Un vagon in minus

Cand te simti unicul si supremul detinator al absolutului e randul divinitatii sa-si faca simtita prezenta...sau, daca tot nu crezi in superioritate, te simti invins de tine insuti...de acea parte din tine care tine mortis ca tot ceea ce faci sa nu se concretizeze sau sa ia o forma acceptabila in lumina alter ego-ului. E ciudat cand creierul iti dicteaza ceva si mana se impotriveste...cand ochiul vede si urechea nu aude. Si acest "ciudat" e cu atat mai profund cu cat sensul sau e atat de vag...plurivalenta sa adanceste fiecare nuanta de sens a acestui cuvant nascut pentru a crea confuzie. Straniu, desi e acelasi lucru cu "ciudat", este faptul ca in ciuda unei diversitati de campuri pe care le deschide acest termen te regasesti in absolut toate tentele pe care le afiseaza. Insa nu acest aspect era esentialul... micimea de care dau dovada ma face sa plec capul si sa nu-mi duc la capat nici macar o marturisire. Gradul de degradare nu cunoaste aceasta treapta...pentru ca nu m-as inscrie la categoria "degradat"... sunt absolut in situatia in care doar o singura sansa m-ar mai pastra pe o orbita a suportabilului. Sansa despre care vorbesc e inca in visul meu...asa imi imaginez ca este...cred in reabilitare pana in panzele albe...ce prostie...asta ma duce de rapa. Sa traiesti cu impresia ca oricand ai putea sa faci un gest ce te-ar invia...e de-a dreptul ridicol. Trenul vietii are cu un vagon in minus pentru cei ce ajung prea tarziu in gara. Cat de slab la minte poate fi acela care este neajutorat si singur in groapa si gandul sau refuza sa vada intunericul? Cei care in suferinta fiind se proiecteaza pe piedestaluri? E incredibil cum nu te poti trezi nici cand trebuie sa dai socoteala pentru tot ce-ai facut...dar mai ales pentru ce n-ai facut...e trist. Sunt un complexat.

Priviri sincere

Ciudat se mai uita oamenii la tine cand pari ciudat. Sinceritate curata...nu-si pot ascunde trairile stranii pe care le resimt la vederea ta si trebuie sa le exteriorizeze cu o grimasa. Inzestrati cu ratiune, oamenii isi dau arama pe fatza atunci cand instinctul, apuca sa se manifeste cu o fractiune de secunda inaintea creierului.

Si un punct in plus adus pentru afirmatia mea este ca insusi omul cu grimasa este pus uneori in situatia ciudatului si fara sa vrea a-si da seama este analizat, studiat si-si joaca rolul pe scena vietii. Si e imposibil sa trisezi, pana la urma tot iti vine randul sa treci in fata clasei. Si atunci...perechile de ochi vor conduce informatia la nivel facial si-o vor elibera in stare bruta,nefinisata, neprelucrata, neascunsa, fara jumatati de masura si fara...interventii rationale.

De ce iubim femeile?

Cand era a aparut cartea asta a lui Cartarescu era foarte trendy sa o ai in mana si s-o rasfoiesti. Cum aveam aerul de tanar studios nu se putea fara ca eu sa nu intru in posesia ei. In sfarsit...

Cea mai frumoasa amintire legata de ea este une petrecuta in R3 (amfiteatrul unde se tin cursurile de la FJSC) si nu implica niciun episod mentionat in carte.

Eram cu Mihutz...un coleg...si el tot din Galati...cand am mentionat titlul cartii. El crezand ca e o intrebare, mi-a raspuns direct:

Pentru ca merita!

Hmmm....

Fara noima

Inceput la Unirii pe peron si terminat undeva intre Dristor si Nicolae Grigorescu.

4:25(cronometru de la metrou)
5:15(tot cronometrul de la metrou)
7:50(acelasi cronometru de la metrou)
0:00(cel mai enervant cronometru de metrou)

Inceput sau sfarsit? Totul se invarte in jurul meu de parca as fi soarele in teoria heliocentrica. Al cui sunt? Al lumii asteia d ckt? Nu ma merita! Judec prea mult si la orice pas...si nu vreau asta. D c constientizez totul? As bori in metrou...si nu o fac...D c? Pt k rationalizez? Oare? Nu m-am imbatat indeajuns. Ma regasesc in spiritul bahic? Clar...nu! In c ma regasesc? Nu stiu. Nu ma regasesc in nimic? Doamne fereste! Am gatul sec. Inghit. As bea ceva si as fuma o tigara?... Nici de asta nu sunt sigur. In c privinta sunt sigur. Nu stiu. K e cineva sus si ma vegheaza? Poate. Nu stiu nimic. Daca as sti ceva as actiona in consecinta. Desi nici de asta nu sunt sigur.

fiul risipitor...

Azi revin.
In iunie am avut o idee buna sa ma pun sa-mi astern gandurile si timp d aproape jumatate de an l-am lasat balta. Nu pot sa zic ca ma simt confortabil cu o astfel de traire si acum actionez in consecintza. Dar hai sa las un pic la o parte sinceritatea asta ipocrita (de care nu uzez decat pentru efectul terapeutic in relatiile interpersonale) si sa ma pun sa caut cate ceva din ce am mai scris in acest interval de timp. Mai stii?...poate am vreo revelatie.