Se afișează postările cu eticheta Evul Mediu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Evul Mediu. Afișați toate postările

marți, 15 octombrie 2013

Expresia "gol-puşcă" nu se referă la niciun penis

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când citesc sau aud pe cineva, fără să conştientizez, acord destul de multă atenţie şi formei mesajului pe care încearcă să îl transmită. Astfel, nu de puţine ori mi s-a întâmplat să nu mai fiu în stare să mă concentrez asupra fondului datorită şocurilor spontane, declicurilor, de care am parte în decursul lecturii sau a audiţiei. 

Se dă propoziţia: " Printul Harry a fost surprins anul trecut gol-puşcă în Las Vegas.".

Ea (propoziţia) suna la fel de bine şi aşa: "Prinţul Harry a fost surprins anul trecut gol în Las Vegas.".

Întrebarea care se pune este: Ce caută "puşca" acolo?

Păi... Cum să vă spun? "Puşca" nu are nicio tangenţă cu bărbăţia celui despuiat. 

De fapt, expresia "gol-puşcă" provine dintr-o perioadă tulbure atât din punct de vedere al evoluţiilor lingvistice, dar mai ales din cel militar (după anul 1415 când la Agincourt a avut loc prima bătălie în care a fost folosită puşca). Începând cu acest eveniment armelede foc (puştile, flintele, muschetele) iau treptat locul principalelor arme folosite până atunci: săbiile. 

Săbiile au o istorie foarte lungă. Apare ca deviaţie din pumnal în Epoca Bronzului, pe la mijlocul mileniului 2 î.e.n., şi e folosită activ până în Al Doilea Război Mondial (cavaleria Poloniei şi nu numai). Asta face ca la momentul apariţiei puştii (sfârşitul Evului Mediu) sabia să aibă o istorie de aproape 2000 de ani. Mai mult, sabia reprezenta un simbol şi era recunoscut de către societate drept obiectul cu care eşti supus sau supui. 


Să revenim la expresia "gol-puşcă". 

Victoria armelor de foc în faţa săbiilor s-a datorat în primă instanţă a două mari diferenţe. Prima a fost distanţa de la care puteai leza adversarul iar a doua era viteza cu care îl puteai ataca. Viteza venea ca o consecinţă a utilizării prafului de puşcă, dar în situaţii limită/spontane (când adversarul era foarte aproape) exista un alt mare avantaj: puşca nu avea teacă. Puşca devea operaţională mai repede pentru că nu trebuia scoasă din teacă. 

Pentru omul de rând, apariţia noii arme a fost un şoc. Sabia fusese pentru ei etalonul armelor de luptă unu-la-unu şi era singurul lor reper în acest domeniu. Puşca a declaşat o revoluţie. Puşca a detronat sabia. Şi nu în ultimul rând, puşca a intrat în viaţa oamenilor. Şi în lexicul lor. 

Astfel, când te duceai la baltă ca să te scalzi şi îţi dădeai toate hainele jos de pe tine nu mai erai acoperit de o teacă precum sabia...ci erai gol ca puşca.

luni, 7 aprilie 2008

Run to the hills

Azi aş fi vrut să scriu despre cât de mult vroiam să dureze summit-ul toată viaţa...şi să nu fiu nevoit să aştept un troleibuz 40 de minute. Despre discuţia pe care am avut-o cu Adi vizavi de condiţia umana în jurul berilor. Despre conflictul de opinie pe care l-am avut la un seminar cu profesoara în ceea ce priveşte toleranţa religioasă a otomanilor. Despre zâmbetul ăla tâmp ce mi-a revenit pe buze când m-am aşezat în banca din 211 după exact o lună... Despre rândurile alea deştepte de la pagina 38 din cartea lui Miller. Despre vânătaia cu care m-am trezit la încheietura palmei drepte şi despre car enu ştiu de unde a apărut.

Dar nu... Voi scrie despre peisajele pe care le-am găsit în periplul oriental.

Prima imagine este vederea de ansamblu a Batman-ului şi a împrejurimilor din avion. Dealuri goale, forme pline. Culori calde, trăiri reci.