Steve Jobs şi fructul oprit

Fac parte din puţinii rămaşi după selecţia "Mulţi dintre noi ne străduim să nu îl recunoaştem". Pe lângă faptul că viaţa mea e departe de a fi schimbată de Steve Jobs - şi cu atât mai mult Mark Zuckerberg - eu încă nu ştiu exact ce e un iPad sau iPhone. Pentru că personal sunt genul ăla de atehnic anticonsumerist demodat căruia tot ce e peste strictul necesar de tehnologie i se pare o grijă inutilă în plus. Şi nici nu voi şti ce sunt până peste probabil câţiva ani buni când îmi voi fi schimbat statutul social. Căci ăia mulţi care nu recunosc nu sunt de fapt aşa mulţi, având în vedere natura noilor produse şi faptul că majoritatea populaţiei nu e consumatoare de Apple.

De ce Catedrala Neamului e mai utilă decât Casa Poporului?

Nu discutăm aici de caracterul laic al statului nostru şi nici de metodele de finanţare ale proiectului celei mai mari biserici din Bucureşti.

Totuşi, îşi găseşte utilitatea un astfel de lăcaş de cult în peisajul autohton?

Eminamente ortodoxă, populaţia din capitală, şi nu numai, va umple în fiecare duminică şi la fiecare sărbătoare noua costrucţie. Dovada o reprezintă afluenţa de public de la Patriarhie. Astfel, instituţia anterior menţionată nu a făcut decât să dea curs unei cereri din partea unui grup compact de oameni.

Revin la cealaltă temă a discuţiei, Casa Poporului. După cum e ştiut, principala caracteristică a acesteia este dimensiunea. E lesne de înţeles că acest adjectiv nu vine neapărat în concordanţă cu utilitatea. În cazul de faţă faţă chiar deloc. Spaţiul gol din Palatul Parlamentului în raport cu dimensiunile construcţiei este sinonim cu raportul ortodocşilor din populaţia ţării.

Diferenţa vine din faptul că opera Ancăi Petrescu este considerată acum brand naţional, pe criteriul dimensiunii - bine înţeles. "Catedrala Mântuirii Neamului" va fi, fără tăgadă, un logo mult mai uzitat pentru ţara noastră şi pe bună dreptate.

Ca turist, vrei să descoperi atracţiile locului. Actualmente, orice vizitator al Bucureştiului este îndrumat către Casa Poporului pentru că e a doua construcţie ca mărime din lume, după Pentagon. Ţi-o poate zice şi ultimul copil de pe stradă. Acelaşi turist care a primit indicaţiile, ajunge în faţa clădirii şi se minunează. "E mare!". Cu mai mult de atât nu poate rămâne. Poate cu o remarcă simplă: "Trebuie să fii un pic prost ca primul lucru pe care vrei să-l recomanzi unui străin în oraşul tău să fie o clădire mare.".

Dacă argumentaţia asta nu prea stă în picioare poate ar trebui să privim mercantil punerea în acelaşi context al celor mai mari proiecte arhitecturale ale României din ultimii 30 de ani . Câţi oameni intră anual în Casa Poporului? Acest brand turistic, acest logo naţional, această mândrie a patriei nu este vizitată anual nici măcar de jumătate din oamenii care se duc în pelerinaje religioase prin intermediul Patriarhiei. Ceva îmi spune că acest proiect va scoate mălai din piatră seacă.

Şi veţi zice că toţi banii se vor duce în buzunare de popi şi că noi nu vom avea nimic de câştigat. Păi, BOR-ul ne dă o lecţie de capitalism, în caz că nu ne dăm seama. BOR-ul va rula bani pe piaţa noastră. Bani pe care nu îi rulează Casa Poporului. De unii dintre noi va depinde dacă ne vom face un butic cu suveniruri pe 13 Septembrie (strada din imediata vecinătate a vitoarei catedrale) sau nu.

Google+ şi pentru plebe

Da, măi oameni, şi-au făcut ăştia milă de noi şi ne dau şi nouă voie să ne vârâm nasul în jucăria lor. Sau cel puţin mie, de-abia azi am reuşit să devin mai "social".

