Poiana lu' Ciocan

MIRACOL! Statuia lui Eminescu a lăcrimat

2012-01-15T12:24:00.000+02:00

Duminică dimineţa, statuia lui Mihai Eminescu de la Ateneu a început să plângă. Lacrimile izvorâte din ochii poetului naţional au culoarea portocalie. Ele au fost interpretate de trecători a fi un semn de solidaritate cu mulţimile nemulţumite de români care au ieşit în ultimele zile din casă.

O echipă din Poiana lu' Ciocan a mers la statuia cu pricina pentru a afla mai multe detalii despre eveniment. Odată ajunşi acolo am observat că minunea încă se întâmpla aşa că am profitat de ocazie şi l-am întrebat pe Luceafăr câteva lucruri.

Poiana lu' Ciocan: De ce plângeţi?

Mihai Eminescu: De la Nistru pan’ la Tisa
                         Tot Românul plange-ti-s’a
                         Ca nu mai poate răsbate
                         De-atâta străinatate

PC: Înţeleg că sunteţi şi dumneavoastră supărat că pleacă lumea din ţară şi de întreaga situaţie politico-economică. Dar de ce tocmai astăzi, de ziua dumneavoastră?

ME: Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
       Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
       Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
       Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară

PC: V-au necăjit aştia de la putere, bănuiam eu, dar dumneavoastră care credeţi că ar fi soluţia?

ME: Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
       Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
       Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
       Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

PC: Nu vă plac nici aştia din opoziţie din câte observ, sunteţi anarhist?

ME: Învia-vor voevozii, rumpâd lanturi de sclavie,
       Surpând legi şi privilegii de urgii, din temelie
       Şi va fi stăpân Românul peste-a ţărilor hotare,
       Ce din vechi le străjuieşte cu a doinii ’nviforare.

PC: Aţi dori să transmiteţi ceva celor care zilele acestea ies nemulţumiţi din case?

ME: Juni semeti, cu surle-n frunte si cu zumzet de cimpoaie,
       Scutură din letargie inimile ce se ’ndoaie.
       Împlini-se-va destinul, când sfărma-vor buzdugane,
       De vătafi s ’armasi isbite, a cetătii porti dusmane.

După acest scurt interviu Eminescu a intrat în silentio stampa, dar înainte ne-a mai transmis un singur gând: "Mitică şi cu Sandu, cancerul fotbalului românesc!".

Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi ... Frecţii

2012-01-14T14:25:00.001+02:00

Gura de metrou de care nu ştia nimeni în afară de aurolaci

2012-01-13T16:46:00.001+02:00


Mulţimea foloseşte singura cale de acces dată în folosinţă

"Muncitorii care refac Piața Apărătorii Patriei din Capitală au descoperit, recent, o ieșire din stația de metrou despre care nu se știa nimic." scria astăzi evz.ro.

"...nu se ştia nimic."? Nu ştiu dacă e motiv de consternare sau nu, dar cineva de la Metrorex ar trebui să-şi dea demisia.

Aşa-zisa descoperire e doar neglijenţă de serviciu.

De fapt, în primul rând ar trebui sunaţi cei şapte directori bugetari şi întrebaţi: "Băi, voi ştiaţi de gura asta de metrou?". Nu ar conta ce răspuns ar da pentru că şi la un răspuns afirmativ şi la unul negativ le afectează imaginea şi le zdruncină fotoliul.

Azi, în faţa Gării de Nord, câţiva aurolaci vorbeau: "Cică o să dea drumul la lume unde dormeam noi la Apărătorii Patriei".

Păi, să vină aurolacii în locul lui Udrişte&co şi poate nu ne mai înghesuim aşa.

Îl ştiu pe "Înţepător"

2012-01-12T16:25:00.002+02:00

Am fost şi în Vamă amândoi. Era fratele unei colege de facultate. Avea un motor Kawasaki mare. Asta până i l-au furat nişte ţigani din curtea de la ţară, cu căruţa. Este din Boldeşti-Scăieni. Este un tip ok. Cam timid pentru vârsta lui, nu l-am văzut niciodată cu vreo fată. Am şi stat vreo 2 luni la el în casă cât timp nu am avut închiriat un apartament, chiar prin zona despre care se vorbeşte Billa-Drumul Taberei. Pleca dimineaţa la munca (era ceva web-designer), venea seara, juca WoW şi adormea. Câteodată mergeam în Iron City, mai ales miercurea - îi place folk-ul.

Spre deosebire de ce spun aştia în ziare şi la TV, nu are 38 de ani ci vreo 30. Nu este însurat şi nici nu a fost vreodată. Are mult peste 1.80 metri (se vede şi în poze că este mai înalt decât bara de susţinere din tramvai).

UPDATE 20.00 : Nu e omul pe care îl ştiu eu, trebuie să-i dau o bere.

Facebook-ul dăunează

2012-01-11T01:59:00.002+02:00

De vreo 6-7 anişori mă-nvârt pe-aici.
Prima dată m-am mutat din Drumul Taberei în Rahova, din Titan în Dristor, din Crângaşi în Berceni. Acum stau central. Pe Nerva Traian.
Vin dintr-un oraş de provincie.
Nu ştiu dacă e sesizabilă diferenţa, dar Galaţi nu e acelaşi lucru cu Brăila.
Cert e un lucru: toţi cei care fac translaţia geografică spre capitală încearcă din răsputeri să pară bucureşteni.
Până când postează vreun căcat pe Facebook...

...28 minutes ago near Bucharest.

Near????!!!!????

Nu linge unde ai scuipat! Tăvăleşte-te!

2012-01-06T13:07:00.001+02:00

Beckham punctează din nou la capitolul stil

Sportul-rege. Chiar dacă eşti sau nu microbist tot ştii că e vorba de fotbal. Ai un bunic, tată, prieten, frate sau poate chiar prietenă care se dă în vânt după meciurile televizate şi uneori merge la stadion.

Ţie ţi-e indiferent, dar uneori le faci pe plac şi beleşti şi tu ochii la cine-ştie-ce partidă dintre Barcelona sau Manchester United.

Eu, spre exemplu, sunt un fan. Urmăresc meciuri de fotbal din 1994, de la CM din SUA. Am trecut alături de formaţiile de suflet prin diverse trăiri sufleteşti, care-mai-de-care mai intense.

Totuşi, ieri m-a lovit în moalele capului. Mi se părea cumva scuzabil să te tăvăleşti pe jos când e ultimul minut de joc, conduci cu un avantaj minim şi adversarii sunt pe punctul de a marca. E un mod mai puţin etic de aţi ajuta echipa spre victorie. Vechea zicală, scopul scuză mijloacele.

Aici intervine problema. Cel care simulează şi se rostogoleşte pe jos trăgând de timp e în acelaşi timp unul din cei 28 de jucători (22 + 6 rezerve) care scuipă ca nişte birjari. Vă daţi seama că suprafaţa de joc e înţesată de salivă.

Nu ştiu dacă e un act conştient al celor care expectorează, însă momentul în care lansează din gură lichidul menţionat îşi asumă riscul de a se mânji. Un simplu calcul de probabilităţi ne relevă că e aproape imposibil să eviţi un scuipat când cazi. Cel mai adesea contactul nu are loc între lansatorul scuipatului şi propria-i salivă. Cu alte cuvinte, jucătorii se scuipă între ei.

De aceea e cu atât mai plăcut la final când îşi dau toţi mâinile în semn de respect.

Vrăji, purici şi Antena 3

2012-01-02T15:40:00.001+02:00

Dan Puric şi unul din tromboanele sale

Una din temele finalului de an a fost practicarea vrăjitoriei.

După îndelungi dezbateri cu sociologi, psihologi, intelectuali, actori sau Dan Puric s-a ajuns la concluzia că vrăjitoarele sunt doar o categorie de speculanţi.

Beneficiarii serviciilor prestate de vrăjitoare sunt, conform celor mai sus menţionaţi şi Dan Puric, proşti.

Ca printr-un miracol fiecare an începe, 2012 nu face excepţie, cu o lectură obligatorie: Zodiacul.

În numele Tatălui, al Fiului şi al lui Decembrie 1989! Amin!

2011-12-19T11:31:00.002+02:00

Parabola fiului rătăcitor

De când mă ştiu înainte de sărbătorile de iarnă se comemorează "evenimentele sângeroase din 1989".

În gimnaziu am avut primul contact cu informaţiile oficiale despre 16-25 decembrie 1989. În manualul de istorie era o lecţie la finalul anului în care se vorbea despre "Revoluţia" care a schimbat regimul comunist.

În manualele din liceu au început să se fixeze cunoştinţe, feţe, fapte, dar şi să apară semnele de întrebare.

După 3 ani de facultate (istorie) încă nu a fost clar ce s-a întâmplat şi toţi colegii au versiuni proprii asupra întâmplărilor de atunci.

S-au scris şi se vor mai scrie cărţi despre acest subiect, fără îndoială, din care se vor mai naşte alte semne de întrebare.

Tot misterul din jurul lui Iliescu, Atanasie Stănculescu, Milea sau Măgureanu mă face să rămân rece la ce se întâmplă în această perioadă a anului.

Pare penibil să comemorezi un eveniment care nu poate fi categorisit ca revoluţie, lovitură de stat, puci sau cine-ştie-ce altceva. Sau şi mai simplu, care nu poate fi definit. Seamănă cu o religie. E prea multă metafizică, mult prea mult ezoterism, mult prea puţine date concrete pentru amploarea de care se bucură.

Emanciparea indiromilor (ţiganilor)

2011-12-17T14:15:00.002+02:00


Gabi Luncă

Cazul Mailat, deportarea în Egipt, vrăjitoarele, expatrierea din Franţa, nunţi între minori, hoţi, cerşetori, proxeneţi. Astea sunt doar câteva din evenimentele sau imaginile cu care sunt confundaţi ţiganii.

De fiecare dată când reapar pe firmament tresărim şi zicem: "Ce câcat au mai făcut şi acum?".

La televizor apare mereu acelaşi om pentru a ne lămuri de ce şi cum se întâmplă toate aceste lucruri. Mădălin Voicu. Persuasiunea de care dă dovadă mai spală din imagine, dar frecventele sale apariţii au şi dezavantajul că nu promovează şi alte feţe din cadrul minorităţii pe care o reprezintă.

"Păi, pe cine dracu să mai cheme? Ce ţigan să mai ţină o pledoarie susţinută pe argumente solide?".

Joi am fost la un concert. M-am dus să o văd pe Gabi Luncă. Pe Wikipedia scrie aşa: "este o cunoscută solistă de muzică lăutărească de etnie romă (țigănească)". Eu o să plusez, e aia care o făcea pe Ceauşesca să plângă când se apuca să cânte. Acum nu mai apare pe la nunţi/botezuri&stuff pentru că s-a pocăit şi nu îi mai dă voie biserica din care face parte. Asta înseamnă că am fost după ea la un eveniment organizat de biserica respectivă şi Partida Romilor. Partea amuzantă e că muzica e absolut aceeaşi doar că versurile sunt presărate cu Iisus, Duhul Sfânt şi alţi termeni din registrul eclesiastic.

Cel de-al doilea om pentru care am mers acolo este Emy Drăgoi. Despre el găsiţi asta pe Wikipedia: "este un acordeonist de jazz din România". Este considerat de mulţi străini ca fiind unul din cei mai buni acordeonişti ai lumii. Mai ales francezii spun asta. Tot datorită lui am ajuns toamna asta şi la Festivalul Internaţional "Nopţi albe de acordeon" de la Bucureşti. El îl organizează.

Mi-aş dori ca atunci când vorbim despre ţigani să apară pe lângă Mădălin Voicu şi cei mai sus menţionaţi. Sau chiar Ştefan Bănică jr., Florin Salam sau Bănel Nicoliţă. Pe Johnny Răducanu nu-l mai înviem. Nici pe Anton Pann. Dar mai ales pe cei deportaţi în Transnistria.

Sunt ai noştri şi de mulţi dintre ei suntem mândri. Şi la urma-urmei, Adi Mutu nu-l sună pe Moga sau pe Smiley când i se face dor de România ci pe Adi Minune.

*indirom - termen agreat de Dorin Cioabă (fiul regelui romilor Florin Cioabă) şi de Nicolae Păun (preşedinte Partida Romilor "Pro-Europa") pentru a substitui cuvântul "ţigan" şi "rom".

N-ai haz!!111!!!!

2011-12-11T09:23:00.001+02:00

Cu toţii avem prieteni din copilărie, îi cunoaştem bine. Ştim despre ei atât de multe lucruri încât pe unele nu am fi vrut să le ştim. Totuşi, un lucru e cert: nu au ştiut niciodată să spună un banc.

Te întâlneai cu ei la şcoală, pe stradă, la petreceri sau la unul dintre voi acasă şi din vorbă în vorbă ajungea la punctul ăla: "Băi, să vezi ce banc am auzit!".

