Renascut in pufuletz!

Nu am chef sa fac nimic. Nici sa ma dau jos din pat, nici sa mananc, nici sa plec la facultate, nici sa citesc ceva, nici sa gandesc si nici macar sa scriu ceva... Am chef sa stau cu mine. Sa imi acord un pic de atentie.

Pe cine ar interesa daca as scrie despre Otelul care merge in Intertoto, despre Juventus care a luat bataie in weekend de la Siena, despre derby-ul Steaua-Dinamo...si astea ar fi doar din fotbal. Nu va indoitzi ca in capul meu ar fi numai fotbal.

Totusi, as putea scrie despre ploaie, despre nisip, despre vertij, despre sangele ce-mi curge din nas, despre privirile in gol si despre cele ce fixeaza, despre unghiile mele urate, despre pantalonii mei evazatzi (multzumesc Alex inca o data) si despre orice mi-ar trece prin cap, dar nu o voi face... Nu!

Voi scrie despre un pufuletz. Ieri, la fel ca in scoala generala...cu aceeasi bucurie retzinuta, am luat o punga de pufuletzi... Am tzinut-o tacticos in mana pana acasa, nu am vrut sa dau ocazia si altcuiva sa ma vada si sa imparta in acest fel placerea de a desface punga, de a simtzi mirosul cum iese in valuri, de a lua primul pufuletz si mai ales de a-l gusta. Cand am ajuns sus (locuiesc la etajul 10) am pus-o deoparte intrucat ambientul nu era unul propice manifestarii acestui ritual sacru. Asha ca am facut curatzenie, peste tot (camera, baie, bucatarie), nu atat pentru ca pufuletzul nu ar fi vrut sa iasa din punga daca nu ar fi beneficiat de conditziile necesare cat pentru linistea mea, pacea mea - sentiment imperativ in momentul in care voi desface punga.
Trec repede peste amanunte si ajung la momentul zero. Intins in pat. Perna putin ridicata. Patura acoperindu-ma pana la piept. Genunchii ridicatzi. Niste muzica portugheza si... punga in maini. Da, in maini... ar fi ridicol sa tzii in acest stadiu al procesului punga intr-o singura mana. Acum e momentul in care te identifici cu ea, cand ii simtzi formele, cand o strangi un pic intre degete, cand incerci sa-i simtzi respiratzia, cand ochii iti tradeaza foamea...cand pufuletzii incep sa fremete.

Acum incepe... degetul mare si aratatorul de la fiecare mana te ajuta sa tragi incet de partea superioara a ambalajului...si o faci. Incet. Nu vrei sa ratezi acel prim val care iti va invada narile. Si nu-l ratezi. Uitzi de sangele care obisnuia sa ti se scurga pe nara dreapta. Respiri adanc si inchizi okii prelungit intr-o incercare de a retine la nivel cerebral aceasta senzatzie incalificabila. Deschizi ochii, dar nu ti-i vei indrepta niciodata in punga...ce e acolo nu este menit a fi pangarit de o privire. Asha ca iti vei tzine pleoapele mai mult inchise.

Ce urmeaza depaseste cu mult ce a fost pana acum. Cu greu o mana o duci la fund, cu ea vei tzine punga in acest rastimp. Mana dreapta intra agale in punga si gadila nitzel catziva pufuletzi, nedumerit parca in privintza celui ales a fi ...cel ales. Intr-o coalitzie de trei (thumb-index-middle) si cu o fermitate debordanta, ce nu fac decat sa demonstreze o data in plus certitudinea alegerii, prind in stransoarea lor ceea va fi prima si cea mai importanta prada.

A nu se crede ca pufuletzul a fost in vreunul din momentele acestea impotriva a ceea ce s-a intamplat. Din contra, pentru a-si demonstra trairile empatice s-a topit usor pe limba pana a devenit una cu ... blogger-ul.