Expoziţia "Istoria în 192 de imagini. Afişul polonez 1917-2007" a fost concepută sub semnul împlinirii a 10 de existenţă în peisajul românesc a Institutului Cultural Polonez, dar şi pentru a marca preluarea presedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Polonia. Principala caracteristică este evidentă şi mizează pe latura comemorativă.
Miza prezenţei la Bucureşti a exponatelor aparţinând Muzeului Afişului din Wilanow se declară a fi o recapitulare, atât a istoriei Poloniei, cu sublinierea etapelor principale, cât şi o sinteza a formulelor stilistice care au dominat şcoala poloneză. Textul de sală subliniază rolul afişului în a oglindi evenimentele istorice majore care au marcat ţara. Coordonatele temporale sunt: propaganda anticomunistă din perioada interbelică urmată de propaganda pro URSS după trasarea Cortinei de Fier şi ajung până la desprinderea unor disidenţe artistice, cunoscute drept "graficienii afişului contra-culturii" (promotori ai unei mişcări contestatare la adresa regimului comunist).
Astfel, afişul devine o imagine a istoriei, a societăţii, a realităţilor economice, culturale, sociale, una profund subiectivă ce alege să reprezinte sau să promoveze bucăţi din fiecare în parte.
Fie că doriţi să vedeţi exemple din celebra grafică interbelică poloneză, fie că vreţi să recapitulaţi un secol de istorie această expoziţie "it's a must". Ca să nu mai menţionăm faptul că expoziţiile dedicate afişului publicitar sunt destul de puţine la număr şi, uneori, ...juste pour les connaisseurs.
Durata expoziţiei: 21 septembrie 2011-8 ianuarie 2012 - MNAR
material realizat de Roxana Coman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu