joi, 5 aprilie 2012

Libertatea de exprimare. Cazul Safta.

Nu ştiu câţi îl cunosc, dar el a devenit faimos ocupând postul de crainic la stadionul Steaua. El era ăla care ţipa în microfon pentru a întreţine atmosfera "de stadion". Asta până când la un meci cu Rapidul de prin 2005 l-a făcut pe Răzvan Lucescu "ţigan". Comisii peste comisii pentru judecarea cazului şi până la urmă a fost dat afară. Tot la acel meci, când rapidiştii intrau pe gazon, în boxele de pe stadion s-a auzit vocea lui Safta care zicea, citez din memorie: "...uitaţi-vă pe cer, vin ciorile!". 

Cam aşa a ajuns să fie el cunoscut, primul crainic suspendat pentru rasism. 

După episodul cu pricina, bucurându-se de notorietate în rândurile microbiştilor a hotărât să profite de moment. Astfel, a ajuns în mass media sportivă şi mai exact realizator de emisiuni radio. Nu insistăm asupra calităţii discursului sau a mesajelor transmise. Cert e că Gabi Safta e o persoană publică. Ce îl deosebeşte pe el de orice alt personaj public din România? 

Păi, modul unic de intrepretare al libertăţii de exprimare. 

Nu ne dăm moralizatori, dar există vreo limită pentru libertăţi? Cum cuantificăm libertatea? Ce facem când două libertăţi devin tangente? Dar când libertatea unuia abuzează de libertatea altuia?

Niciun comentariu: