Curte de manastire la Venetia (1928) - Gheorghe Petrascu

Inca de la inceput trebuie mentionat ca opera de fata se inscrie in cadrul tablourilor cu dimensiuni medii, 0.460mx0.555m, pentru ca al doilea punct de atins sa fie tehnica, si anume, ulei pe panza. Urmatorul pas este apartenenta sa la un curent artistic, iar in cazul de fata avem indeajuns de multe elemente ce plaseaza creatia in randul picturilor expresioniste. Pentru a intari aceasta afirmatieil putem citasi pe Vasile Florea care opineaza la adresa lui Petrascu: “ expresionist prin calitatea pastei, prin aspectul ei framantat, prin valorile de relief dobandite de suprafata parca zidita a panzei.”

Trecand peste detaliile de ordin tehnic putem zice ca la o prima vedere avem de a face cu un cadru exterior inchis, mai exact o parte a unei curti interioare ce descrie un fragment al spectrului vizual al pictorului. De asemenea, din acelasi “clin d’oeil” ramanem cu rmatoarele elemente: cladirea cu locanta, piateta, fantana si poate cu cele cateva personaje – fad stilizate. Privind, totusi, in amanunt, ne putem da seama ca titlul este oarecum relativ si ca din cadrul curtii atentia ne este focalizata pe arhitectura constructiei si ca restul spatiului nu se bucura de aceeasi reliefare; ceea ce nu e deloc accidental daca e sa privim opera sa per ansamblu (Targoviste, Sighisoara, Toledo).

Lucrata in perioada de maturitate a lui Petrascu, “Curte de manastire la Venetia” e scaldata in aceleasi culori brute si intunecatecu care ne-a obisnuit si prin care si-a castigat titulatura de primul pictor roman al nocturnului. Si aici, brunurile si bitumurile ocupa cea mai mare suprafata a tabloului, dar pentru a evita sumbrul in care tinde sa cada creatia echilibreaza cu alb si nuante deschise de griin relevarea colonadei si a tocurilor geamurilor. La fel procedeaza si cand trebuie sa lumineze peisajul folosind omniprezenta sa nunata de albastru pentru cer si in partea inferioara utilizeaza contrastul verde – rosu pentru vegetatie si cadrul in care se inscriu personajele. Perspectiva este redata cu cu clasicile sale linii negre intarite de un alb aproape imaculat pentru a solidifica o dat in plus dihotomia cu “nunta culorii cu lumina” specifice lui Tonitza.

Aglomerata, detaliata, cu o vadita inversunare de a folosi iterativ pensula si cutitul, “Curte de manastire la Venetia” face parte cu brio din ansamblul unei opere ce l-a plasat pe Gheorghe Petrascu pe un palier cu totul si cu totul distinct al artei plastice romanesti si a creat din el un caz totalmente particular.

Cu ce ma inconjori

- O sticla de Dorna (apa plata) din vinerea in care am fost la Eduard al III-lea si in care erai neagra de nervi.
- O umbrela...din aceeasi seara (sub care imi place la nebunie sa ne ascundem si sa ma tii de brat).
- Fularul. De fapt e al Oanei, dar tu mi l-ai dat mie sa-l port. Eu il ador pentru ca se asorteaza perfect la geaca maro (pe care la randul sau am luat-o impreuna cu tine din Galati).
- „Copacul” al lui Fowles ... carte pe care am inceput sa o citesc acum doua luni, dar nu imi merge lecture si ma incapatanez ca un berbec sa o termin ... sau poate nu. Oricum iubesc compania ei pentru ca e a ta.
- Farfuria cu napolitane...din care ai mancat tu cand ai fost ultima data la mine.
- Sosetele cu motive florale...cu care te-ai incaltat tot ultima data cand ai fost la mine, dar care zac la mine in sifonier de cand le-am adus de la tine. Iti aduci aminte cum stateam la tine pana nu mai aveam cu ce sa ma incalt si eram nevoit sa iti port sosetele?
- Cele 2 tigari din buzunar; mi le-ai dat acum 2 ore cand am plecat de la facultate. Urasc momentele astea in care stau singur intre patru pereti si ma enerveaza acel „pa” sec in care as vrea sa concentrez o mie de cuvinte si trairi. Cel putin.
- Carnetul de student, legitimatia si cupoanele de transport. Sunt la mine pentru ca dimineata, cand te-ai trezit, ne-am dat seama ca iti ia prea mult timp sa te pregatesti pentru plecare si nu am mai fi ajuns sa luam cupoanele. Asa ca am plecat singur. Si chiar daca imi face o nesfarsita placere sa te servesc, e invers proportional sentimentul care ma traverseaza cand ajung in facultate si nu impart tigara cu tine.
- Gelul de dus si deodorantul pe care mi l-ai luat de Mos Nicolae. Ma incrunt rau cand ajung in baie si vad cat de putin mai e din ambele.
- Periutele de dinti. Si cea din baie si cea din ghiozdan. Se stie, cea din ghiozdan e acolo pentru ca am nevoie de ea cand vin la tine si pentru ca nu imi place deloc sa o pun in rand cu cele de la tine din baie. De fapt, cred ca o sa o pun din nou la tine in dulap; da – asa mi se pare cel mai bine.
- Niste paie de chibrit in ghiozdan. Stau acolo din ziua in care nu am avut bricheta si am luat de la tine pachetul ala mare, remember?
Ar trebui sa am mult mai multe ca sa ma simt mai bine sau nu are nicio relevanta?
Sigur nu are nicio noima, cel mai bine ar fi sa fii aici sau eu acolo, la biblioteca. Cel mai bine ar fi sa fie cum ziceai tu: sa ma faci mic-mic-mic, sa ma bagi in san si sa ma porti mereu cu tine. Asa ar fi perfect.

Am vrut sa ma intorc si sa te gasesc langa mine, sa-ti bagi mana sub perna mea, sa spui ceva si sa nu te inteleg, sa stam in pat pana la 12, sa ma uit cu tine la "copiii de la 402".

- acolo voi fi mereu...cu mana sub perna ta, uitandu-ma la desene pana adorm si asteptand sa ma trezesti cu o portocala in mana.

Vreau sa-i spun ca "Nu te mai vreau", si sa faca in asa fel incat sa o cred.

-nu o sa te cred niciodata cand imi spui asta atata timp cat imi arati o data la 2 minute ca ma iubesti mai mult decat vor fi capabile cele trei cuvinte de mai sus sa transmita vreodata.

Alcoolul, desi se spune k te face sa uiti de tot, la mine functioneaza pe principiul invers.

-iti umplu inbox-ul de fiecare data ... ma astern cu totul in insiruirea de cuvinte pe care o vei descoperi dimineata cand vei deschide telefonul...ma contopesc in ele.

Mazel tov!

O fisa a unui tablou

I DATE TEHNICE

1. Nume: Constantin Daniel Rosenthal (1820-1851)
2. Titlu: Romania revolutionara (1850)
3. Dimensiuni: ma mai interesez , nu am avut ruleta la mine cand am fost la MNAR sa o vad.
4. Provenienta: Autorul a daruit lucrarea lui C.A.Rosetti pentru ca mai apoi ea sa ajunga in Pinacoteca statului. Actualmente opera se regaseste in Muzeul National de Arta.
5. Tehnica: Ulei pe panza
6. Semnatura: nu se regaseste pe lucrare niciun insemn care sa ne conduca spre aceasta idee.

II INTERPRETAREA OPEREI

1. Biografia: Constantin Daniel Rosenthal s-a nascut in anul 1820 intr-o casa de evrei instariti din Pesta. Desi parintii sai nu l-au indemnat catre sectorul artistic acesta paraseste orasul natal la varsta de 17 ani si se inscrie la cursurile Academiei de Arte Frumoase din Viena, unde studiaza desenul arheologic.

Aici se imprieteneste cu Ioan D. Negulici, cel care il va aduce pentru prima data in Romania, in 1839. Artistul hotaraste sa ramana aici pana in 1844, timp in care se intretine cu banii proveniti din portretele pe care le realiza boierilor. Tot in acest interval temporar leaga o stransa prietenie cu C.A.Rosetti, liberal-radical ce ii va influenta profund orientarile politice.

Dezamagit de tehnicile artistice pe care le detinea ia decizia de a se inscrie la sfarsitul anului 1844 la cursuri de specialitate in Paris, unde l-a avut profesor pe Drolling. Urmat in Franta de Rosetti, il vom regasi la intrunirile studentilor valahi si moldoveni care-si manifestau nationalismul si ideile radicale.

Anul 1846 este unul care sta sub semnul calatoriilor, itinerariul sau fiind Anglia, Franta, Budapesta, Mehadia si in fine Bucuresti. Revenit in Romania incepe sa frecventeze cercurile intelectuale radicale si se inscrie ca membru in societatea „Fratia”.

Devine factor activ al Revolutiei din 1848 si in urma evenimentelor este nevoit sa paraseasca tara pentru o scurta perioada de timp. Acest tumult continuu il stimuleaza pe Rosenthal si se intoarce in Romania pentru a obtine cetatenia statului adoptiv. Imediat dupa aceasta ii transmite intr-o scrisoare lui Rosetti: „ Nu m-am gandit niciodata ca pot fi atat de valah ca in momentul de fata”. Insa, la sfarsitul lunii septembrie a aceluiasi an, trupele otomane intra in capitala Munteniei si inabusesc Revolutia, ca urmare a acestor fapte Rosenthal (impreuna cu ceilalti doi aristi langa care se regaseste in fiecare text, Negulici si Iscovescu – cunoscuti pentru faptele lor si ca pictori eroi sau martiri) se vede nevoit sa plece la Budapesta si mai apoi la Paris, unde isi continua lupta de propaganda . In aceasta perioada sunt pictate si cele mai cunoscute opere ale sale „Romania revolutionara” si „Romania aruncandu-si catusele pe Campia Libertatii”. Anul 1850 este unul de peregrinari intre Franta si Elvetia. Pana la urma, in luna iulie a anului 1851, se hotaraste sa revina in Valahia si sa reaprinda flacara stinsa de trupele turcesti in septembrie 1848. Pana sa infaptuiasca acest lucru, pictorul este capturat catre austrieci care pentru „orientari politice imprudente” este incarcerart si torturat pana la moarte. La 30 de ani de la Revolutie si cand conceptul de Romania deja capatase forma, Maria Rosetti scrie in revista „Mama si copilul”: „[Rosenthal a fost] unul din cei mai buni si loiali oameni pe care Dumnezeu i-a creat dupa asemanarea Sa. A murit pentru Romania, pentru libertatile ei; a murit pentru prietenii sai romani. [...] Acest prieten, acest fiu, acest martir al Romaniei este un israelit. Numele sau a fost Daniel Rosethal.”

2. Iconografia panzei: Elementul central al picturii este si subiectul principal al acestui punct. Portretul femeii se suprapune peste un simbol, cel al tarancii. Creeaza astfel elementul de interferenta cu privitorul care cauta sa se identifice cu obiectul asupra caruia isi focalizeaza atentia. Pozitia capului si a torsului vin de asemenea sa sublinieze anumite trasaturi cu care entitatea statala la care se face referire trebuie sa se asocieze, puterea, vointa si aspiratiile inalte.
3. Integrarea operei in contextul creatiei artistului: „O vreme am pictat tablouri sentimentale si am crezut ca aceasta este vocatia mea...” recunoaste Rosenthal. Urmatorul pas este natura moarta si cel mai concludent exemplu este „Vanitas”, unde Rosenthal face proba ca a trecut prin secolele XVI-XVII ale picturii flamande; pentru a ajunge intr-un final si la etapa in care a pictat si „Romania revolutionara” si despre care insusi recunoaste: „Mai tarziu am vazut ca revolutia a intrat in sufletul meu, am simtit si simt inca inclinarea pentru tablouri caracteristice. Nu pot sa creez decat figuri de femei, mame care sa ne corijeze coruptia, figuri eroice, nobile si blande in acelasi timp.”

4. Surse iconografice: In cazul de fata este simplu de comentat pe marginea acestui aspect, intrucat se stie ca muza artistului pentru aceasta creatie a fost Maria Rosetti, sotia prietenului C.A.Rosetti, despre care D. Grigorescu spune ca era o „inflacarata patriota” si pentru care pictorul purta un respect profund.

5. Surse stilistice: Dupa cum aminteam si mai sus, in biografie si nu numai, opera artistului a fost vadit influentata de realitatile politico-sociale din contemporaneitate. Ca sa fim mai exacti, Revolutia de la 1848 a fost elementul definitoriu al parcursului lumesc pe care l-a avut Rosenthal si acest lucru nu se reflecta doar in opera sa artistica ci si in activitatile pe care le-a intreprins in anii sai de maturitate.

III PARERI PERSONALE

In ceea ce priveste „Romania revolutionara”, Constantin Daniel Rosenthal atinge apogeul creatiei sale. Aceasta creatie nu exceleaza doar la capitolul simbolistica ci si la tehnica. Regasim niste jocuri de culori ce pana atunci nu apareau in tablourile sale, si ma refer aici mai ales la triunghiul contrastant ce se creaza intre rosu, negru si alb. Totusi, acest „simbol permanent valabil al avantului revolutionar si al patriotismului”, dupa cum il denumea biograful sau – Ion Frunzetti, pare ca scapa ceva de sub stricta sa observatie. In viziunea mea, verosimilitatea operei este putin subrezita tocmai de figura feminina. Sentimentul de autenticitate al romancei de la tara este afectat, in ciuda portului excelent analizat si redat de autor, de o fizionomie candida, suava, senina, dar mult prea rafinata pentru un etalon al statului profund agrar pe care trebuia sa-l intruchipeze. E lesne de inteles ca modelul Mariei Rosetti a fost cel mai la indemana, mai ales ca opera de fata a fost pictata la Paris, insa pentru a reda impresia originalitatii ii trebuia altceva.

IV INTERPRETARI ALE OPEREI IN BIBLIOGRAFIA DE SPECIALITATE

Acest punct nu poate trece fara a-l mentiona inca o data pe Ion Frunzetti, cel ce a fost biograful lui Rosenthal si care ne furnizeaza cele mai multe date despre viata si opera artistului. In proportie de 50% datele prezente in expunerea de mai sus sunt furnizate de el prin intermediul cartilor „Pictorul revolutionar C.Rosenthal” si „Arta romaneasca in secolul XIX”. Un alt personaj care trateaza subiectul Rosenthal este Vasile Florea, acesta scrie intr-una din cartile sale: „simbolul tarancii care salveaza steagul revolutiei e proiectat pe un fundal in care se desfasoara un episod real: acela al luptei cu ostile turcesti in Dealul Spirii”. Prin aceasta mentiune domnul Florea sustine ca acesta este elementul care aduce autenticitatea operei. Afirmatia sa vine chiar in concordanta cu ideea vehiculata si de Petre Constantinescu-Iasi conform careia in acea perioada artistii isi polarizau temele in jurul alegoriilor, a scenelor istorice si a portretelor. E foarte usor de sesizat din aceasta perspectiva ca Rosenthal nu a fact decat sa jongleze si el cu aceste notiuni si in cadrul „Romaniei revolutionare” chiar sa combine ultimele doua teme.

V BIBLIOGRAFIA

- Frunzetti, Ion – Pictorul revolutionar C.Rosenthal, Ed. de Stat pentru Literatura şi Arta, Bucuresti, 1955
- Frunzetti, Ion – Arta romaneascai in secolul XIX, Ed. Meridine, Bucuresti, 1991
- Florea, Vasile – Arta romaneasca moderna si contemporana II, Ed. Meridiane, 1982
- Djuvara, Neagu - Intre Orient si Occident. Tarile romane la inceputul epocii moderne, Humanitas, Bucuresti, 1995

On an island

Imi doresc pe cineva langa mine care sa imi puna melodia favorita in fiecare seara la intensitate medie pana adorm. Si dupa ce adorm sa o reduca la tacere...sa fie un somn deplin. Si pe cineva care sa imi anticipeze prima miscare a genelor in dimineata urmatoare si sa ma trezeasca in aceleasi acorduri. Vocea aia clara si bine definita langa o chitara gadilata cum trebuie... let the night surround you. Sa ma tintuiasca in pat si sa ma trimita pe taramuri in care nici oniricul nu e capabil sa ma duca. White stairs in the moonlight. Sa termin si sa incep o zi fara grija a ceea ce imi va rezerva celalalt capat al ei. Let it flow, let it go... Doar certitudinea ca voi fi impacat cu mine si cu ceea ce las in urma cand inchid ochii.

P.S.: ...pentru a-i redeschide la momentul potrivit.

Soniecika - Ludmila Ulitkaia

Un diminutiv ce formeaza un veritabil oximoron cu taria de caracter desprinsa din 20 de ani de lectura. Fiica a unui mecanic, model al bolsevismului interbelic rus, Sonia reprezinta coloana vertebrala a unei povesti pe ale carei meandre Ludmila Ulitkaia ne poarta in decursul celor peste 100 de pagini.

Itinerariul incepe intr-o biblioteca din Sverdlovsk unde, cufundata cu placere in rutina ce o presupunea postul sau, protagonista il inatalneste pe cel ce-i va deveni sot, Robert Viktorovici. Pictor de prima mana, acesta este surprins de contextul politico-istoric intr-un URSS ce nu „inghite” prea bine trecutul sau boem petrecut in Paris si il arunca in mocirla lagarelor anilor 20 ai secolului trecut. Cuplul este fortat de aceste circumstante sa isi schimbe domiciliul de cateva ori pana cand ajunge sa gaseasca, in Moscova, o casa ce va deveni polul centralizator al familei si implicit al actiunii. Astfel, fermentii ce ii lipseau barbatului, grupul de prieteni din aceeasi sfera ce se contureaza, discutiile sfarsite tarziu in noapte pe cele mai diverse teme: de la poezia rusa contemporana pana la „gigandul gandirii cu capul plesuv”, au ca punct comun acest lacas. Intre timp in context apare si fiica celor doi, Tania, care in prima instanta nu pare a mosteni nici atractia catre lectura a mamei si nici aerul aristocrat al tatalui. Pe fondul unei adolescente tipice, in care isi fac loc primele experiente de natura fizica, dar si tumultul sentimental, fata cunoaste la scoala o colega orfana. Iasia, o tanara poloneza care de la varsta de 12 ani renunta a-si mai aprecia trupul la adevarata valoare, este introdusa in casa Soniei si a lui Robert Viktorovici. De aici, traiectoria rectilinie a naratiunii este intrerupta si viata cuplului se schimba ireversibil. Sotul si Iasia cad succesiv unul in mrejele celuilalt, cu atat mai mult cu cat poloneza se muta sub acelasi acoperis cu el, si intre ei se infiripa o poveste tipica pentru un autor rus. Fata iubeste la nebunie vecinatatea unui spirit liber iar barbatul gaseste in ea motorul unei noi etape artistice – cea care ii va desavarsi opera. Toate aceste lucruri nu trec nevazute de sotie si fiica, insa niciuna dintre ele nu are vreo reactie de nestapanit. In timp ce Tania priveste lucrurile din prisma tinerei egocentriste in care orice altceva cenu are legatura cu ea e derizoriu, Soniecika priveste matur aceasta situatie pe care nu are de gand sa o lase sa ii scape de sub control si reactioneaza cu un puternic sentiment matern in directia Iasiei. Astfel, ea gaseste de cuviinta sa accepte situatia, cu atat mai mult cu cat are certitudinea din partea sotului ca aceste fapte nu vor afecta statutul dobandit in fata altarului. Finalul apoteotic este prezis de evacuarea din casa ce ii adapostise pe cei patru in decursul celor cativa ani. Prima care iese din tablou este Tania, care ia calea Petersburgului, dupa Aliosa, iubitul sau, pentru ca mai apoi sa aflam de ea ca s-a stabilit in Elvetia. Urmatorul este Robert Viktorovici care sufera un atac cerebral in patul din atelier alaturi de amanta sa. Pentru ca ultima care sa plece sa fie fata orfana ce se va stabili in Paris si va deveni sotia unui instarit tanar francez.

Finalul ne surprinde o batrana care refuza cat se poate de natural invitatiile in Elvetia sau in Franta de la cele doua fete si care prefera sa astepte primavara pentru a putea merge la mormantul sotului cu cateva flori albe.

Ludmila Ulitkaia, Soniecika, ed. Humanitas, 2004, trad. din lb. rusa de Gabriela Russo.

Noaptea - Elie Wiesel

“Am pierdut ce era mai important. Credinta.” Sunt cuvintele baiatului de 15 ani ce pe parcursul unui an a schimbat climatul calm al caminului din Sighet cu teroarea lagarelor Auschwitz, Buna si Buchenwald. Daca prefata nu ne-ar avertiza de veridicitatea faptelor ce ni se vor perinda pe parcursul celor 130 de pagini am crede ca avem de a face cu un parcurs initiatic pe taramurile macabrului. Descoperim astfel, o data in plus, teroarea, cruzimea si lugubrul in cele mai pure forme ale sale si in cele mai negre ipostaze ale conditiei umane.

Tainele Talmudului, relatia tata-fiu, maturizarea prematura intregesc un tablou care nu va putea iesi niciodata de sub tutela sumbra a contextului in care e plasata actiunea, Holocaustul. Toate acestea privite prin ochii micului Eliezer, care, in ciuda varstei fragede, reuseste sa constientizeze pe deplin cursa in care este prins, cea a supravietuirii.

Daca cele scrise mai sus nu suscita interesul pentru lectura atunci ganditi-va ca opera de fata a fost scrisa la indemnul lui Mauriac, cu care autorul s-a aflat in relatii foarte bune, si ca aveti in fata cuvintele laureatului Nobel pentru pace din anul 1986.

Si noi, romanii, nu avem prea multi laureati ai inaltei distinctii mai sus mentionate.

P.S.: Al saptelea de pe randul doi din imagine este chiar autorul cartii.