Şi pentru că e prietenul tău îi făceai pe plac şi ziceai: "Hai zi-l!"...sau varianta cea mai des întâlnită, începea să-l spună fără vreo introducere.

Era de rahat, la mijlocul banc-ului scăpa poanta. Şi te prefăceai amuzat. Şi râdeai forţat la final. Dar ştiai măcar că l-ai făcut să nu se simtă aiurea.

Acum se dă pe Facebook, e social. Partea de-a dreptul nasoală e că trăieşte cu aceeaşi impresie că e amuzant. Că face glume bune şi că amuză gaşca. Şi se dă pe cracked, 9gag sau alte site-uri de profil. Îşi umple wall-ul, îţi umple feed-ul şi, mai ales, te umple de nervi.

Aşa că fii un prieten bun, spune-i că e de rahat şi că l-ai minţit mereu.

Hazul lui nu e viral, aşa cum crede, nici în online şi nici în offline.

A pupa în fund. Oralitate, estetică, plastică.

2011-12-07T14:11:00.004+02:00

Ai un coleg/prieten/cunoştinţă care o duce bine. A terminat facultatea, a găsit un job bun şi nu se plânge de statusul său financiar.

"A pupat/lins în fund pe cine trebuia."

Cei mai prăpăstioşi ar băga mâna în foc că, alături de şpagă, e singura metodă viabilă de a găsi un job bun sau de a avansa în ierarhia companiei pentru care munceşti.

Chiar dacă eşti ateu/fundamentalist religios sau agnostic ai folosit expresia de mai sus cel puţin o dată în viaţă.Ea reprezintă oferirea unei plăceri tabu, dar de proporţii, unui individ care îţi poate netezi drumul spre succes.

Concretul din spatele sintagmei a fost demult dat uitării. Cât de voit (sau nu) s-a petrecut acest fenomen intră sub incidenţa legilor după care se ghidează oralitatea unei limbi.

Cert este că într-o anumită epocă anuslingusul era privit ca metodă de satisfacere a partenerului de o manieră mai transparentă decât în contemporaneitate. Absenţa unei traduceri plastice a expresiei "a pupa în fund" în mentalul colectiv poate fi aruncat pe seama societăţii tradiţionaliste în care ne facem veacul. Pudibondismul de factură religioasă a ajuns să inoculeze imaginarului indivivizilor inexistenţa unei astfel de posibilităţi. S-a ajuns până la punctul în care practicarea anilingusului, cunnilingusului, felaţiei, sodomiei, homosexualităţii sau bisexualităţii să fie înglobate de un singur termen, cel al desfrâului.

Fără a cădea într-o dezbatere despre moralitatea religioasă a unor astfel de acte, un lucru e limpede: bogăţia lexicală a unei limbi este proporţională, în primul rând, cu corespondentul practic al noţiunilor. Limitarea, pe considerent religios aici, unui vocabular specific nu împiedică eradicarea unor practici anterioare genezei unei limbi.

93 de ani de când capra vecinului e a noastră

2011-11-30T23:42:00.005+02:00

O dată pe an ne oprim timp de o zi şi nu mai facem nimic. Nici şcoală, nici muncă, nici....nimic! 1 decembrie - ziua naţională a patriei.

pensionarii lui Mazăre

Toată suflarea trebuie să fie liberă şi să se bucure că acum 93 de ani România a devenit dodoloaţă.

93 de ani de când Franța, Anglia, SUA, Italia sau Japonia s-au pus la masă şi au împărţit ciolanul (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman). Cu voia învingătorilor unii s-au înfruptat din rămăşiţe. Firmiturile căzute spre Bucureşti s-au numit Transilvania, Basarabia sau Bucovina.

Mai exact, niciun carpato-danubiano-pontic nu a mişcat un pai pe 1 decembrie 1918. Cei care au aflat că se întâmplă ceva la Alba Iulia s-au adunat ca pensionarii lui Mazăre în ziua cu pomeni. Majoritatea a plecat cum a venit.

Cauzalitate lipsită de actul declanşator sau rezultat fără acoperire. Pe şleau, recompensă fără muncă. Să o cinstim, să o preamărim, să ne oprim din muncă şi să glorificăm ziua în care n-am făcut nimic şi am primit totul.

PS: "1 decembrie este Ziua Națională a României, potrivit Constituţiei din 1991, articolul 12, alineatul 2. Această zi a fost adoptată anterior, prin Legea nr. 10 din31 iulie 1990, promulgată de președintele ION ILIESCU și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, fiind o sărbătoare publică a României."

Avantajele crizei

2011-11-04T11:59:00.000+02:00

Nu mai fi român, bă!

2011-10-27T14:39:00.001+02:00

Dincolo de discuţia cu "Dacă e spaţiu public am voie să-mi fac de cap" demontăm expresii şi prejudecăţi.

Azi analizăm verbul "a vandaliza" şi cum a fost împrumutat fără a se ţine cont de logică şi de realităţile antropologice.

Până şi Wikipedia ştie: "Vandalii reprezintă o uniune de triburi germanice constituită din 2 ramuri: asdingii și silingii. În secolul I coboară de pe țărmul Mării Baltice către cursul superior al Tisei (Maramureş). Împreună cu sarmații atacă provincia Panonia (actuala Ungarie şi porţiuni din Câmpia de Vest), iar alături de goți Moesia (Dobrogea şi ţărmul bulgăresc al Mării Negre). În secolul al III-lea sunt înfrânți de goți pe valea Mureșului.

Cei din nord-vestul vechii Dacia vor locui în preajma autohtonilor romanizați, chiar împreună cu aceștia (cum dovedesc descoperirile arheologice de la Medieșu Aurit).".

Carevasăzică etnogeneza românilor e tangentă cu vandalii. Păi, de ce nu au scris direct: "Nu mai fiţi români!" ?

Monarhiştii de azi, comuniştii de ieri

2011-10-25T19:08:00.003+02:00

Dincolo de faptul că toate evenimentele de azi sunt cusute cu aţă albă din ghemul inconfundabil al celui mai cunoscut motan autohton, pare ciudat cum pe postul de ştiri Antena 3 ascultăm concertul aniversar al lui regelui Mihai. A se consemna, am zis Antena 3 şi nu Mezzo.

- Prin toată clădirea Operei nu se puteau vedea decât bannere cu Antena 3.

- Feţe de marcă prezente la eveniment: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu.

- Despre Ion Iliescu ştim că a fost mereu un bun prieten al Casei Regale. Mai ales în 1992, când regele a plecat cu acelaşi avion cu care a venit. Dar să nu că niciun monarhist de azi nu îşi aduce aminte de anul 2001 şi de aniversarea a 80 de ani ai regelui. Coincidenţă sau nu, preşedinte la acea dată era cel cunoscut în folclor drept "Zâmbăreţul".

Multe alte argumente asupra subitei febre monarhiste ce a cuprins poporul ar mai fi de spus, dar una singură o vezi la televizor: "Băsescu e de vină!".

A trăi 90 de ani este egal cu o viaţă longevivă şi nimic mai mult.

Să fii cel care e responsabil de 23 august 1944 nu e un lucru uşor de uitat şi mai ales de schimbat.

23 august nu e doar similar cu permisiunea de a-i lăsa pe ruşi să intre pe uşa din faţă ci şi consimţământul tacit pentru ce avea să se întâmple pe 30 decembrie 1947.

Să te laşi dus de nas în scopuri electorale pe Antena 3 în favoarea lui Iliescu, Voiculescu sau Antonescu e la fel de naiv ca în momentul în care ai dat mâna cu ucigaşul lui Troţki. Doar că la o scara mult mai mică şi înjositoare pentru cineva care este asociat cu capetele încoronate ale Europei.

Realitatea unuia nu-i Realitatea altuia

2011-10-23T22:37:00.002+02:00

Disputa dintre Ghiţă şi Elan pe marginea conducerii/managementului Realitatea TV nu este o ştire. Apariţia unei noi televiziuni a fost şi ea anunţată (Ghiţă cumpărase o licenţă tv pentru un post denumit în acte RTV). Dar că acest lucru s-a şi întâmplat... nu prea se ştie. Cel puţin, nu încă.

Printre cei mai promţi relatanţi ai poveştii, TVR-ul: "Din cauza conflictului dintre patron şi manager, la ora 18 noul post de ştiri Realitatea TV a început să emită din alt sediu.

Vechea echipă a dispărut de pe ecrane în plină emisie.

Realitatea TV se pregătea să intre pe post cu principalul jurnal al zilei. Surpriză, însă, în timp ce reporterii şi prezentatorul obişnuit aveau impresia că sunt în direct, la televizoare a apărut o nouă Realitatea TV.
Patronul postului de ştiri a întrerupt emisia canalului gestionat de Sebastian Ghiţă şi a pornit transmisiunea dintr-un sediu nou, cu o echipă nouă.".

Durerea vine, totuşi, din altă parte. (Vechea) Realitatea - Antena 3 funcţiona într-un tandem care pe de o parte îndobitocea prin împărtăşirea aceluiaşi punct de vedere asupra lucrurilor, dar mai mult, erau foarte confortabile cu acest statut. Dualitatea cu pricina funcţiona în nişte parametri total atipici. Când spun asta mă gândesc că am doi actori pe aceeaşi piaţă care nu reuşesc să cristalizeze două tipare de public-ţintă. Neputinţă sau confort, oricum falimentară optica. Falimentară pentru că în loc să dividă un tot de anumite dimensiuni nu a reuşit prin politica de faţă decât să reducă aceste dimensiuni.

Marele perdant este de departe Antena 3. De ce? Pentru că până acum telecomanda migra între două posturi. Acum tot omul va fi curios să vadă care e diferenţa dintre cele două Realităţi. O săptămână, cel puţin, rating-ul lui Gâdea o să ajungă la nivelul lui Lazarus.

Geniu sau nu, Elan a mai pus pe hartă încă un actor. Legea smplă a pieţei libere. După încercarea celor de la B1TV de a se fofila printre actorii tradiţionali (tentativă care întârzie să-şi arate colţii) ăsta chiar ar putea să ofere o altă perspectivă.

Nu aşteaptă nimeni marea cu sarea, dar vrea să ştie şi omul unde ajunge prima dată în fiecare dimineaţă doamna Tatoiu. Ca să nu mai zicem că o altă Andreea Creţulescu nu mai găseşti în secolul ăsta. Slavă cerului!

Promo KissFM (ediţie limitată la 3)

2011-10-17T22:31:00.001+02:00

Timpul are răbdare

2011-10-15T23:46:00.000+02:00

A murit Ion Diaconescu, fost preşedinte al PNŢCD şi preşedinte al Camerei Deputaţilor. Mult mai mult decât atât, el a fost un ocnaş al regimului comunist care l-a persecutat timp de 17 ani pe criterii ideologice. Era nepotul lui Ion Mihalache.

În ciuda faptului că ţărăniştii se zbat într-o mocirlă a ruşinii de 10 ani, de când au ieşit din Parlament, canalele mediatice au relatat evenimentul pe larg.

Nu mă voi referi la scârba provocată elogiile preşedintelui cu trei mandate la activ vizavi de persoana lui Diaconescu. Dar mă voi referi la înmormântarea propriu-zisă.

Am vrut să văd şi eu cu ochii mei ultimul drum al unui om care a făcut parte din clasa politică înainte de fatidicul 23 august 1944. 1947 a fost doar o urmare logică a acestei date, după cum ştim.

Şi m-am dus la Bellu. Pe o tablă similară celor din şcoli, doar că pe un perete al cimitirului, stătea scris cu cretă albă: "14:00 - Ion Diaconescu". Venisem cu 15 minute mai devreme. Era perfect. Am mai făcut o tură pe-acolo în căutare de alţi morţi celebri. Vreo 50 de alţi cetăţeni veniseră pe aceleaşi considerente. Preponderent pensionari. Garda Naţională era şi ea. Ploua mocăneşte. Era frig.

Şi s-a făcut 15:15. Şi Diaconescu nu a venit. Eu am plecat.
Nu o să fiu de-ăla care zice: "Plânge şi Dumnezeu pentru un astfel de om!".
Cred că dacă cuiva îi părea rău în ziua aia, ăla eram eu. O oră jumate pentru un mort. Îngheţat ca un ţurţure. În colţul de lume unde punctualitatea are variaţiile cele mai ample şi răposaţii îşi permit să întârzie un pic.

Abecedarul e offline

2011-10-11T16:37:00.000+02:00

Cam aşa arăta instrumentul de pe care am învăţat cum trebuie literele în clasa întâi. Ca toţi părinţii, şi ai mei au simţit nevoia precoce de a-mi vârî sub nas taina literelor înainte ca învăţătoarea să îşi facă treaba. Aşa că nu m-am dus în necunoştinţă de cauză în faţa Abecedarului.

