Cu capul in pamant

Niciodata nu te poate dezamagi cineva mai tare decat tu insuti. Fiind omul care gandeste ca increderea deplina nu o poti avea decat in tine insuti este absolut normal ca cea mai mare dezamagire sa vina din partea propriei fiinte. Cand planurile pe care ti le proiectezi nu isi gasesc concretizarea gasesti punctul slab al mecanismului gandit si insatisfactia provocata de esec capata nuante usor indulcite. Insa cu adevarat josnic te simti doar atunci cand principiile dupa care te-ai ghidat si pe care le-ai servit ca un orb se dovedesc a fi retrograde. Crezi cu toata fiinta ta ca te pui in slujba unei idei care iti aduce satisfactie si o secunda iti poate schimba parerea despre sine. Era acea idee care te plasa pe o treapta superioara muritorilor de rand si pe care credeai ca ai trecut-o prin filtrul ratiunii. Si cum te poti simti cand stii ca ai imbratisat un gand cu atata putere, in care ai crezut ca este de neclintit si... in locul gustului de nectar gasesti doar fiere? Cum e sa stii ca o constanta a ceea ce reprezinti te-a tradat? Cum este sa stii ca tu ai dat voie acesteia sa intre in viata ta? Cat de orb ai putut fi sa nu prevezi evidentul? Cum e sa te simti injughiat pe la spate de propria mana? Te simti ca un las... Ai eschivat mereu si nu ai conceput ca exista si un calcai al lui Ahile in ego-ul tau. Mizerabil, asha trebuie sa te simti! Si trebuie sa ai macar rusinea de accepta ca ai gresit, ca nici macar tu nu poti face lumea sa se invarta. Si ai obligatia morala de a te uita in oglinda la ceea ce vezi, nu la ceea ce vrei tu sa vezi. Sa crezi in adevaruri unanime, nu in ceea ce vrei tu sa crezi ca ar fi adevarul. Adevarul nu este al tau. Adevarul poate fi al tau doar daca privesti intai prin ochii multimii. Lumea nu cauta adevaruri, lumea isi face adevarul...fara sa iti ceara sfatul tie. E mare tentatia de a spune ca nu imi pasa de norme, normele sunt pentru cei ce-si pleaca genunchii. Te gandesti ca poti trai urmandu-ti propria viziune sau ca nici macar nu iti trebuie o viziune si e indeajuns sa lasi viata sa te poarte pe valurile ei. E o solutie a celor slabi. Viata nu te va duce niciodata spre satisfactie fara un minim de efort venit din partea ta. Si cand faci acest minim de efort iti vei fi dat seama ca bucuria reusitei va fi fost mai mare daca efortul tau era proportional. Si te simti mic. Slab. E poate prea putin gandit si rationalizat parcursul nostru terestru si elementul "surpriza" lasat sa se manifeste ca o coordonata determinanta. Simt ca imi scapa esentialul si ca tinta nu poate fi atinsa decat cu ajutorul unui plan bine pus la punct. Esentialul nu consta in organizarea unei zile ca oricare alta in cele mai mici amanunte ci in schematizarea si privirea, cu realism, in perspectiva a unei actiuni care ne va defini ziua. Factorii externi ne vor aduce in fata destule elemente inopinate...ele sunt doar sarea si piperul unei formule de succes. O schema de acest gen nu poate fi eficienta decat in eventalitatea stabilirii unor criterii indelung "macinate" ce ne vor servi ca jaloane. Aceste criterii se regasesc in ideile pe care le adoptam. Ideile dau nastere gandurilor. Gandurile pot deveni...realitate. Realitatea poate fi mai mult sau mai putin in favoarea noastra. Aici am gresit. Greseala de incepator. E ca si cum as fi castigat titlul de campion la catergoria musca si eu ma incadram la supergrea.