Steve Jobs şi fructul oprit

Fac parte din puţinii rămaşi după selecţia "Mulţi dintre noi ne străduim să nu îl recunoaştem". Pe lângă faptul că viaţa mea e departe de a fi schimbată de Steve Jobs - şi cu atât mai mult Mark Zuckerberg - eu încă nu ştiu exact ce e un iPad sau iPhone. Pentru că personal sunt genul ăla de atehnic anticonsumerist demodat căruia tot ce e peste strictul necesar de tehnologie i se pare o grijă inutilă în plus. Şi nici nu voi şti ce sunt până peste probabil câţiva ani buni când îmi voi fi schimbat statutul social. Căci ăia mulţi care nu recunosc nu sunt de fapt aşa mulţi, având în vedere natura noilor produse şi faptul că majoritatea populaţiei nu e consumatoare de Apple.

Încercarea de profunzime forţată despre un tocilar atât de bogat că nu a reuşit să culeagă merele din propria livadă la care se presupune că muncea zilnic (mie 8 miliarde mi se par uşor de cheltuit) îmi aduce aminte de moartea lui Michael Jackson. Mişu Jegosu, cum îl numea bunicu', a avut imaginea unui pedofil cât a fost în viaţă şi încă în plină carieră, iar după ce a dat colţu' toţi cocalarii ignoranţi îi ascultau şlagărele în maşină într-un avânt de apartenenţă la marele doliu mondial al muzicii POP, pe care nici măcar regele nu m-a făcut să o apreciez.

Miros aceeaşi făţărnicie în cazul de faţă, unde singura dovadă de vulnerabilitate şi natură perisabilă este pornirea oricărui geambaş de a posta o atitudine nobilă faţă de un om care a realizat mai mult decât el după trecerea în nefiinţă a celui din urmă.

Nu neg dedicaţia şi munca lui Steve Jobs, dar cred că memoria lui are destul loc în posteritatea IT şi nu e subiectul pe care să ne etalăm metafizica. Hac Pfthiu!

mostră de Chinez