Când oamenii sunt oameni

Alexandru Tomescu aştepta astă-seară pe cineva cu un buchet de tufănele la gară (la trenul de Galaţi-Brăila) şi mânca un covrig. Avea o geacă sport, nişte blugi banali şi bocanci. Puteai să juri că e un student tânăr obişnuit venit la studii în Bucureşti... 

Doar că nu e.   

Gravity 3D – Misiune în spaţiu (aproape o cronică de film cu două personaje)

Se face că am reuşit cumva să intru în posesia unei invitaţii filmul menţionat în titlu. A fost prima dată când am mers la avanpremiera unei producţii hollywood-iene şi când m-au întâmpinat hostess-ele care să mă pozeze cu panoul ăla în spate am fost cam sălbatic şi am fugit direct în sală. În fine, redau mai jos ce am scris ca guest pe blogul lui Emil Călinescu, cel care mi-a dat biletul.  

Am fost să văd filmul Gravity 3D având două referinţe: actorii (Sandra Bullock şi George Clooney) şi genul filmului (SF Thriller), conform Cinemagia. De la început era clar că distribuţia garantează un nivel ridicat al aşteptărilor şi eram foarte curios să îi văd pe cei doi într-un scenariu care promitea mult.

Pentru început trebuie să mărturisesc că ideea filmului este una interesantă şi care suscită privitorul prin dinamică şi impredictibil. George Clooney este un actor pe care îl apreciez şi cu greu ar face un rol care să mă facă să îmi schimb părerea despre el. În cazul de faţă, a fost una din reprezentaţiile sale care nu vor fi amintite nici ca cele mai importante, dar nici ca una din cele mai slabe. A jucat în stilul său caracteristic…şarmant. A subliniat cu succes momentele tensionate şi dispariţia sa din peisaj este aşteptată cu sufletul la gură până la final.

De cealalată parte, Sandra Bullock, este asociată în creierul meu cu roluri în comedii şi chiar eram curios cum va evolua într-un context ce implică staţia orbitală internaţională, fragmente de satelit care se îndreaptă ameninţător către capsula în care este captivă şi vecinătatea unei morţi la (foarte mare) altitudine. Nu m-a impresionat deloc şi chiar au existat momente în care a dat impresia că totul este forţat (scena dialogului cu un chinez şi câinele său). Rămâne de invidiat forma sa fizică şi modul în care arată la peste 40 de ani (mai ales când vine vorba de tricouri ude).

Nu în cele din urmă, genul filmului Gravity 3D – este categorisit drept SF pe nedrept. Nimic din scenariul prezentat nu a dat impresia unei ipostaze science fiction. Acţiunea putea oricând fi translatată într-un cadru real şi partea cu thriller e şi ea discutabilă. Tensiunea acumulată în diverse momente ale desfăşurării acţiunii nu poate fi categorisită, în viziune proprie, drept thriller. Astfel, înlănţuirea evenimentelor, deşi foarte puţin probabile, s-a bazat pe un fundament real şi implicit credibil care plasa acţiunea într-un spectru palpabil.

Gravity 3D nu este una dintre producţiile notabile ale anului 2013, dar este de văzut pentru originalitatea subiectului, pentru dinamica evenimentelor şi pentru excelenta producţie vizuală.

Sfat: Cei care doresc să vadă filmul să opteze pentru IMAX, este singurul cinema în care publicul poate recepta puternicul impact vizual pe care îl produce Gravity 3D – Misiune în spaţiu.

P.S.: Am cam fost porc şi pentru că nu aveam prea mare chef de recenzia asta am dat şi nişte dume, una dintre ele fiind propoziţia asta: "Astfel, înlănţuirea evenimentelor, deşi foarte puţin probabile, s-a bazat pe un fundament real şi implicit credibil care plasa acţiunea într-un spectru palpabil."

Pentru că Antena 3 dă într-un personaj anume

foto: Stelian Pavalache

Chiar dacă nu se spune cu voce tare este evident că protestele faţă de proiectul minier de la Roşia Montană au avansat atenţiei publice numele unor oameni dintre cei ieşiţi pe stradă: Claudiu Crăciun, Mihail Bumbeş, Nicuşor Dan sau Cristian Neagoe. Orice om care a ieşit la aceste manifestaţii îşi are propriile motivaţii şi, odată cu acestea, se simte reprezentat de una  (sau mai multe figuri) dintre figurile care au fost vocale şi careia "ii impartasesc convingerile si gusturile".

Şi uite-aşa, citind acest drept la replică ieri, mi-am dat seama că sunt un consumator de ketamină, de urină şi de ponei roz cu zvastică pe cur. 

Să mai aprindem o lumânare, zic!

Protestul pentru Roşia Montană şi Galaţiul

foto: FC Oţelul Galaţi

Galaţiul nu a fost niciodată un oraş care să simtă pulsul ţării în momentele de tensionate (cel puţin în istoria contemporană). La Revoluţie (?) au ieşit câţiva la Prefectură şi au fost imediat luaţi pe sus de armată. La protestele pentru Roşia Montană la fel...o mână de oameni. 

Totuşi, acum vreo două săptămâni suporterii echipei de fotbal Oţelul au vrut să afişeze la peluză un banner de solidarizare cu protestatarii din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi celelalte oraşe care s-au mobilizat. Nu li s-a dat voie de către forţele de securitate de la stadion care primiseră ordine explicite în acest sens de la conducerea clubului. 

De anul trecut Oţelul Galaţi aparţine lui Dan Adamescu (care are în portofoliu mai multe afaceri, printre care: Astra Asigurări, Intercontinental, Unirea Shopping Center şi ... România Liberă). Cel care a spart blocada a fost tocmai un fotbalist, Victor Astafei, care a sărbătorit înscrierea unui gol prin afişarea mesajului "Salvaţi Roşia Montană". 

Aseară, după un alt meci disputat pe stadionul din Galaţi, Astafei a fost chemat la finalul partidei de către galerie să cânte împreună "Uniţi, Salvăm Roşia Montană". A fost frumos şi am fost mândru. Galaţiul nu e chiar atât de adormit pe cât îl credeam.

The Mono Jacks se duce după ab4

Băi, noi în Poiană nu suntem mari fani al formaţiilor româneşti de alternativ, dar nici nu ne bucur când descoperim că se despart câte unii. Aflăm că tipii ăia de la The Mono Jacks s-au despărţit. Ne plăcea de Doru Trascău şi la ab4 şi ni se părea că sunau şi ăştia destul de ok. Nici cu The MOooD nu ne era ruşine. În fine... Aiurea.