Te-ai trezit şi ai dat drumul computer-ului într-un gest reflex. La fel ca spălatul pe faţă şi pe dinţi.
Facebook, mail şi-un ziar, trei tab-uri.
Mail-ul s-a deschis primul aşa că ţi-ai verificat ce aveai pe acolo. Ai fi vrut să îţi arunci un ochi pe wall-ul de pe reţeaua de socializare, dar nu încă nu se încărcase. Aşa că ai citit vreo două-trei articole. Ciudat era că butoanele de like, share, recommend nu existau pe paginile ziarului.
Deja te îngrijorai. Ai mai dat un refresh paginii lui Zuckerberg. Nimic.
Aşa că ai dat un search pe Google: "Is something wrong ....
Şi ţi-au apărut rezultatele: "Is something wrong with me"
"Is something wrong with Facebook"
"Is something wrong with Youtube"
Da. Azi a picat Facebook-ul. Totuşi, nu era nimic greşit cu tine, ci cu site-ul în sine. Că vrei sau nu, trăieşti la fel de tare în online ca în offline. Ce a fost mai grav e că utilizatorul român nu a avut backup. Identitatea sa online e încă unilateral dezvoltată. Se bazează exclusiv pe platforma Facebook.
Chiar dacă mulţi români au un cont pe Twitter/Linkedin/Google+ sau altele, foarte puţini au apelat la ele pentru a afla ce s-a întâmplat cu Facebook-ul. Spre exemplu, flow-ul informaţional de pe Twitter duduia miercuri dimineaţa veşti despre ce ar putea cauza căderea singurei reţele de socializare cu peste 800 de milioane de utilizatori. Dar asta se întâmpla în Anglia, SUA sau Japonia. La noi se vorbea despre hemoroizi, femei de companie şi emisiuni de radio.
Social media se joacă pe mize mici la noi. Pe Wikipedia nici nu există o pagină în limba română despre această noţiune.