Prin clasa a treia am primit un Cip03. În decurs de câţiva ani am trecut repede de la ruşii cu HC 91+ sau HC 2000 la 386 sau AMD K6 şi K7. Din liceu a început să mă doară în fund cum se mai numesc. Să meargă jocul, filmul, download-ul şi viaţa-i frumoasă.

Această ordine (Abecedar şi mai apoi PC) a dat o greutate incredibilă cărţii. Avea şi un cognomen: "Prima carte din viaţa omului". Totul avea logică. Ai mei mă învăţaseră să citesc de pe hârtie.

Urmând logica "Ce-i în mână nu-i minciună" am ţinut mult timp partea cărţii, hârtiei, palpabilului pentru că îmi oferea garanţia fizică a know-how-ului. E ca şi cum i-aş zice bunicului că mă duc la şcoală; el înţelege clădirea, eu înţeleg instituţia. În contextul în care vorbeşti despre concepte suportul se pliază pe criteriul facilului. Ajungem astfel la noţiuni precum virtual, electronic sau online.

Ordinea literelor în alfabet îmi este la fel de străină şi mie şi lui Eugen Simion sau Nicolae Manolescu. LA urma-urmei, mereu am fost curios de ce îi zice "Abecedar" în condiţiile în care limba română începe aşa: "A, Ă, Â...". Ştiu, e prescurtarea pentru alfabetul latin. Dar nici nu locuim în Imperiul Romanşi nici cel ce le-a pus în ordinea asta nu mai trăieşte să ne spune pe ce considerente le-a organizat aşa. Cred că nu are niciun fel de importanţă dacă încep cu "A" sau cu "Q".

De fapt, mi se pare mult mai înţelept să începi cu "Q" şi să urmreze "W, E, R, T, Y....".

Părinţii vor fi mereu la fel de zeloşi să-şi înveţe progeniturile să citească înainte să înceapă şcoala. Puţini dintre ei vor mai apela la cărţi ca la instrumentul necesar acestui demers. PC, netbook, laptop, smartphone sunt primele care îi vin în ajutor copilului avid de informaţie. Şi, hai să fim serioşi, sunt mult mai incitante pentru un copil decât o carte. Cartea e un hard-disk, celelalte device-uri sunt mult mai mult de atât, interactivitatea se joacă la un nivel mult mai avansat. Totul pentru un adjectiv pe cât de simplu pe atât de important: facil.

De la Nistru pân-la Tisa/Tot românu' plânsu-MISA

2011-10-09T10:27:00.000+02:00

N-am mai auzit de Gregorian Bivolaru de ceva vreme. Ştiu că are azil politic în Suedia de prin 2005 şi că e bine-mersi de atunci. Pare-se că e în Argentina acum. Totuşi, absenţa sa din peisajul autohton a aruncat grupul său (MISA) într-un con de umbră.

Că sunt stigmatizaţi sau nu - habar nu am. Cert e că membrii Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut au intrat în mentalul colectiv drept băutori de pişat, pedofili, traficanţi de carne vie şi, în general, asociaţi cu adjective cu caracter negativ. Personal, nu m-am simţit niciodată asaltat de mesajele lor, nu m-au abordat pe stradă precum mormonii şi nici nu am întâlnit femei duse cu TIR-uri în Spania de către yogini.

Mai văd uneori pe stâlpi afişe multicolore ce îndeamnă privitorii pe această cale (spre practicarea yoga), dar niciodată nu am mai văzut numele "MISA". Absolut niciodată. Până şi site-ul lor oficial are un alt nume. Entitatea MISA pare a fi dispărut odată cu Bivolaru.

Totuşi, vineri am fost la locul potrivit pentru a primi un semn de viaţă. 20-25 de oameni protestau în faţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a Parchetului de pe lâgă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cerând dreptate şi încetarea abuzurilor. Mă grăbeam şi nu i-am întrebat despre ce abuzuri este vorba, dar am presupus că e vorba de "Grig".

Terorism şi criminalitate organizată sună destul de grav. Aşa că am căutat pe net motivul pentru care se aflau acolo. Am aflat despre o a 14-a amânare a cazului traficului de persoane în care sunt implicaţi mulţi adepţi MISA. În rest nimic.

Ermetici oameni. Chiar par a ascunde lucruri. Chiar se vor cu o aură de agenţie secretă. Sau agentură. Orice-ar fi, pare un fâs. Pe site-ul lor au şi o categorie "Demascarea Masoneriei" unde găsim "Fapte incontestabile care demască realitatea conspiraţiei planetare".

Părea mai interesant când era vorba de orgii, pişu sau psihoze.

Cine l-a omorât pe Steve Jobs?

2011-10-06T07:55:00.003+02:00

Jobus incriminatorus

1. Dan Diaconescu (OTV) - Ciocoiul Oprescu
2. Dana Grecu (Antena 3) - Băsescu
3. Andreea Creţulescu (Realitatea) - etnobotanicele
4. Mihai Mironică (Sport.ro) - Becali
5. Ion Cristoiu (B1TV) - conspiraţie KGB-istă
6. Rodica Culcer (TVR1) - cine a murit?
7. Şerban Huidu (Prima TV) - Mititelu
8. Marian Iancu (GSPTV) - Sandu "Cancerul fotbalului românesc"
9. John King (CNN) - Mark Zuckerberg/Bill Gates
10. Cătălin Striblea (Realitatea) - flacăra violet

Proletari din toate ţările, uimiţi-vă!

2011-10-04T23:07:00.001+02:00

A luat un nene Nobelul pentru Economie zilele astea. Nu ştiu cum îl cheamă, da' a spus o snoavă pe cinste:

"Un profesor de economie de la un colegiu a declarat că nu a picat vreodată pe cineva la examen, dar a picat odată o grupă întreagă.

Acea clasă a insistat că socialismul este functonal şi că nimeni nu ar trebui să fie sărac şi nimeni bogat, toată lumea EGALĂ!

Profesorul le-a spus, "OK, vom face în grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Se va face media tuturor notelor, şi fiecare va primi aceeaşi notă, astfel încât niciunul nu va pica şi niciunul nu va primi nota 10."

După primul test, notele au fost adunate şi împărţite la numărul de studenţi, şi toţi au primit un 8. Studenţii care au studiat intens au fost supăraţi, dar cei care au învăţat mai puţin au fost bucuroşi peste măsură

Cum cel de-al doilea test se apropia, studenţii care studiaseră puţin au învaţat şi mai puţin iar cei care studiaseră mai intens şi-au spus că şi ei vor o "pomană", aşa încât şi ei au studiat mai putin. Media celui de-al doilea test a fost 6 ! Nimeni nu mai era fericit.

Când a fost dat al treilea test, media notelor a fost 4 . Notele nu au fost crescătoare deoarece au apărut certurile, acuzaţiile, ura şi nimeni nu a vrut sa înveţe pentru beneficiul altuia. Spre marea surpriză a tuturor studenţilor, toţi au picat.

Profesorul le-a spus că "socialismul va pica în final deoarece, atunci când recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar cand statul nu mai acordă acea recompensă, nimeni nu va încerca sau va vrea sa aibă succes. "

Comunişti under cover, stângişti egalitarişti, socialişti în toată regula...nici suedezii nu mai sunt ce erau.

Steve Jobs şi fructul oprit

2011-09-29T12:02:00.001+02:00

Fac parte din puţinii rămaşi după selecţia "Mulţi dintre noi ne străduim să nu îl recunoaştem". Pe lângă faptul că viaţa mea e departe de a fi schimbată de Steve Jobs - şi cu atât mai mult Mark Zuckerberg - eu încă nu ştiu exact ce e un iPad sau iPhone. Pentru că personal sunt genul ăla de atehnic anticonsumerist demodat căruia tot ce e peste strictul necesar de tehnologie i se pare o grijă inutilă în plus. Şi nici nu voi şti ce sunt până peste probabil câţiva ani buni când îmi voi fi schimbat statutul social. Căci ăia mulţi care nu recunosc nu sunt de fapt aşa mulţi, având în vedere natura noilor produse şi faptul că majoritatea populaţiei nu e consumatoare de Apple.

Încercarea de profunzime forţată despre un tocilar atât de bogat că nu a reuşit să culeagă merele din propria livadă la care se presupune că muncea zilnic (mie 8 miliarde mi se par uşor de cheltuit) îmi aduce aminte de moartea lui Michael Jackson. Mişu Jegosu, cum îl numea bunicu', a avut imaginea unui pedofil cât a fost în viaţă şi încă în plină carieră, iar după ce a dat colţu' toţi cocalarii ignoranţi îi ascultau şlagărele în maşină într-un avânt de apartenenţă la marele doliu mondial al muzicii POP, pe care nici măcar regele nu m-a făcut să o apreciez.

Miros aceeaşi făţărnicie în cazul de faţă, unde singura dovadă de vulnerabilitate şi natură perisabilă este pornirea oricărui geambaş de a posta o atitudine nobilă faţă de un om care a realizat mai mult decât el după trecerea în nefiinţă a celui din urmă.

Nu neg dedicaţia şi munca lui Steve Jobs, dar cred că memoria lui are destul loc în posteritatea IT şi nu e subiectul pe care să ne etalăm metafizica. Hac Pfthiu!

mostră de Chinez

De ce Catedrala Neamului e mai utilă decât Casa Poporului?

2011-09-28T18:58:00.001+02:00

Nu discutăm aici de caracterul laic al statului nostru şi nici de metodele de finanţare ale proiectului celei mai mari biserici din Bucureşti.

Totuşi, îşi găseşte utilitatea un astfel de lăcaş de cult în peisajul autohton?

Eminamente ortodoxă, populaţia din capitală, şi nu numai, va umple în fiecare duminică şi la fiecare sărbătoare noua costrucţie. Dovada o reprezintă afluenţa de public de la Patriarhie. Astfel, instituţia anterior menţionată nu a făcut decât să dea curs unei cereri din partea unui grup compact de oameni.

Revin la cealaltă temă a discuţiei, Casa Poporului. După cum e ştiut, principala caracteristică a acesteia este dimensiunea. E lesne de înţeles că acest adjectiv nu vine neapărat în concordanţă cu utilitatea. În cazul de faţă faţă chiar deloc. Spaţiul gol din Palatul Parlamentului în raport cu dimensiunile construcţiei este sinonim cu raportul ortodocşilor din populaţia ţării.

Diferenţa vine din faptul că opera Ancăi Petrescu este considerată acum brand naţional, pe criteriul dimensiunii - bine înţeles. "Catedrala Mântuirii Neamului" va fi, fără tăgadă, un logo mult mai uzitat pentru ţara noastră şi pe bună dreptate.

Ca turist, vrei să descoperi atracţiile locului. Actualmente, orice vizitator al Bucureştiului este îndrumat către Casa Poporului pentru că e a doua construcţie ca mărime din lume, după Pentagon. Ţi-o poate zice şi ultimul copil de pe stradă. Acelaşi turist care a primit indicaţiile, ajunge în faţa clădirii şi se minunează. "E mare!". Cu mai mult de atât nu poate rămâne. Poate cu o remarcă simplă: "Trebuie să fii un pic prost ca primul lucru pe care vrei să-l recomanzi unui străin în oraşul tău să fie o clădire mare.".

Dacă argumentaţia asta nu prea stă în picioare poate ar trebui să privim mercantil punerea în acelaşi context al celor mai mari proiecte arhitecturale ale României din ultimii 30 de ani . Câţi oameni intră anual în Casa Poporului? Acest brand turistic, acest logo naţional, această mândrie a patriei nu este vizitată anual nici măcar de jumătate din oamenii care se duc în pelerinaje religioase prin intermediul Patriarhiei. Ceva îmi spune că acest proiect va scoate mălai din piatră seacă.

Şi veţi zice că toţi banii se vor duce în buzunare de popi şi că noi nu vom avea nimic de câştigat. Păi, BOR-ul ne dă o lecţie de capitalism, în caz că nu ne dăm seama. BOR-ul va rula bani pe piaţa noastră. Bani pe care nu îi rulează Casa Poporului. De unii dintre noi va depinde dacă ne vom face un butic cu suveniruri pe 13 Septembrie (strada din imediata vecinătate a vitoarei catedrale) sau nu.

Google+ şi pentru plebe

2011-09-22T18:32:00.001+02:00

Da, măi oameni, şi-au făcut ăştia milă de noi şi ne dau şi nouă voie să ne vârâm nasul în jucăria lor. Sau cel puţin mie, de-abia azi am reuşit să devin mai "social".

Şi acum să vedem cum şi dacă o să migreze oameni dinspre Facebook spre acest nou miraj.

E simplu. Şi cu asta o să câştige public, mai ales după mişcările grafice ale jucăriei lui Zuckerberg. Ne învârtim în cercuri (care chipurile ar fi o translaţie a "anturajelor" din realitate sau măcar aşa se vrea) şi chiar găseşti oamenii mai uşor.

În fine, încă un mod să te mai exhibiţionezi pe net.

Afişe poloneze la muzeu

2011-09-21T18:12:00.003+02:00

Expoziţia "Istoria în 192 de imagini. Afişul polonez 1917-2007" a fost concepută sub semnul împlinirii a 10 de existenţă în peisajul românesc a Institutului Cultural Polonez, dar şi pentru a marca preluarea presedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Polonia. Principala caracteristică este evidentă şi mizează pe latura comemorativă.

Miza prezenţei la Bucureşti a exponatelor aparţinând Muzeului Afişului din Wilanow se declară a fi o recapitulare, atât a istoriei Poloniei, cu sublinierea etapelor principale, cât şi o sinteza a formulelor stilistice care au dominat şcoala poloneză. Textul de sală subliniază rolul afişului în a oglindi evenimentele istorice majore care au marcat ţara. Coordonatele temporale sunt: propaganda anticomunistă din perioada interbelică urmată de propaganda pro URSS după trasarea Cortinei de Fier şi ajung până la desprinderea unor disidenţe artistice, cunoscute drept "graficienii afişului contra-culturii" (promotori ai unei mişcări contestatare la adresa regimului comunist).

Astfel, afişul devine o imagine a istoriei, a societăţii, a realităţilor economice, culturale, sociale, una profund subiectivă ce alege să reprezinte sau să promoveze bucăţi din fiecare în parte.

Fie că doriţi să vedeţi exemple din celebra grafică interbelică poloneză, fie că vreţi să recapitulaţi un secol de istorie această expoziţie "it's a must". Ca să nu mai menţionăm faptul că expoziţiile dedicate afişului publicitar sunt destul de puţine la număr şi, uneori, ...juste pour les connaisseurs.

Durata expoziţiei: 21 septembrie 2011-8 ianuarie 2012 - MNAR

material realizat de Roxana Coman

Sacrificiul socialist

2011-09-20T17:25:00.000+02:00

Bacalaureatul din iunie şi din august de anul ăsta a lăsat urme adânci în mentalul colectiv. Rating-uri frumuşele pentru tandemul Realitatea-Antena3, motiv de sudalme la adresa Guvernului sau a lui Funeriu şi mulţi corigenţi rămaşi fără posibilitatea unor studii universitare.

Evenimentele de la sfârşitul săptămânii trecute au cuprins şi acest target: elevii. Astfel, Primăria Bucureşti ne-a arătat o dată în plus cum se gândeşte la noile generaţii de compatrioţi. Alături (după cum se vede şi pe afiş) de Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Şcoala Democraţiei.

Strategiile născute de creierii acestor instituţii conţin şi activităţile extracurriculare. De această dată a fost Parada Elevilor. După cum scria în comunicatul de presă al evenimentului: "elevii participă la această paradă pentru a-şi demonstra solidaritatea, responsabilitatea şi implicarea, dar şi pentru a atrage atenţia asupra problemelor educaţiei româneşti.".

Şi acum o demonstraţie în stil "clopotul lui Gauss":

1. Miile de elevi care ies pe stradă "pentru a-şi demonstra solidaritatea, responsabilitatea şi implicarea" sigur o să ia săptămâna asta nişte note foarte bune la disciplinele pe care le predă dirigintele lor.

2. La rândul lor, diriginţii vor fi mângâiaţi pe creştetul capului de directorii care la anul nu le vor periclita locul de titular în cancelarie.

3. Directorii vor avea o bilă în plus în faţa inspectorilor şi vor sta mai liniştiţi la anul (electoral).

4. Inspectorii ştiu că totul depinde de rezultatele parlamentarelor, dar e bine să te ai pe bune cu primarul. Mai ales că el nu prea are şanse să fie dat jos (azi s-a oficializat susţinerea de care dispune dinspre USL).

5. Elevii bucureşteni obţin note mari la BAC.

6. Când ai astfel de rezultate nu poţi da afară inspectorii, că doar şi-au făcut treaba.

7. Inspectorii vor şti în continuare pe ce profesori se pot baza în continuare.

8. Elevii iau o notă mare săptămâna asta şi, fără să ştie, îşi asigură posibilitatea unei evoluţii educaţionale universitare.

9. Părinţii sunt foarte mulţumiţi că plodul s-a şi distrat şi-a luat şi o notă mare. La urma-urmei asta făceau şi ei acum peste 20 de ani, nu?

10. Părinte de elev: "Asta e, mamă, mai trebuie să faci şi sacrificii, te duci şi tu cu clasa azi, da' măcar iei şi tu o notă bună.".

Şi dacă asezonezi tot mecanismul şi cu nişte Andreea Bălan, Andreea Bănică, Alex Velea şi Connect-R sigur dai lovitura.

Cât câcat poţi să mănânci?!

2011-09-20T13:03:00.000+02:00

grafic aleatoriu

Că ne uităm cu greaţă la posturile de ştiri nu mai este o ştire. Nici măcar că unii au renunţat să o mai facă nu uimeşte. Unii se încăpăţânează să o mai facă.

Am mai vorbit de tiparul "Ştririle de la 5 de pe ProTV" mutat la fiecare buletin informativ al celor de la Realitatea sau Antena 3. E uşor, la îndemână, de impact, rezultate imediate...formula câştigătoare ar zice producătorii ~~pulii~~ de programe.

Tehnica e simplă, la câteva telefoane distanţă. Contactele purtătorilor de cuvânt de la Poliţie, Salvare, SMURD, Pompieri, Protecţie Civilă, Vadim, Tatoiu, Chireac, Nistorescu &co. Oricum, maxim 20 de oameni pe care îi vedem zilnic înţepeniţi în clişeul catodic. Noroc că au redacţiile apropiate.

În fine, în slalomul printre dejecţiile ăstora ajungi la un moment dat la momentul de glorie al jurnalelor. Prezentarea ratingurilor, cotelor de piaţă, share-ului şi alţi indicatori foarte relevanţi pentru ei şi frizanţi cu zero absolut pentru noi.

Asta e partea în care zâna isterică rânjeşte de parcă l-ar avea în faţă pe Schwarzemberg (ăsta e ăla care l-a schimbat pe Vântu în minutul 69) sau pe Voiculescu. Şi bagă fata: "Ieri postul nostru a înregistrat următoarele cifre ...¤%&="!, care sunt mult peste cele ale concurentului care a avut doar =*?¤%/&".

Dacă eşti îndeajuns de sprinten şi schimbi postul exact când fătuca mănâncă căcatul cu pricina şi dai pe postul advers auzi acelaşi text schimbând în toată ecuaţia doar 2 termeni, "x" şi "y".

Ok! Da-ţi-mi violuri, crime, molime, calamităţi, ştiri trunchiate cu Boc, Ponta, Antonescu, Ursu, Becali, dar de ce mă minţiţi? Nu puteţi să faceţi rândul, unul o zi şi celălalt următoarea?

Maximizarea şanselor

2011-09-19T19:26:00.000+02:00

E poveste veche în contemporaneitate treaba cu moartea print-ului şi iminentul monopol al virtualului. Nu voi insista asupra argumentelor, dar tind să cred în evoluţia continuă a online-ului până la anihilarea palpabilului.

Aşa stând lucrurile apare în peisaj şi întrebarea "Ce relevanţă mai are zicala Pune mâna pe carte?".

Dacă în ceea ce priveşte ziarele aş pleda pentru un transfer lin de la întoarcerea paginilor de hârtie la scroll şi click, am dat de curând nas şi cu o situaţie în care cartea nu mi-a mai oferit nimic. Maculatura referitoare la legislaţia rutieră şi cărţile cu sute şi mii de întrebări.

Mai ţineţi minte chestionarele de hârtie de la Ilioara? Dacia 1310 roşie cuprinsă într-o bulă albă pe fond albastru. Toţi cunoscuţii noştri şi-au vărsat nervii, mina de creion sau pasta de pix pe ele. Ele au fost avatarul obţinerii permisului auto.

Noi nu ne mai chinuim atât. Nu are rost. DRPCIV ne oferă 800 de întrebări dintr-un set de 1200. Asta înseamnă 66.6 % şanse pentru noi de a lua examenul teoretic cu maximul de puncte. Şi eu am făcut asta. I-am dat click.

Dar evoluţia nu înseamnă şanse diminuate, nu? 66.6% sună mult prea diabolic şi lăsat la mâna hazardului. auto.receptie.ro are 1050 de întrebări din 1200 care sunt în soft-ul poliţiştilor examinatori. 87.5% sună mai bine? Cam atâtea şanse ai! Dincolo de procentajul ăsta e creierul tău!

Creier care...fie vorba între noi...ar trebui să te facă să intri pe site-ul de mai sus dacă vrei să-ţi iei permisul.

Primăria, berea şi pianul

2011-09-19T11:10:00.001+02:00

primăria

La 552 de ani de la întâia atestare a Bucureştiului, Primăria, la braţ cu acolitul său, Consiliul Local, au pus de nişte evenimente. Printre ele şi unul care suna interesant: Bogdan Ota (pianistul român care a făcut furori la concursul "Norvegienii au talent") dădea prima reprezentaţie în faţa publicului dâmboviţean. Totul alături de Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare.

Altfel spus, cultura cobora în stradă.

pianul + Bogdan Ota

La fel, nu ştiu dacă ştiţi, dar Orchestra Naţională Radio nu coboară în stradă de obicei. Am putea spune că am avut de a face cu un compromis dinspre partea artistică spre mase. Fracuri, aranjamente florale, instrumente care străluceau în lumina reflectoarelor.

Publicul? Numeros - peste estimările Primăriei care încolonase scaune în faţa scenei, dar care se dovediseră a ajunge doar pentru jumătate din asistenţă. Mânaţi de curiozitate până în Piaţa Constituţiei oamenii păreau să nu regrete alegerea şi să aprecieze spectacolul de pe scenă şi să aplaude prestaţia virtuozului.

berea

Cum totul nu poate merge de la un capăt la celălalt trebuia să existe acel "ceva" care să umbrească cumva evenimentul. Timişoreana. Corturile, dozatoarele, paharele de plastic flancau una din laturile pieţei cu cel puţin la fel de mult succes ca Bogdan Ota. Dacă erai plasat între cele două puncte de atracţie îţi puneai reale semne de întrebare dacă eşti unde credeai că eşti sau la un festival al berii dintr-un oraş de provincie.

Şi unii şi ceilalţi au aplaudat la final mulţumiţi de acţiunea lui Oprescu. Caracterul dualist n-a deranjat pe nimeni. Dacă e bere şi e Piaţa Constituţiei ...poate să fie şi Ota şi Bon Jovi şi AC/DC că se aplaudă cu acelaşi patos.

Caut cote bune

2011-09-17T18:15:00.000+02:00

Danza Kuduro

2011-09-16T16:28:00.002+02:00

Poţi să fii cel mai mare metalist/manelist/rapper/houser (sau poate cel mai mic) pe melodia asta trebuie să o ştii.

Nu poţi trece prin anul de graţie 2011 fără un astfel de achievement.

KissFM/RadioZu/MagicFM/Radio România Actualităţi pe de o parte şi MTV/KissTV/Music Channel/VH1 pe de altă parte l-au avut pe repeat până a cedat. Repeat-ul.

Şi-ai fost la mare, a noastră sau a altora, la munte, ai noştri sau ai lor, pe alte continente şi nici acolo nu ai scăpat de acest power play. A fost (dacă nu cumva o mai fi) un fenomen planetar.
Don Omar şi cu ălălalt (pe care am uitat cum îl cheamă, asta dacă am ştiut) au devenit nişte nişte icon-uri. De la Los del Rio încoace nu cred că au mai zbârnâit difuzoarele în halul ăsta.
Şi-am fredonat. Şi eu şi tu şi el/ea şi noi şi voi şi ei.
Şi când am hotărât că e de-ajuns am schimbat postul. Am mers mai departe. Am dat mai tare o altă melodie. Am făcut ceva ca să scăpăm de ea. Ideea e că ne-am ferit de ea o dată - de două ori - de trei ori până am dezvoltat o fobie.
Fobia e fobie şi-ţi face pielea de găină orice stimul tangent cu hitul verii. Şi-am stat şi-am plâns la râul Piedra.

Ce-i aia Kuduro?

Bugetari de doi lei

2011-09-15T17:21:00.001+02:00

*"de doi lei" - locuţiune adjectivălă care dezvăluie calitatea precară a substantivului pe care îl determină.
*"bugetar" - substantiv referitor la un angajat în aparatul de stat, plătit din bugetul acestuia.
*"preot" - substantiv cu voia lui Dumnezeu, bugetar cu valenţe suprarealiste

Totuşi, să nu asociem locuţiunea adjectivală cu ultimul substantiv şi dacă o facem să găsim adevărata însemnătate.

