Curte de manastire la Venetia (1928) - Gheorghe Petrascu

Inca de la inceput trebuie mentionat ca opera de fata se inscrie in cadrul tablourilor cu dimensiuni medii, 0.460mx0.555m, pentru ca al doilea punct de atins sa fie tehnica, si anume, ulei pe panza. Urmatorul pas este apartenenta sa la un curent artistic, iar in cazul de fata avem indeajuns de multe elemente ce plaseaza creatia in randul picturilor expresioniste. Pentru a intari aceasta afirmatieil putem citasi pe Vasile Florea care opineaza la adresa lui Petrascu: “ expresionist prin calitatea pastei, prin aspectul ei framantat, prin valorile de relief dobandite de suprafata parca zidita a panzei.”

Trecand peste detaliile de ordin tehnic putem zice ca la o prima vedere avem de a face cu un cadru exterior inchis, mai exact o parte a unei curti interioare ce descrie un fragment al spectrului vizual al pictorului. De asemenea, din acelasi “clin d’oeil” ramanem cu rmatoarele elemente: cladirea cu locanta, piateta, fantana si poate cu cele cateva personaje – fad stilizate. Privind, totusi, in amanunt, ne putem da seama ca titlul este oarecum relativ si ca din cadrul curtii atentia ne este focalizata pe arhitectura constructiei si ca restul spatiului nu se bucura de aceeasi reliefare; ceea ce nu e deloc accidental daca e sa privim opera sa per ansamblu (Targoviste, Sighisoara, Toledo).

Lucrata in perioada de maturitate a lui Petrascu, “Curte de manastire la Venetia” e scaldata in aceleasi culori brute si intunecatecu care ne-a obisnuit si prin care si-a castigat titulatura de primul pictor roman al nocturnului. Si aici, brunurile si bitumurile ocupa cea mai mare suprafata a tabloului, dar pentru a evita sumbrul in care tinde sa cada creatia echilibreaza cu alb si nuante deschise de griin relevarea colonadei si a tocurilor geamurilor. La fel procedeaza si cand trebuie sa lumineze peisajul folosind omniprezenta sa nunata de albastru pentru cer si in partea inferioara utilizeaza contrastul verde – rosu pentru vegetatie si cadrul in care se inscriu personajele. Perspectiva este redata cu cu clasicile sale linii negre intarite de un alb aproape imaculat pentru a solidifica o dat in plus dihotomia cu “nunta culorii cu lumina” specifice lui Tonitza.

Aglomerata, detaliata, cu o vadita inversunare de a folosi iterativ pensula si cutitul, “Curte de manastire la Venetia” face parte cu brio din ansamblul unei opere ce l-a plasat pe Gheorghe Petrascu pe un palier cu totul si cu totul distinct al artei plastice romanesti si a creat din el un caz totalmente particular.