Şi acum să vedem cum şi dacă o să migreze oameni dinspre Facebook spre acest nou miraj.

E simplu. Şi cu asta o să câştige public, mai ales după mişcările grafice ale jucăriei lui Zuckerberg. Ne învârtim în cercuri (care chipurile ar fi o translaţie a "anturajelor" din realitate sau măcar aşa se vrea) şi chiar găseşti oamenii mai uşor.


În fine, încă un mod să te mai exhibiţionezi pe net.

Afişe poloneze la muzeu

Expoziţia "Istoria în 192 de imagini. Afişul polonez 1917-2007" a fost concepută sub semnul împlinirii a 10 de existenţă în peisajul românesc a Institutului Cultural Polonez, dar şi pentru a marca preluarea presedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Polonia. Principala caracteristică este evidentă şi mizează pe latura comemorativă.

Miza prezenţei la Bucureşti a exponatelor aparţinând Muzeului Afişului din Wilanow se declară a fi o recapitulare, atât a istoriei Poloniei, cu sublinierea etapelor principale, cât şi o sinteza a formulelor stilistice care au dominat şcoala poloneză. Textul de sală subliniază rolul afişului în a oglindi evenimentele istorice majore care au marcat ţara. Coordonatele temporale sunt: propaganda anticomunistă din perioada interbelică urmată de propaganda pro URSS după trasarea Cortinei de Fier şi ajung până la desprinderea unor disidenţe artistice, cunoscute drept "graficienii afişului contra-culturii" (promotori ai unei mişcări contestatare la adresa regimului comunist).

Sacrificiul socialist

Bacalaureatul din iunie şi din august de anul ăsta a lăsat urme adânci în mentalul colectiv. Rating-uri frumuşele pentru tandemul Realitatea-Antena3, motiv de sudalme la adresa Guvernului sau a lui Funeriu şi mulţi corigenţi rămaşi fără posibilitatea unor studii universitare.


Evenimentele de la sfârşitul săptămânii trecute au cuprins şi acest target: elevii. Astfel, Primăria Bucureşti ne-a arătat o dată în plus cum se gândeşte la noile generaţii de compatrioţi. Alături (după cum se vede şi pe afiş) de Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Şcoala Democraţiei.

Cât câcat poţi să mănânci?!

grafic aleatoriu

Că ne uităm cu greaţă la posturile de ştiri nu mai este o ştire. Nici măcar că unii au renunţat să o mai facă nu uimeşte. Unii se încăpăţânează să o mai facă.

Am mai vorbit de tiparul "Ştririle de la 5 de pe ProTV" mutat la fiecare buletin informativ al celor de la Realitatea sau Antena 3. E uşor, la îndemână, de impact, rezultate imediate...formula câştigătoare ar zice producătorii pulii de programe.

Tehnica e simplă, la câteva telefoane distanţă. Contactele purtătorilor de cuvânt de la Poliţie, Salvare, SMURD, Pompieri, Protecţie Civilă, Vadim, Tatoiu, Chireac, Nistorescu &co. Oricum, maxim 20 de oameni pe care îi vedem zilnic înţepeniţi în clişeul catodic. Noroc că au redacţiile apropiate.

Maximizarea şanselor

E poveste veche în contemporaneitate treaba cu moartea print-ului şi iminentul monopol al virtualului. Nu voi insista asupra argumentelor, dar tind să cred în evoluţia continuă a online-ului până la anihilarea palpabilului.

Aşa stând lucrurile apare în peisaj şi întrebarea "Ce relevanţă mai are zicala Pune mâna pe carte?".

Dacă în ceea ce priveşte ziarele aş pleda pentru un transfer lin de la întoarcerea paginilor de hârtie la scroll şi click, am dat de curând nas şi cu o situaţie în care cartea nu mi-a mai oferit nimic. Maculatura referitoare la legislaţia rutieră şi cărţile cu sute şi mii de întrebări.