Nu putem pune la îndoială calitatea umană a preoţilor, dar ne putem îndoi de cei doi bani. Mai ales dacă amândoi vin înspre acelaşi buzunar pe două filiere diferite dar din aceeaşi direcţie.
Traducere.
-Preoţii sunt, că ne place sau nu, plătiţi pentru serviciile aduse comunităţii sub egida Ministerului Culturii şi Cultelor.
-Preoţii sunt plătiţi pentru activitatea academică depusă sub egida Ministerului Educaţiei.

Zic că ar trebui să li se dea nişte salarii şi de la Ministerul Justiţiei că "ne iartă nouă greşelile noastre".

Un ţigan ca toţi românii

2011-09-14T13:23:00.000+02:00

Ne plângem că ăia din afară consideră toţi românii ţigani. Păi cum muma lui de franţuz sau de broscar să mă facă pe mine "ţigan"?

La şcoală învăţăm despre noi ca indo-europeni şi despre migraţia transcontinentală a acestei populaţii.

Da' ţiganii de unde vin?
India, Pakistan, Bangladesh...de p-acolo. Doar că ei au venit mai târziu şi n-a apucat să li se customizeze pigmentul, nu?

Carevasăzică noi suntem indo-europeni şi ăştia mai tuciurii sunt ţigani.
Dacă înţeleg eu bine din ecuaţia asta rezultă că ţigan este acel indo-european întârziat? Retardat temporal, dar atâta tot.
Hai să o gândim şi invers: indo-european este acel ţigan venit mai devreme. Abstraaaact!

Păi asta ne face fie indo-europeni pe toţi fie ţigani pe toţi. Da' parcă sună mai bine indo-european.

Nu de altceva, însă ar fi bine să ne aducem aminte că de fiecare dată când suntem în tren şi ne sună telefonul răspundem cam aşa: "Sună-mă mai târziu că sunt pe tren şi nu te aud bine".

Let’s Not Do It, Romania!

2011-09-13T14:28:00.000+02:00

Eşti cool dacă pe 24 septembrie ieşi cu gloata ta să adunaţi gunoiul patriei.
O fi, da’ eu nu mă duc. De ce să o fac pe gunoierul? Pentru ce şi pentru cine?
A nu se înţelege că nu îmi place curăţenia, însă... mi se pare că totul e făcut de la coadă la cap.
Mi se pare că toţi entuziaştii şi idealiştii pământului s-au aşezat la aceeaşi masă şi au zis: "Adunăm gunoiul, gata cu mizeria, avem o ţară curată.".
Păi, măi frate, mama i-ar da clasă project manager-ului vostru.

Au avut ăştia vreo campanie prin şcoli sau vreo iniţiativă care să promoveze menţinerea curăţeniei?

Mi-e teamă că nu. Şi m-am tot uitat pe site-ul oficial sau pe diversele canale media pe care le folosesc şi nimic.

Mesajul lor este clar: "Copiii tăi te vor întreba dacă ai fost şi tu unul dintre voluntarii „Let’s Do It, Romania!”. O să-i spui că da, că ai fost şi tu unul dintre cei care au schimbat într-o singură zi felul în care arată o ţară, sau că era ceva interesant la TV şi ai stat acasă? Nu rata şansa de a-ţi schimba ţara!".
Mi se părea un clişeu ieftin ăsta cu schimbatul lucrurilor într-o zi.

Mai mult, în Estonia, ţara care a implementat cu succes acest proiect în 2008, a fost vorba de o singură zi. În România deja este pentru a doua oară (evenimentul a strâns în jur de 200.000 de oameni pe 25 septembrie 2010).

Carevasăzică oamenii ăştia mint când zic că se va schimba totul într-o zi.

E penibil...e ca şi cum aş avea pretenţia de a fi mândru în faţa lu’ fiu-meu că am făcut curăţenie în casă acum 20 de ani. Şi mai mult, m-am chinuit 2 ani la rând să fac această curăţenie.

Mama m-a văzut o singură dată aruncând ceva pe jos şi mi-a tăiat-o scurt: "Da’ în sufragerie arunci gunoiul tot pe jos?".

Nimic important

2011-09-13T11:47:00.000+02:00

Încercând să fie enigmatic sau ceva... numa' să se vândă

"Febleţea" mea, Lucian Mândruţă, a rămas fără emisiune.
Nici de data asta, după cum spuneam, nu se poate zice că a fost imprevizibil.

El zice că a avut un rating fabulos cu emisiunea "Nimic Important". Eu nu îl cred.
El afirmă: "Au fost şi momente bune". Eu iar nu îl cred, da' se observă o oarecare căinţă în ton.
El o face pe misteriosul şi nu dezvăluie planurile viitoare. Eu zic că ele nu există şi că alde Voiculescu i-a făcut vânt de tot.

Şi ca totul să fie pus într-un ambalaj pe măsură, toate aceste veşti ne sunt puse la îndemână în emisiunea lui Mihai Morar, "Răi da' buni". Despre Morar şi despre emisiunea sa nu cred că are rost să vorbim. Poate doar despre faptul că îi lipseşte o virgulă "," între primele două cuvinte ale titlului emisiunii.

În fine, ideea e că până şi ăsta şi-a permis să-şi bată ~~pula~~ joc de fostul său coleg, Mândruţă, încheind apoteotic:
"Emisiunile lui Lucian continuă pe Facebook".

S-o dărâmăm au ba?

2011-09-12T12:00:00.000+02:00

Cu ce-a rămas românul după evenimetele de la 11 septembrie 2001?
Păi, dincolo de clişeele în care trebuie să ne sperie toate mutrele mai închise la culoare care bombăne în arăbeşte doar...un sentiment acut că nu vreau să mai aud vreodată de 9/11.

Totuşi, de 10 ani de zile, conaţionalii arhitecţi sau (de)constructori au la îndemână o soluţie neconvenţională de a demola Casa Poporului.

Îşi mai aduce cineva aminte că subiectul ăsta a făcut mare vâlvă după 1989 când toată lumea îşi dorea să scape de adunătura aia de prost-gust?

Cum se numeşte Stadionul Naţional?

2011-09-06T14:53:00.002+02:00

Sigur sunt unii care cred că România va izbândi astăzi cu Franţa. Şi mai mulţi se îndoiesc.

50.000 dintre ei şi-au luat şi bilete să le fie alături tricolorilor. Sau nu neapărat.

Ce contează că nu o să poată să mănânce seminţe sau să fumeze când nimeni nu le va putea interzice să-şi bage ~~pulile~~ picioarele în Benzema, Nasri sau Ribery?

Oricare dintre argumentele de mai sus sunt nule în contextul în care meciul din seara asta va reprezenta inaugurarea pentru "Naţional Arena". Ăsta e adevăratul motiv pentru care stadionul va fi plin.

Dincolo de seminţe, flegme, invective, pseudo-sportivi şi şpriţuri tot nu am înţeles în ce limbă e această construcţie gramaticală. Naţional Arena. În română sigur nu e pentru că ar fi sunat cam aşa: Arena Naţională. În engleză nici atât, că englezii nu au "ţ".

Totuşi, cum se numeşte stadionul pe care joacă Măţel, spaima cocoşului? Galic.

Mamelucilor!

2011-09-04T14:41:00.001+02:00

8%, 11%, 16% ...adjudecat!

Americanii sunt proşti, vesticii sunt vai de capul lor, de africani nici nu mai vorbim. Cam astea-s reflecţiile educaţionale cu care se întorc toţi românii din afară.

Păi, românii ştiu unde este Nepalul şi care este capitala lui. Ei ştiu generali din războaie absconse. Ei ştiu că semenii lor sunt olimpici internaţionali şi că dau lecţii oricui şi oricând.

Băi, poate că ştiţi toate obscurităţile inutile, da' nu ştiţi să scrieţi cum trebuie.

Citiţi şi comentariile articolelor care vă interesează? Da' pe Facebook sau Twitter vă mai clătiţi ochii? Mă'...eu da. Şi mă bucur cumplit când văd rezultatele astea de azi sau pe alea ale sesiunii din iunie.

Şi când mai vezi şi reacţii de genu': "Eu ce fac acum? Cum mai intru la facultate?".

Fi-ţi-ar (oricum nu înţelegi pe ce criterii gramaticale am pus cratimele astea) facultăţile să-ţi fie de idiot ce eşti tu, mă mamelucule!

Casa în care-ncape tot poporul

2011-09-03T14:52:00.001+02:00

Parametrii subiectelor de ştiri se poartă între nişte constante foarte rigide.

Băsescu, PDL, USL, crime, violuri, tâlhării, dezastre naturale, fotbal, Becali, Vadim şi câteva altele. În această enumerare îşi face din când în când loc şi comunismul.

Regim trecut de tristă amintire, comunismul aprinde nişte beculeţe în minţile consumatorilor de media fie că i-au fost sau nu contemporani. Impresiile puternice dăinuie şi asta asigură un rating decent pentru nişte trusturi care practică jurnalismul din cur*.

Astfel, putem vorbi ca subiect de presă despre blestemul lui Nicu Ceaşescu. La fel, îl vedem la TV pe Serghei Mizil despre care nu am aflat nici până acum ce face el de fapt şi de drept în afara faptului că îşi povesteşte aventurile tinereţii din vecinătatea dictatorului.

Ciudat e că am văzut-o pe ecran pe Anca Petrescu. Carevasăzică arhitectul Casei Poporului.

Eu nu am nimic cu femeia pentru că ea nu a făcut decât să onoreze o comandă. Nu am avut vreodată tangenţe cu arhitectura, însă cred că am voie să am dubii asupra unui profesionist de profil care nu reuşeşte să impresioneze decât prin dimensiunile construcţiei.

Ce pare mai trist e că acest stigmat îi mângăie ego-ul şi o face să justifice marea sa realizare: "Nu erau clădiri de protocol în România!".

Nu-i nimic, s-a gândit ea să le facă pe toate sub acelaşi acoperiş.

*Jurnalism din cur - articole, reportaje, investigaţii făcute via e-mail/telefon direct din redacţie, stând în fund pe scaun.

Google+ sau -

2011-09-03T01:15:00.002+02:00

Am intrat pe "Reţea" pentru că am vrut să fiu mai cu moţ decât toţi leşinaţii cu care o ardeam sinistru pe Hi5. În plus, când ieşeai din ţară şi dădeai nas cu oamenii conectaţi la trend-urile virtuale ţi se spunea sec: Facebook.

Platitudinea socială mi-a venit în mod natural de ceva vreme şi în ceea ce priveşte jucăria lui Zuckerberg. Salvarea vine în astfel de momente de la câte un nou viciu. Sau ideea unui viciu. Denumit aici Google+.

Doar că în momentul în care am dat "sign up" la MySpace, LastFM, Hi5, Facebook sau cine-ştie câte altele mi-au fost de ajuns maximum 5 minute ca să fiu into it.

De jumătate de an încerc să fiu pe val, să fiu un mic trend-setter în Poiană şi ...
"Right now, we're testing with a small number of people, but it won't be long before the Google+ project is ready for everyone. Leave us your email address and we'll make sure you're the first to know when we're ready to invite more people.".

Şi sunt foarte confortabil cu gândul că testează, că verifică, că o să cace the real shit.... Însă mă scoate din sărite că deja au apărut tutoriale, descrieri, analogii, etc. Păi, vreau şi eu, măi nene! Să văd, să socializez, să bârfesc, să trag cu ochiul...sa-mi dau cu părerea! Cu răspunsuri de-astea mă trimite drept în socialul ăla cel mai nasol pentru ei. Ăla adevărat.

Rituri de trecere (I)

2011-09-02T13:03:00.001+02:00


-intersecţia Eminescu/Aurel Vlaicu-

Semne de circulaţie sau limbaj secret al unei societăţi secrete?

Începem cu cel de jos.
Fondul albastru ne relevă seninătatea şi calmul situaţiei incipiente. Pe acest cadru cromatic apare un om. Negru. De unde deducem că e african. Acest lucru este dezvăluit şi de faptul că spre deosebire de restul oamenilor el nu e pe un cal, măgar sau ponei ci pe o zebră. După cum se ştie, zebrele trăiesc doar în Africa.

Totuşi, simbolistica acestui context este mult mai bogată datorită încadrării omului într-un triunghi alb. Albul reprezintă puritatea iar triunghiul, după cum e lesne de înţeles, reprezintă francmasoneria.

Să recapitulăm: Avem de a face cu un om negru, pur şi francmason călare pe o zebră sub cerul senin al Africii.

Al doilea semn , cel de sus, aduce în prim plan încă o dată un fond azuriu. Seninătatea, calmul şi liniştea sunt parametrii acestui context. Săgeata albă indică o traiectorie. O dată în plus culoarea albă este prezentă şi ne face să ne gândim că este vorba de o implicaţie cerească, a unei entităţi superioare, a arhitectului umanităţii.

Bref, cele două semne ne indică locul în care oamenii negri, puri şi francmasoni vin călare pe zebre direct de sub cerul senin al Africii pentru a se deda Demiurgului într-un cadru la fel de senin ca cel natal.

A murit Palfi Zoltan

2011-08-30T15:48:00.000+02:00

Deputat UDMR de Cluj - membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Think outside the fox

2011-08-29T12:24:00.000+02:00

Exhibiţionismul ca virtute

2011-08-28T12:06:00.002+02:00

Nu te-a lăsat mama ta să-ţi iei vreodată un tricou cu o formaţie?
Nu ai avut bani să ţi-l cumperi?
Ţi l-ai dorit cu toată fiinţa ta?
Ai visat la el ani de zile?
Acum e prea târziu să ţi-l cumperi?

Da, da, da, da, da!

Ai devenit între timp sensibil la subiectele zilei?
Îţi pasă de cianurile de la Roşia Montană, de curăţenia ţării tale (Let's do it, Romania!) sau de masacrul lui Breivik din Norvegia?

Da, da!

Te-ai gândit măcar o dată că Facebook-ul o să te ajute să devii confortabil cu sexualitatea ta?
Ţi-ai făcut profilul şi pentru a agăţa tipe de pe reţeaua de socializare?
Îţi place să smulgi ropote de comment-uri şi like-uri când scrii/postezi ceva?

Da, da, da!

Cerculeţul ăla mic ataşat pozei de profil pe care sunt desenate diverse lucruri cu care te asociezi este soluţia!

El este tricoul cu formaţii pe care nu l-ai avut în realitate niciodată.
El te pune pe harta oamenilor suspinânzi la gândul tinerilor laburişti de pe Utøya.
El te va transforma în ăla despre care se ştie că nu are nimic împotriva adunatului gunoiului din toată ţara.
El şi dramul de noroc îţi va aduce o gagică în cortul cu care te-ai dus la Roşia Montană.

Colecţionez

2011-08-27T10:35:00.000+02:00

chitanţe, fire de păr şi mail-uri.

Previziunile zilei

2011-08-26T11:56:00.000+02:00

Sabina Iosub - Previziunile zilei

Eu nu prezic nimic, doar ăştia de la Antena 3 (aşa se numeşte emisiunea lor de la 10-12). În loc de Nostradamus astăzi a fost Sabina Iosub. Ajutoare de Nostradamus, o psiholoagă şi o jurnalistă pe monden.

Şi ce crezi că au prezis?

- un copil ars pe faţă şi pe feţe de de mama sa nebună (cu document în acest sens). Arad.
- un jandarm găsit mort într-o sală de sport. Târgu Mureş
- incidente pe stadion la meciul Dinamo - Vorksla. Bucureşti
- 19 suporteri polonezi ai lui Slask s-au bătut pe străzi. Timişoara
- 5 ultraşi stelişti reţinuţi. Sofia (Bulgaria)
- agent de pază al unui tren cu motorină bătut cu un par a împuşcat deţinătorul parului. Pojorâta
- Gigi Becali şi-a depus candidatura la preşedinţie. Palat
- Gigi Becali va fi naş la nunta de duminică a lui Borcea. Idem

Toate previziunile au fost enunţate de Nostradamusul de serviciu la un oarecare perfect compus.

Şi totuşi, folosirea acestui termen (previziune) în titlul emisiunii nu e aleatorie.

Răspuns la întrebarea de mai sus: Ştirile de la ora 5 şi ălea de sport(?) de pe ProTV.

Ştirea zilei

2011-08-25T09:42:00.008+02:00

...e, fără îndoială, demisia lui Steve Jobs din funcţia de CEO de la plantaţia de mere. Că e cancer sau că sunt altele motivele vom afla după ce o să moară dintr-un documentar de pe Discovery. Cu acea ocazie vor afla şi 90% din posesorii de gadget-uri cu fructul muşcat cine a fost. Până atunci cu toţii aşteaptă lansarea IPhone 5.

Şi se ajunge la capitolul în care ni se spune cum s-a resimţit această acţiune asupra acţiunilor de la bursă. Citez din memorie: "...cota acţiunilor Apple a scăzut astăzi cu un procent de 0.7%...".

Bucheţelele de nervi îmi dau târcoale. Mă-mpresoară. Mă năduşesc. Şi zic:

procent = a suta parte dintr-un întreg, dintr-o cantitate dată, parte raportată la o sută dintr-un întreg, sutime.

Oricum ai da-o nu e sinonim cu "procentaj". Pentru că ăsta înseamnă "calcul făcut pentru stabilirea procentului".

Aşadar, de fiecare dată când vedem expresiile "un procent de 0.7%" sau "un procent de 20%" este echivalent cu "o sutime de o.7%" sau "o sutime de 20%". Nu am fost nicicând un as al matematicii, însă 1 nu este egal cu 0.7 şi nici cu 20. Păi şi atunci, dacă nici din punct de vedere matematic nu este corect de ce ar fi gramatical?

Nişte genii pustii vor spune că "un" din "un procent" este articol nehotărât. Nimic mai corect.

În fine... Duhul lui Pruteanu fie cu voi!

Când aţi fost pişaţi ultima dată?

2011-08-22T15:29:00.006+02:00

Eu o să recunosc, chiar şi azi.

Se face că toţi cei care nu pot suporta căldura excesivă de afară şi-au pus aer condiţionat în casă. Foarte bine! Problema lor interioară s-a rezolvat. Şi mai bine!

Dar eu? Ăla care merge pe stradă...ce vină am? De ce te pişi în capul meu? De ce binele tău mi-e mie invers proporţional?

Că vrei sau nu, furtunaşul ăla prin care este evacuată apa din cameră ţi-e surogat de falus. Nesimţirea ta (aia care te-a împiedicat să faci ceva cu furtunaşul) se revarsă în capu-mi nestingherită.

Astfel de puţe au crescut pe mulţi pereţi. Pe lângă pereţii cu pricina trec şi mai mulţi oameni. Ce este amuzant e că unii se bucură când în creştet le cade picătura aia de pişat rece.

Între timp eu mă rog să moară pe toţi pişăcioşii. De prostată.

Cu ruşinea mori de foame

2011-08-06T15:29:00.008+02:00

Îl ştim pe Lucian Mândruţă de la "Profeţii despre trecut" (ProTV) când îl trăgea de limbă pe Brucan. A urmat transferul la Antena 1 când îi făcea concurenţă cu brio lui Esca de la pupitrul Observatorului. Plecat de acolo pentru că nu mai făcea rating i s-a dat în grijă o emisiune proprie. Numele producţiei e "Nimic important"(Antena 2). Pesemne că aşa o fi deîndată ce pe celelalte posturi ale lui Voiculescu pe acelaşi interval orar sunt alte vedete, Badea şi Capatos, cu audienţe mult peste fostul ştirist.

De aproape un an de zile încerc să îmi dau seama ce încearcă să facă şi oricât de mult aş cerceta problema e destul de simplu: rating. Pentru acest unic scop a întrebat-o pe Nico dacă se îmbracă de la fabrica de paraşute, a primit în platou oameni băgaţi cu forţa de casele de producţie (Connect-R, Cream ş.a.), a ajuns chiar să recunoască că slujba sa îl obligă să spună şi ceea ce nu gândeşte (0:30).

Eu zic că e un eşec lamentabil. Şi mi se pare că a fost anunţat. Imediat după eliminarea din grupul Observatorului a mai avut o emisiune cu caracter monden "Pâine şi circ" care a fost lichidată după 4 luni de la apariţie. Poate şi mai concludent e episodul în care l-a invitat la ştirile pe care le prezenta pe Andrei Gheorghe cu care i-a pus de o ceartă demnă de Poiana lui Iocan.

Ce e şi mai curios este luciditatea cu care scria articolul "Ruşinea" în Dilema Veche acum doi ani: "Ruşinea e marfă rară: doar câteva naţiuni au puterea interioară s-o producă pe scară largă. Nu-ţi trebuie cine ştie ce fabrici: sunt suficienţi doar indivizi care să se uite în urmă şi să se întrebe: oare am făcut ce trebuia? A folosit şi altora în afară de mine? (...) mai avem vreun motiv să scriem, noi, aştia, dinozaurii părăsiţi de publicul tabloid, plictisiţi de plictiseala maselor, obosiţi de elitismul de carton în care se ascund în fiecare zi după ce pleacă de la serviciu?".

Contează cât de lung ai părul, nu şi cât ori cum gândeşti...la Dinamo

2011-08-05T14:47:00.010+02:00

Nu mi-a plăcut niciodată de Cornel Dinu. Titulatura de "mister" i se potriveste precum cea de europarlamentar lui Gigi Becali. Şi dacă am ajuns la comparaţia asta o să plusez şi o să vă arăt şi exerciţiul de logică de care a dat dovadă dinamovistul.
"Frizura lui Alexe nu cred că are nimic în comun cu ţinuta care trebuie să fie la Dinamo. Şi din acest punct de vedere, nu este primul jucător de acest gen. Performanţa se obţine şi prin felul cum te prezinţi, prin ţinută.". ..."nu o să vedeţi niciodată la un club serios precum Manchester United, Bayern Munchen, Inter Milano sau AC Milan o asemenea freză de apaş.".
Dincolo de faptul că nu văd cum îl influenţează pe Alexe noua tunsoare, mi se pare abstract ca Dinu (aceasta dovadă vie a simbiozei dintre fotbal şi inteligenţă) nu a avut o reacţie mai vocală la adresa lui Dănciulescu până acum.
Cum a apărut Dănciulescu în ecuaţie?...Păi, veteranul atacant al câinilor nu şi-a dat nici BAC-ul. Anul ăsta nu l-ar fi luat oricum, dar mi se pare de bun simţ ca până la 35 de ani să fi făcut un minim efort.
Cât despre seriozitatea cluburilor menţionate în speech-ul său aş putea da cel puţin un exemplu de jucător de la fiecare dintre ele neconform viziunii lui "Mister". Cu principii de-astea sănătoase i-a dus el pe dinamovişti în Champions League. (foto: Mario Balotelli când juca la Inter)

Crâmpei de zăpuşeală

2011-07-15T22:30:00.005+02:00

Dialog între doi moşi ziua în amiaza-mare la peste 35 de grade. Celsius.

Moş1: Ce cauţi pe strada la ora asta?
Moş2: Ehhh...Ce căuta Ana Pauker în România?

So... ce căuta?

Challengers - De urmărit anul viitor (electoral)

2011-07-10T17:16:00.010+02:00

Research de vreo 3 luni de zile efectuat la începutul acestui an:

"Deși scena politică autohtonă este percepută în mentalul colectiv drept cele câteva partide pe care le vedem vehiculate zi de zi în mass media centrală, alfa news a realizat în ultimele trei luni un studiu asupra formațiunilor politice din afara Parlamentului. Astfel, s-a ajuns la un număr de 29 de grupuri politice, unele mai cunoscute iar altele despre care doar foarte puțini au auzit.
În cele ce urmează vom radiografia acest segment ce coincide cu 83% din spectrul politic din România.

Vom începe cu un partid istoric care în urmă cu 11 ani reprezenta unul dintre stâlpii cei mai solizi ai arcului guvernamental CDR. Este vorba de Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat. După ce au ieșit din Parlament în anul 2000 țărăniștii au încercat să renască formațiunea și să o propulseze din nou în lumina reflectoarelor, însă numeroșii lideri ce s-au prezentat în fața grupului nu au reușit să atingă acest țel. Astfel, în anul 2011, vorbim de un PNȚCD scindat, împărțit în trei facțiuni, în care fiecare își revendică statutul de “adevărații” purtători ai stindardului țărănist. Liderii lor, Radu Sârbu, Aurelian Pavelescu și Eugen Moiescu, au în plan o unificare a celor trei aripi, dar dialogurile se poartă între niște parametri neclari și concretizările lipsesc cu desăvârșire. În ecuație a apărut și Victor Ciorbea care joacă din ianuarie rolul de mediator, dar, după cum am menționat mai sus, fără rezulate notabile.

Un alt partid ce făcea istorie acum 11 ani, când propunea în turul doi al alegerilor prezidențiale pe liderul său, Corneliu Vadim Tudor, este Partidul România Mare. Actualmente, formațiunea încearcă să revină în prim plan, însă singura dată când a beneficiat de spații ample din presa centrală a fost când au fost evacuați din clădirea ce obișnuia să fie sediul central PRM. Totuși, merită remarcat că, din mai 2010, în rândurile formațiunii a revenit Codrin Ștefănescu (între timp a plecat cu scandal şi actualmente este secretar al Consiliului Naţional al PSD) și imaginea partidului a căpătat mai multă consistență întrucât acesta reușește să întrețină o relație destul de apropiată cu canalele mediatice.

