 |
| Beckham punctează din nou la capitolul stil |
Sportul-rege. Chiar dacă eşti sau nu microbist tot ştii că e vorba de fotbal. Ai un bunic, tată, prieten, frate sau poate chiar prietenă care se dă în vânt după meciurile televizate şi uneori merge la stadion.
Ţie ţi-e indiferent, dar uneori le faci pe plac şi beleşti şi tu ochii la cine-ştie-ce partidă dintre Barcelona sau Manchester United.
Eu, spre exemplu, sunt un fan. Urmăresc meciuri de fotbal din 1994, de la CM din SUA. Am trecut alături de formaţiile de suflet prin diverse trăiri sufleteşti, care-mai-de-care mai intense.
Totuşi, ieri m-a lovit în moalele capului. Mi se părea cumva scuzabil să te tăvăleşti pe jos când e ultimul minut de joc, conduci cu un avantaj minim şi adversarii sunt pe punctul de a marca. E un mod mai puţin etic de aţi ajuta echipa spre victorie. Vechea zicală, scopul scuză mijloacele.
Aici intervine problema. Cel care simulează şi se rostogoleşte pe jos trăgând de timp e în acelaşi timp unul din cei 28 de jucători (22 + 6 rezerve) care scuipă ca nişte birjari. Vă daţi seama că suprafaţa de joc e înţesată de salivă.
Nu ştiu dacă e un act conştient al celor care expectorează, însă momentul în care lansează din gură lichidul menţionat îşi asumă riscul de a se mânji. Un simplu calcul de probabilităţi ne relevă că e aproape imposibil să eviţi un scuipat când cazi. Cel mai adesea contactul nu are loc între lansatorul scuipatului şi propria-i salivă. Cu alte cuvinte, jucătorii se scuipă între ei.
De aceea e cu atât mai plăcut la final când îşi dau toţi mâinile în semn de respect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu