Kurdistan?

Promit ca e ultimul articol pe care il scriu despre saptamana petrecuta in Orient. Trebuie sa ma conformez unei promisiuni pe care mi-am asumat-o si sa scriu despre conflictul kurdo-turc.

First, ceea ce voi dezvalui eu nu este decat realitatea cotidiana dintr-un orash aflat pe teritoriul statului turc, dar in spatiul revendicat de kurzi pentru propria tzara. Astfel, voi pune pe tapet doar experientzele pe care le-am trait si nu voi discuta nimic despre ceea ce se intampla in imediata vecinatate a locului, unde conflictul armat este inca la ordinea zilei.

Voi incepe in aceeasi nota, specifica mie :P , cronologica.

Primul lucru care te face sa te iti pui intrebari cand ajungi zona este numarul mare de soldati. Intaia data i-am zarit cand am coborat din avion (am zis ca e firesc, aeroportul fiind un punct strategic intr-o situatie ce implica dispute teritoriale). Apoi am inceput sa-i vad din ce in ce mai des...pe autostrada(filtre de securitate), pe strazile orashului (mentinerea ordinii),pana si in apropierea unei moschei ce reprezenta loc de pelerinaj pentru musulmani (Ibrahim Hakki). Era clar ca le era teama de grupurile organizate de oameni si aveau nevoie de forta pentru a o disipa. Era clar ca era nevoie de un numar mare de soldati (turci) pentru a mentine linistea intr-un viespar al kurzilor (Siirt-ul este unul din asezamintele dragi PKK-ului - principala grupare separatista kurda).

Si a doua zi de sedere in orash imi confirma cele mai negre ganduri, atentat cu bomba. 2 mortzi. A fost pentru prima data in viatza asta de aproape 22 de ani cand am simtit frica in starea ei pura. Frica pentru viatza. E infiorator. Instantaneu esti mult mai atent cu gesturile pe care le faci, cu mimica pe care o adopti, cu modul in care pasesti pe strada. Desi problema nu se mai punea deloc asha...cine mai avea curajul sa mai iasa pe strada? Singura data cand am iesit pe strada neinsotit de un localnic a fost in ultima noapte cand pe la ora 11 am iesit cu Fuad si Elnur(doi azeri care stiau turca si care venisera in cadrul aceluiasi proiect) sa cumparam niste fistic.

Tot in noaptea dintre prima si a doua zi au avut loc si proteste de strada si ciocniri de fortze. In timp ce despre atentat am aflat de la cativa localnici, despre incidentele din timpul noptii am aflat de la Remy si Ramie (baietzii din Alep - Siria venitzi si ei la proiectul despre mediu pe care ar fi trebuit sa-l desfashuram acolo). Toate incidentele s-au petrecut sub balconul camerei lor. Ei erau cazati in zona centrala a orashului, acolo unde isi au resedintza cateva dintre oficialitatile locului (si pentru ca fac parte din administratie trebuie sa fie turci - lucru deloc pe placul localnicilor). Motivele violentzelor de strada nu le-am aflat, dar nici nu sunt greu de ghicit, insa ideea principala e ca lucrurile au luat sfarsit repede ca urmare a interventiei prompte a omniprezentzilor soldatzi.

Cum orice conflict porneste, totusi, de la nivel ideologic nu pot sa omit acest aspect din prezentarea mea. De fapt nu este foarte mult de vorbit aici. Cum am mai zis, turcii, dar mai ales popoarele arabe (din care fac parte si kurzii), nu sunt deloc oamenii care sa considere dialogul ca solutie optima a dezamorsarii unei tensiuni. Si mai mult, sunt oamenii care odata ce au invatzat ceva nu gasesc loc pentru o teorie adversa sau pentru o pespectiva diferita. Asha ca este absolut normal sa auzi din gura unui turc: "Nu exista kurzi. Kurzii sunt tot turci". Cum la fel de bine vei auzi din gura unui kurd: "Turcia nu este altceva decat un mozaic format din teritorii kurde, siriene, armene si bine inteles...grecesti"(asta e remarca mea:D).

In concluzie, desi e greu sa vii cu o concluzie la un asemenea text, nu pot spune decat ca tensiunile din zona respectiva se vor augmenta in masura in care regimul impus de Ankara nu recunoaste ca ar avea o problema la granitza sud-estica si prefera sa rezolve totul in cel mai simplu si ineficient mod cu putintza: apeland la armata (de fapt e de inteles, avand in vedere natura guvernului turc). In acelasi timp este nevoie ca si din partea kurda sa se intrevada dorintza unei solutionari a situatiei pe cale diplomatica si nu armata, intrucat pana acum ambele tabere nu au facut decat sa isi arate coltii si sa latre. Speram sa nu se depaseasca acest nivel, desi nu vad cum ar putea fi evitat un conflict militar in vederea crearii unui nou stat in regiune: Kurdistan.