O altă parte importantă a segmentului neparlamentar este reprezentată de ecologiști. În România avem de a face la această oră cu 4 partide cu filiații verzi. Partidul Verde, Partidul Ecologist Român, Partidul Uniunea Ecologistă Română şi Partidul Inițiativa Națională sunt cei patru jucători de la această masă. Primii sunt singurii membri ai Partidului Verde European și mizează foarte mult pe această carte. Mai mult, imaginea lor a avut mult de câștigat acum mai puțin de două luni când în fruntea formațiunii a fost instalat actorul Mugur Mihăescu. Acest lucru nu a rămas nesesizat de presa autohtonă și verzii au în ultimul timp o reprezentare mediatică peste media neparlamentarilor. PER a mizat și el pe o lovitură de imagine atunci când l-a înregimentat pe Viorel Pană, fost vicepreședinte al Senatului în urmă cu aproape un deceniu, din partea Partidului Democrat. PUER a fost înființat în 2008 și nu a participat încă la alegeri, însă nici nu reprezintă o voce importantă pe acest palier. PIN a devenit și el un partid ecologist în urma absorbției Partidului Alternativa Ecologistă. Totuși, el a rămas cunoscut în memoria populației ca formațiunea Laviniei Șandru și partid al lui Cozmin Gușă.

Urmașii legionarilor se află și ei pe lista neparlamentarilor prin Partidul Pentru Patrie. Aceștia au devenit o voce constantă pe filiera naționalistă, după cum a spus și secretarul general al formațiunii, Florin Dobrescu: “Avem pretenţia să spunem că suntem singurul partid autentic naţionalist”. În ciuda unor implicări tot mai asidue în problemele sociale și a unui birou de presă competitiv, ei nu reușesc totuși să spargă gheața și să acceadă în peisajul jurnalistic.

Partidul Alianța Socialistă și Partidul Comuniștilor Nepeceriști sunt cele două grupuri de sorginte comunistă active în spațiul politic românesc. Amândouă sunt ghidate de liderii lor și promovează principiile sistemului socialist privind cu ușoară nostalgie în trecutul pre-decembrist. Prima dintre ele este, condusă de Constantin Rotaru, s-a luptat în urmă cu câteva luni în justiție să capete denumirea de PCR, dar nu a reușit. Cea de-a doua, al cărei președinte Gheorghe Ungureanu numără anii de la “începutul Erei Democrate, 7 Noiembrie 1917″ are sediul central în Curtea de Argeș și asta face ca informațiile despre PCN să penetreze mai greu mediul jurnalistic.

Adrian-Ștefan Iurașcu este președintele Forței Civice. Acest grup politic a apărut în prin preluarea cadrului Partidului Creștin al lui Viorel Lis și s-a făcut remarcat mai ales prin poziția fermă pe care a afișat-o, alături de Partidul Verde, față de proiectul Codului Electoral așa cum a fost el prezentat de Autoritatea Electorală Permanentă. Marea nemulțumire în acest caz o reprezinta garanțiile financiare stipulate pentru toate tipurile de alegeri și despre care Forța Civică și a verzii spun: “Eventualitatea concretizării acestui proiect de lege este sinonimă cu desfiinţarea partidelor neparlamentare.”.

George Becali este și el prezent în rândurile neparlamentarilor alături de grupul său, Partidul Noua Generație – Creștin-Democrat. Chiar dacă ultimele alegeri locale și parlametare i-au prins pe un trend ascendent, nu au reușit să acceadă în Parlament. Anul acesta formațiunea s-a reunit o singură dată la “palatul” liderului pentru a pune la punct strategia cu care vor aborda anul electoral 2012. cu această idee a fost și lansată ipoteza unei alianțe politice, despre care Becali a zis că va fi una de drepta.

Partidul Popular și al Protecției Sociale, fost al pensionarilor, militează încă pentru drepturile aceste categorii sociale. Totuși, secretarul general al PPPS a declarat pentru alfa news că aspirația lui este să aibă un reprezentant în Parlament, dar, în același timp, regretă că nu a semnat adeziunea pentru un alt grup care să îl propulseze mai sus în ierarhia politică.

Tot în acest an am mai consemnat câteva menționări ale Partidului Civic Maghiar. El vine ca o alternativă pentru UDMR în rândul electoratului maghiar. Președintele Szasz Jeno are deseori ieșiri în presa locală în care atacă acțiunile omologilor din Parlament, ultima dintre ele fiind acum câteva zile când a făcut public că partidul său este deschis unei alianţe cu Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) şi cu Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), alianţă de dreapta ce ar urma să meargă la alegeri contra UDMR.

Partidul Social Democrat – Constantin Titel Petrescu este “singurul partid social-democrat autentic din România”, spune Constantin V. Ionescu, președintele formațiunii, după care ne avertizează “de acest partid se va mai auzi!”.De asemenea, grupul se revendică din PSDR, partidul înglobat la începutul deceniului trecut de PDSR, membrii săi fiind acei oameni care au refuzat “înfrățirea” cu partidul lui Adrian Năstase la acea vreme.

Chiar dacă nu au fost menționați aproape deloc în media ultimilor ani, alfa news a reușit să contacteze și reprezentanți altor partide. Unul dintre ele este Partidul României Europene. “Un partid se construiește în spirit, pe bază de idei, de program, cu oameni care sunt deja convinși de anumite orientări, care nu vin sa facă averi” așa vede lucrurile Geo Stroe, unul din liderii PRE, dar care nu a ezitat să declare că partidele parlamentare sunt o pierdere de vreme.

Aproape toți cei intervievați în cadrul acestor interviuri au afirmat deschis că anul 2012 este unul de răscruce pentru ei și că speră într-o clasare cât mai sus în opțiunile electoratului. Nici Uniunea Populară Social Creștină nu a făcut excepție iar președintele Stelian Sima ne-a spus: “Anul 2012, fiind an electoral îl vom aborda cu încredere și determinare, important este ca noi să mergem în alegeri cu cel puțin 40 de filiale județene formate din oameni care vor cu adevărat o schimbare și sunt formatori de opinie, și sper ca alegerile să fie pentru prima dată corecte, fără mașini de vot și fără pomeni electorale. Dacă poporul va mai accepta așa ceva, atunci numai avem nimic de făcut decât să părăsim această țară care așa își dorește să trăiască, fără demnitate.”.

Dacă am vorbit mai sus de aripile țărăniștilor, merită să menționăm și grupul format de primii oameni care au plecat din PNȚCD după 1990, Partidul Național Democrat Creștin. Cum este specific partidelor mai mici, și acest grup se confundă cu un lider, Oprea Niță, care este secondat în funcția de prim vicepreședinte de fiul său, Horia Niță.

Rămânem pe același filon și punem pe tapet Partidul Popular Agrar, apărut pe listele Tribunalului București în urmă cu șase ani. Interesele din mediul rural sunt prioritatea lui Milică Rădulescu care s-a recomandat astfel: “Eu am o practică în acest domeniu de 30-35 de ani care mă recomandă și știu exact ce trebuie făcut acum în România pentru a dispune de o agricultură performantă”.

Despre Partidul Popular nu se știe decât un lucru, numele său a fost și este atractiv astfel încât multe formațiuni și l-au dorit. Despre acest lucru ne-a spus și Mihai Mărgoi, vicepreședintele PP, când a adus aminte de episodul de anul trecut: “A vrut sa ne fure denumirea Vasile Blaga! Dacă intrați pe Google o să aflați!”. Tot Partidul Popular a fost unul din cei care au stat împotriva concretizării Partidului Poporului a lui Dan Diaconescu întrucât prescurtarea “PP” este deja atribuită grupării lui Mărgoi.

Oricât de straniu ar părea în țara noastră există Partidul Republican. Acesta este condus de fostul candidat la prezidențiale Dinu Gheorghe încă de la înființarea sa din mai 2005. În ciuda titulaturii cu rezonanțe puternice, liderul a recunoscut: “Pe plaja politică autohtonă nu mai este loc de încă o grupare cu aspirații înalte”, adăugând că va face în scurt timp trecerea la un partid parlamentar important și că actuala entitate politică republicană se va dizolva.

Despre Partidul Lege și Dreptate știm doar că poartă acest nume după ce până în 2007 s-a numit Partidul Tineretului Democrat. Personajul central al acestei formațiuni este Raj Tunaru, dar la fel ca fostul candidat la Primăria Generală București, nici despre grupul politic nu se mai știe absolut nimic de ani de zile chiar dacă figurează încă în Registrul Partidelor Politice de la Tribunalul București.

Deși telefonic am discutat de mai multe ori cu liderul Partidului Tinerilor, Geo Călugăru, întâlnirea nu s-a concretizat, astfel încât dinspre această formațiune nu au parvenit informații de niciun fel, dar avem certitudinea că încă există. Este și cazul Partidului AXA Neamului – Totul pentru Țară, cunoscut în prealabil ca Mișcarea Conservatoare. În același con de umbră mediatică dublată de lipsa unei activități transparente în ultimii ani se pot menționa și Partidul Demnității Naționale (prezent de două ori în registru, odată cu Ion Rovența în frunte și a doua oară cu Eduard Manole, fostul candidat prezidențial), Uniunea Creștin Socială, Forța Dreptății, Partidul Socialist Român sau Partidul Renașterea României (despre care surse ne-au declarat că s-ar fi contopit cu Partidul României Europene)."

Un croşeu scurt la...bărbie?

2011-07-09T23:19:00.010+02:00

Întâmplător am trecut prin redacţia ProTV-ului şi a satelitului său de nişă, sport.ro. Nu are niciun rost să fac din asta un caz şi să amplific sentimentele ce mă încearcă în momentul în care cele două televiziuni pun de o transmisiune în direct a unui eveniment sportiv.

Totuşi, odată ajuns în faţa TV-ului nu pot să nu reacţionez ca un consumator ca oricare altul şi să nu mă enervez când un comentator spune "românul l-a lovit pă Mendy". "Pă" şi "dă" în redacţie le receptezi ca pe un semn de apropiere, cel care ţi se adresează se simte în largul lui şi vorbeşte ca la el acasă sau în faţa blocului. Nici nu mă bucură nici nu mă întristează. În momentul în care i se dă drumul pe post şi nu reuşeşte să-şi corijeze aceste imperfecţiuni e o problemă.

Mâine, la jurnalul informativ de la ora 19 vom auzi cu siguranţă de rating-ul uriaş înregistrat de ProTV. E normal. Cantitatea lor nu are nicio legătură cu calitatea noastră.

Şi pentru a evita vreo acuzaţie de snobism, înaintez şi alte câteva replici care gramatical au fost corecte, însă am îndoieli asupra logicii:
- "un croşeu scurt, la bărbie" - de jumătate de oră mă tot uit la reluări şi nu contenesc a vedea un pumn în plină ureche. O să fiu un pic mai atent, poate-poate.
- publicul strigă în cor "România - România" - comentatorii adaugă: "şi nu suntem la un meci de fotbal"... poate doar meciuri de fotbal aţi comentat voi, dar numele ţării noastre se strigă la majoritatea partidelor reprezentativelor.
- "francezul nu stă degeaba" - şi eu care credeam că ajunsese în ţară convins de spot-urile cu "Carpathian Garden" şi picase la Romexpo la ora nepotrivită.

sursă foto: Rompres

Noua eră a comunismului - anul 95

2011-07-09T17:00:00.010+02:00

Nu s-a descoperit încă epitetul ce caracterizează interviul cu domnul Ungureanu. Reiau mai jos materialul realizat acum câteva luni pentru site-ul cu care colaboram la vremea respectivă.

"Pe lângă Partidul Alianţa Socialistă, în România mai există încă un partid de sorginte comunistă. Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) activează în Curtea de Argeș și președintele său a acordat pentru alfanews.ro un interviu pe care îl redăm integral:

Tovarășe Ciprian Ciocan,
Vă trimit răspunsurile la interviul dv:

Răspuns la întrebările dv. din 9 februarie 2011

Ciprian Ciocan: Ne puteți spune în ce doctrină se înscrie partidul ?
Gheorghe Ungureanu: Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) își întemeiază existența și activitatea pe Doctrina Comunistă, numită pînă acum ”marxist-leninistă” sau ”materialist-dialectică”; preferăn denumirea Doctrina Comunistă, noi contribuind la definirea deplină și finalizarea constituirii acestei doctrine și încercăm să o propunem tuturor partidelor comuniste.

C.C.: Care sunt ultimele alegeri la care ați participat și ce scor ați înregistrat ?
G.U.: Nu am participat (cu Partidul Comuniștilor) la nicio ”alegere”, fiind permanent blocați, prin toate mijloacele, de autoritățile contrarevoluționare ale Statului despotic, feudalo-ecleziastic instaurat la 22 decembrie 73 (1989). De altfel, în toată perioada contrarevoluției nu au avut loc alegeri, deoarece nu a existat alternativă la candidaturile peceriste, ele ocupînd toată scena politică romînească.