Primăria, berea şi pianul

primăria

La 552 de ani de la întâia atestare a Bucureştiului, Primăria, la braţ cu acolitul său, Consiliul Local, au pus de nişte evenimente. Printre ele şi unul care suna interesant: Bogdan Ota (pianistul român care a făcut furori la concursul "Norvegienii au talent") dădea prima reprezentaţie în faţa publicului dâmboviţean. Totul alături de Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare.

Altfel spus, cultura cobora  în stradă.

Caut cote bune

Danza Kuduro

Poţi să fii cel mai mare metalist/manelist/rapper/houser (sau poate cel mai mic) pe melodia asta trebuie să o ştii.

Nu poţi trece prin anul de graţie 2011 fără un astfel de achievement.

KissFM/RadioZu/MagicFM/Radio România Actualităţi pe de o parte şi MTV/KissTV/Music Channel/VH1 pe de altă parte l-au avut pe repeat până a cedat. Repeat-ul.

Bugetari de doi lei

*"de doi lei" - locuţiune adjectivălă care dezvăluie calitatea precară a substantivului pe care îl determină.
*"bugetar" - substantiv referitor la un angajat în aparatul de stat, plătit din bugetul acestuia.
*"preot" - substantiv cu voia lui Dumnezeu, bugetar cu valenţe suprarealiste

Totuşi, să nu asociem locuţiunea adjectivală cu ultimul  substantiv şi dacă o facem să găsim adevărata însemnătate.

Un ţigan ca toţi românii

Ne plângem că ăia din afară consideră toţi românii ţigani. Păi cum muma lui de franţuz sau de broscar să mă facă pe mine "ţigan"?

La şcoală învăţăm despre noi ca indo-europeni şi despre migraţia transcontinentală a acestei populaţii. 

Da' ţiganii de unde vin?
India, Pakistan, Bangladesh...de p-acolo. Doar că ei au venit mai târziu şi n-a apucat să li se customizeze pigmentul, nu?

Let’s Not Do It, Romania!

Eşti cool dacă pe 24 septembrie ieşi cu gloata ta să adunaţi gunoiul patriei.
O fi, da’ eu nu mă duc. De ce să o fac pe gunoierul? Pentru ce şi pentru cine?
A nu se înţelege că nu îmi place curăţenia, însă... mi se pare că totul e făcut de la coadă la cap.
Mi se pare că toţi entuziaştii şi idealiştii pământului s-au aşezat la aceeaşi masă şi au zis: "Adunăm gunoiul, gata cu mizeria, avem o ţară curată.".
Păi, măi frate, mama i-ar da clasă project manager-ului vostru. 

Au avut ăştia vreo campanie prin şcoli sau vreo iniţiativă care să promoveze menţinerea curăţeniei?

 Mi-e teamă că nu. Şi m-am tot uitat pe site-ul oficial sau pe diversele canale media pe care le folosesc şi nimic.

Nimic important

Încercând să fie enigmatic sau ceva... numa' să se vândă

"Febleţea" mea, Lucian Mândruţă, a rămas fără emisiune.
Nici de data asta, după cum spuneam,  nu se poate zice că a fost imprevizibil.

El zice că a avut un rating fabulos cu emisiunea "Nimic Important". Eu nu îl cred.
El afirmă: "Au fost şi momente bune". Eu iar nu îl cred, da' se observă o oarecare căinţă în ton.
El o face pe misteriosul şi nu dezvăluie planurile viitoare. Eu zic că ele nu există şi că alde Voiculescu i-a făcut vânt de tot.

S-o dărâmăm au ba?

Cu ce-a rămas românul după evenimetele de la 11 septembrie 2001?
Păi, dincolo de clişeele în care trebuie să ne sperie toate mutrele mai închise la culoare care bombăne în arăbeşte doar...un sentiment acut că nu vreau să mai aud vreodată de 9/11.

Totuşi, de 10 ani de zile, conaţionalii arhitecţi sau (de)constructori au la îndemână o soluţie neconvenţională de a demola Casa Poporului.

