nu-mi dau seama dacă reacția
la încălcarea libertății de exprimare e o treabă conservatoare sau nu."
Veda Popovici: "hei,
Handrei Stoicescu: "Ăsta-i
jurnalism? Ați plecat de acolo fără să vă dea nimeni afară,
lăsând articolul în coadă de pește? Și
asta doar pentru că prezența voastră nu era unanim acceptată? Nu știu
ce-i mai "românesc" în povestea asta: faptul că oamenii ăia nu vroiau
să publice niște idei decât după ce le cristalizau sau un
reportaj neterminat din lene deghizată în orgoliu rănit. Eu știam
de chestia aia cu "dacă te dă afară pe ușă trebuie să intri pe
geam", dar probabil că se aplică la altă meserie."
Şi multe alte lucruri pe care le puteţi citi pe wall-ul lui Vlad Ursulean.
Problema mea este "mesajul aprobat".
Păi... şi eu aş fi plecat. De ce? Pentru că voiam să scriu lucrurile aşa cum sunt. Voiam să scriu că oamenii care au iniţiat acţiunea nu au încă un mesaj pe care vor să îl transmită. Că abia acum (azi noapte) se gândeau cum să îl redea către media. Că nu există un plan.
Şi nu spun lucrurile astea încercând să subliniez lipsa de organizare pentru că a fost un gest oarecum spontan. Totuşi, redarea lucrurilor de la faţa locului aşa cum sunt ele şi fără filtrul organizatorilor era în primul rând sănătos pentru acţiunea în sine. Îi dădea legitimitate. Aşa s-a căzut în păcatul pe care îl contestaţi. Al instituţiilor netransparente şi ineficiente.
Acum se vor emite mesaje din spatele unor uşi închise. Aceste mesaje se numesc comunicate de presă. Şi aveţi pretenţia ca reprezentanţii mass media să le redea întru totul cum au fost redactate. Din păcate nu ăsta e jurnalismul: să stai în cur pe un scaun dintr-o redacţie, să primeşti un comunicat, să îl copiezi în ceea ce va fi articolul tău, să încropeşti un head, să pui o poză şi să-i dai publish.
Nu, normalitatea e ca reporterul să pornească de la acel comunicat, să ajungă acolo, pe teren - în amfiteatru -, să îmi descrie exact cine, cum, când, ce fel şi de ce se întâmplă. Voiam să se redea toate stângăciile şi tumultul evenimentului. Şi nu e vorba de a rezona cu subiectul. Ci de nevoia mea de a şti. Prin faptul că reprezentanţii Casei Jurnalistului nu au mai fost doriţi acolo s-a făcut dovada că erau lucruri care nu trebuiau ştiute. Sau măcar îmi ridică această suspiciune. Când asociez un eveniment cu suspiciunea este clar că nu îl mai validez drept legitim. Era dreptul meu să ştiu şi să aflu lucrurile de la cineva care nu era implicat. Voi l-aţi luat.