Îşi mai aduce cineva aminte că subiectul ăsta a făcut mare vâlvă după 1989 când toată lumea îşi dorea să scape de adunătura aia de prost-gust?

Cum se numeşte Stadionul Naţional?

Sigur sunt unii care cred că România va izbândi astăzi cu Franţa. Şi mai mulţi se îndoiesc.

50.000 dintre ei şi-au luat şi bilete să le fie alături tricolorilor. Sau nu neapărat.

Ce contează că nu o să poată să mănânce seminţe sau să fumeze când nimeni nu le va putea interzice să-şi bage pulile picioarele în Benzema, Nasri sau Ribery?

Oricare dintre argumentele de mai sus sunt nule în contextul în care meciul din seara asta va reprezenta inaugurarea pentru "Naţional Arena". Ăsta e adevăratul motiv pentru care stadionul va fi plin.

Dincolo de seminţe, flegme, invective, pseudo-sportivi şi şpriţuri

Mamelucilor!

8%, 11%, 16% ...adjudecat!

Americanii sunt proşti, vesticii sunt vai de capul lor, de africani nici nu mai vorbim. Cam astea-s reflecţiile educaţionale cu care se întorc toţi românii din afară.

Păi, românii ştiu unde este Nepalul şi care este capitala lui. Ei ştiu generali din războaie absconse. Ei ştiu că semenii lor sunt olimpici internaţionali şi că dau lecţii oricui şi oricând.

Casa în care-ncape tot poporul

Parametrii subiectelor de ştiri se poartă între nişte constante foarte rigide.

Băsescu, PDL, USL, crime, violuri, tâlhării, dezastre naturale, fotbal, Becali, Vadim şi câteva altele. În această enumerare îşi face din când în când loc şi comunismul.

Regim trecut de tristă amintire, comunismul aprinde nişte beculeţe în minţile consumatorilor de media fie că i-au fost sau nu contemporani. Impresiile puternice dăinuie şi asta asigură un rating decent pentru nişte trusturi care practică jurnalismul din cur*.

Google+ sau -

Am intrat pe "Reţea" pentru că am vrut să fiu mai cu moţ decât toţi leşinaţii cu care o ardeam sinistru pe Hi5. În plus, când ieşeai din ţară şi dădeai nas cu oamenii conectaţi la trend-urile virtuale ţi se spunea sec: Facebook.

Platitudinea socială mi-a venit în mod natural de ceva vreme şi în ceea ce priveşte jucăria lui Zuckerberg. Salvarea vine în astfel de momente de la câte un nou viciu. Sau ideea unui viciu. Denumit aici Google+.

Rituri de trecere (I)

-intersecţia Eminescu/Aurel Vlaicu-

Semne de circulaţie sau limbaj secret al unei societăţi secrete?

Începem cu cel de jos.
Fondul albastru ne relevă seninătatea şi calmul situaţiei incipiente. Pe acest cadru cromatic apare un om. Negru. De unde deducem că e african. Acest lucru este dezvăluit şi de faptul că spre deosebire de restul oamenilor el nu e pe un cal, măgar sau ponei ci pe o zebră. După cum se ştie, zebrele trăiesc doar în Africa.
 
Totuşi, simbolistica acestui context este mult mai bogată datorită încadrării omului într-un triunghi alb. Albul reprezintă puritatea iar triunghiul, după cum e lesne de înţeles, reprezintă francmasoneria.

Să recapitulăm: Avem de a face cu un om negru, pur şi francmason călare pe o zebră sub cerul senin al Africii.

Al doilea semn , cel de sus, aduce în prim plan încă o dată un fond azuriu. Seninătatea, calmul şi liniştea sunt parametrii acestui context. Săgeata albă indică o traiectorie. O dată în plus culoarea albă este prezentă şi ne face să ne gândim că este vorba de o implicaţie cerească, a unei entităţi superioare, a arhitectului umanităţii.

Bref, cele două semne ne indică locul în care oamenii negri, puri şi francmasoni vin călare pe zebre direct de sub cerul senin al Africii pentru a se deda Demiurgului într-un cadru la fel de senin ca cel natal.