C.C.: Aveți filiale în toată țara, care sunt cele mai active dintre ele ?
G.U.: Am avut de-a lungul anilor (începînd cu 22 decembrie 73/1989) organizații locale sau județene în 34 de județe, dar abia la 23 octombrie 93 (2009) a fost respinsă ultima acțiune a infractorilor din ”justiția” contrarevoluționară urmărind radierea noastră, fiind nevoiți să reluăm acțiunea de organizare, în condiții foarte grele, lipsiți total de acces la mijloacele de comunicare în masă și fără posibilități materiale. În timp, au fost mai active organizațiile din Argeș, Maramureș, Ploiești, Brașov, Vaslui, Dîmbovița, Tulcea, Timiș, Olt, Constanța, Vîlcea.

C.C.: Cînd și cum a decurs procesul de strîngere a semnăturilor pentru înființarea partidului ?
G.U.: Am început în 22 decembrie 73 (1989) și aveam în 24 decembrie 1.200 de semnături, dar după ce s-a stabilit un mod de înregistrare a partidelor (prin justiție, ceea ce este absolut abuziv), am reluat complectarea formularelor, iar în decembrie 1991 am organizat prima Conferință de constituire, soldată cu eșec, deoarece unii tovarăși, fiind peceriști, au refuzat să aprobe Statutul și s-au retras. Continuînd să facem înscrieri, am reorganizat a doua Conferință de constituire la 11 decembrie 1993, cu același rezultat, conferința fiind părăsită de tovarășii din București, Pitești și alții. Abia la 23 martie 80 (1996) am complectat lista și am constituit Partidul la Conferința Națională care a avut loc la Curtea de Argeș.

C.C.: Care sunt cele mai acute probleme pe care le întîmpinați ?
G.U.: Prima problemă este atitudinea nerușinată a autorităților peceriste care au refuzat să ne înregistreze timp de aproape 14 ani, iar acum refuză, în mod constant să ne acorde sedii și acces la mijloacele de comunicare în masă, în condițiile în care în Romînia post-decembristă contrarevoluționară nu există niciun organ de presă independent sau de stat, disponibil pentru toate partidele ! Noi sîntem, astfel, singura țară din lume în care nu poate funcționa un partid democrat, aceasta în condițiile în care, din gunoaiele istoriei au apărut multe astfel de ”partide”, inclusiv fasciste, legionare, etnice, teroriste, extremiste… toate constituite și conduse de către peceriști, în frunte cu telectualii, dovediți, în totalitate, anti-democrați și, mai ales, neinstruiți, analfabeți, politic vorbind.

C.C.:Cum se finanțează partidul ?
G.U.: Puținele fonduri pe care le obținem provin din taxa de înscriere și cotizație; pînă la înregistrarea formală (perioadă în care nu am încasat taxa de înscriere și cotizația) toate cheltuielile (care au fost substanțiale) au fost asigurate de Președintele fondator și puține alte contribuții ale unor tovarăși.

C.C.: Ce părere aveți despre legea electorală ? Dezavantajează ea partidele neparlamentare ? Cum ați resimțit dumneavoastră rigorile legii ?
G.U.: Legea electorală în funcțiune (și mai ales proiectul celei noi) sînt expresii ale banditismului politic al peceriștilor care au instaurat terorismul și despotismul politic în 22 decembrie, o dată cu victoria (vremelnică) a contrarevoluției. Partidele neparlamentare nu există practic, ceea ce se observă și din aceea că, în toți cei 21 de ani ai puterii contrarevoluționare, niciodată vreun Președinte nu s-a întălnit cu ac estea; despre cele burghezo-moșierești, anti-democratice, se mai aude pentru că toată (anti)presa este a ciocoilor, iar noi nu avem niciun acces, decît dacă le vine pe chelie unor (anti)ziariști să mai încropească o… batjocură ! Prin introducerea cerințelor anticonstituționale privind listele abominabile de susținători și a ”votului cenzitar”, în 91-92-93 nu ne-am putut prezenta, motiv pentru care și numărul votanților prezenți la ”alegere” a scăzut dramatic, pînă la 34 %, după cum se știe, iar dacă nu era găselnița cu referendumul, ar fi scăzut la 20 % ori chiar sub această cifră, ceea ce echivala cu evidenta cădere în … Sclavagism !

C.C.: Cum abordați anul electoral 2012 ? Ce strategie aveți ?
G.U.: Nici acest an nu este ”electoral” ! De vreme ce ni se impune, teroristic, să plătim sume imense, în loc să fim sprijiniți de la buget –mai ales partidele care nu sînt parlamentare !- pentru a participa cu candidați, transformînd astfel votarea mecanică în … alegere calitativă ! Încercăm să găsim candidați dintre Muncitori, Țărani, Ciobani, alte categorii de oameni ai muncii, pentru funcțiile de Consilier (local și județean), Primar, Președinte CJ, Parlamentar, spre a deschide, prin succesul lor, calea spre democrație, total inexistentă la noi după 22 decembrie.

C.C.: Vi s-a solicitat vreodată înglobarea partidului într-unul mai mare ? Dar înregimentarea dumneavoastră într-o altă formațiune ? Cînd și cine ?
G.U.: Da, deseori, în diferite variante. Primele propuneri, chiar în decembrie 73 (1989) au venit pentru conducerea națională a P.N.L. și P.N.Ț. Fiind deținut politic, cu condamnări, închisoare politică, percheziții, represiuni de toate tipurile (inclusiv… omor ! – a cărui victimă, ”colaterală și incidentală”, a fost însă altă persoană), confiscări de bunuri, nerestituite pînă astăzi, 9 februarie 95 (2011) –apartament, manuscrise literare și politice, pușca și muniția de vînătoare, pămîntul meu, al familiei și al Obștii Moșnenilor, pentru care ne judecăm ÎNCĂ din anul 45 (1961)- eram considerat anti-comunist, dar eu am fost, sînt și voi fi, pentru toate mileniile viitoare, comunist !

În anii 75-76 (1991-1992), pe cînd Partidul nu era înregistrat, dar strîngeam semnături și publicam comunicate, apeluri, declarații… și constituiserăm (cu ing. Virgiliu Cătălin Zbăganu din București și Marin Trușcă din Craiova) Comitetul Național pentru înființarea ”Partidului Comunist” am avut propunere insistentă de a-l primi, ca PREȘEDINTE al Partidului în formare, pe tovarășul … ION ILIESCU !

Multe partide –autoconsiderate de Stînga- m-au solicitat, iar în unele m-am și înscris, am fost membru fondator sau cu funcții de conducere, precum: Prim-vicepreședinte de la înființare la PSMR, Vicepreședinte la PSR, membru în conducerea națională a PMR, idem PAS, Președinte al Comitetului Consultativ Superior al Uniunii Comuniștilor Romîni (al tovarășului Daniel Dediu, în curs de organizare).

Discuții multe și profunde, mai ales în anii 87-89 (2003-2005) am avut cu tovarășul Constantin Rotaru, Președintele PAS, pentru a uni cele două partide sub o copreședinție comună, în mai multe variante, dar … Eu n-am puut să renunț la esență –comuniști ne-peceriști- iar dumnealui nu s-a hotărît să accepte dorința majorității covîrșitoare (a propriului partid) de-a veni spre Doctrina Comunistă, de-a repudia Imperiul European și de-a ieși din ”partidul” suprastatal anti-democrat ”Stînga Europeană”, dar … mai este timp.

C.C.: De unde denumirea de “nepeceriști” ?
G.U.: Noi sîntem COMUNIȘTI și nu lălăitori de teze și principii comuniste, cum au fost cei 3.800.000 de peceriști, membri de partid, toți anti-comuniști (cu excepțiile simbolice – Președintele asasinat mișelește și soția sa) . Partidul nostru, fiind exclusiv al comuniștilor, de regulă care nu au fost membri ai PCR, am precizat în paranteză această explicație : ”nepeceriști”, absolut necesară în epoca de tîmpitizare contrarevoluționară post-decembristă în care toți ”telectualii” au devenit retrograzi și reacționari, slugoi ai reptileor peceriste, ciocoii, care au constituit și conduc, cu pricepere și devotament, sute de partide anti-democrate (anti-comuniste). Astfel, numai astfel. oricine poate constata că noi, comuniștii, nu sîntem totuna cu inamicii noștri – peceriștii.

C.C.: Există vreo legatură cu Partidul Alianța Socialistă? dar cu Asociația Scânteia ?
G.U.: Au existat contacte între noi, ca activiști din zona Stîngii, cu ambele, chiar înainte de propria dumnealor activitate; să nu uităm că eu am activat sub DRAPELUL COMUNIȘTILOR începînd din 22 decembrie 73 (1989); particip la unele acțiuni ale Asociației Scînteia –am avut chiar o întîlnire comună cu o delegație a Partidului Comunist din Grecia- iar în PAS am fost membru, chiar al conducerii colective naționale (pînă la înscrierea oficială a Partidului Comuniștilor). În anul 88 (2004) am fost ales Consilier local al PAS și am candidat pentru Camera Deputaților în Maramureș, pe primul loc în lista PAS, în baza proiectelor realizate cu tovarășul Președinte Constantin Rotaru, o personalitate interesantă, atrăgătoare, hotărîtă, perseverentă, înțeleaptă și –ceea ce-mi displace- diplomatică. În politică cel mai păgubos -și periculos !- lucru este diplomația; ea nu trebuie să înlocuiască deplina sinceritate obligatorie față de clasa pe care o reprezinți, precum și respect desăvîrșit față de adversari. Această cerință devine presantă și magnifică atunci cînd omul reprezintă Stînga, adică masele populare, căci Numărul este principala calitate în politică !

Notez că am mai fost, temporar, în conducerea națională a Frontului Popular Român și a PUNRT (PUNR) –pe lista căruia am și candidat în 75 (1992) la Camera Deputaților și am obținut un mare număr voturi – dar am descoperit repede că acestea erau de esență burgheză, antiștiințifică, antinațională, anti-democrată.

C.C.: Considerați partidul dumneavoastră “adevăratul” partid comunist din Romania ?
G.U.: În ”România” mai sînt partide ale comuniștilor (spre exemplu în Republica Moldova), dar în Romînia, nu mai sînt altele, dacă avem în vedere realitatea pe care ne-au servit-o peceriștii: ei toți l-au răpit, l-au sechestrat, l-au asasinat pe șeful lor, s-au bucurat, l-au hulit și continuă s-o facă și după 21 de ani; niciun pecerist nu s-a alăturat Comuniștilor nici măcar în comemorarea anuală pe care o facem Președintelui, în numele Comitetului Național pentru Cinstirea Memoriei Președintelui-cel-Mare, Nicolae Ceaușescu. Fostul P.M.R. (care și-a zis, de la 1 noiembrie 81/1997, PCR) nu accepta, pînă la acea dată, simbolul ”Secera și Ciocanul”, referirea la Nicolae Ceaușescu și termenul … comunist ! Cam aceeași poziție a avut-o, pînă de curînd, conducerea PAS. Așadar, pot fi și alte partide ale comuniștilor, dar sînt comuniste cu adevărat cu condiția ca să acționeze împotriva contrarevoluției și pentru revenirea la regimul democrat – pentru construirea Socialismului, prin aplicarea Doctrinei Comuniste.

C.C.: Ce părere aveți despre personalitatea tovarășului Nicolae Ceaușescu ?
G.U.: Am fost crunt reprimat sub conducerea sa, dar eu știam, cu dovezi certe, că dînsul este prizonierul unor bandiți, cum am avut confirmări din imediata apropiere a dumnealui. (Notez că am fost și am rămas simpatizant și susținător, pentru cele mai înalte funcții, al lui Gheorghe Apostol și Chivu Stoica). Considerîndu-l vinovat pentru starea sa de prizonierat și, mai ales, pentru degradarea vieții politico-ideologice, începută la Conferința Națională din decembrie 51 (1967) apoi trecînd prin ședința plenară din aprilie 52 (1968) și prin marasmul din august 52 (1968) –începutul prăbușirii Țării și a Socialismului în Europa, datorită poziției de noatin rătăcit a Romîniei- eu m-am distanțat total de poziția sa, nu-i rosteam niciodată numele pînă în anul 73 (1990), nu am pus mîna pe ”Scînteia” (ziar căruia îi ziceam ”Tăciunele”, actualul îmbuibat beneficiar ”Adevărul” și odrasla lui bastardă, ”Gîndul” !).

Totuși îi scriam scrisori, memorii, propuneri și reclamații, inclusiv după deschiderea dosarului de urmărire informativă în anul 55/1971 (mi se zicea, între altele ”Haiducul”), pe lîngă zezi-de-zeci de dosare penale și civile; ne-am întîlnit de mai multe ori, am fost chemat în audiență, în urma unor scrisori și telegrame dure, menit să-l salveze; ultimele audiențe au fost la 26 decembrie 72 (1988) –pentru recuperarea apartamentului confiscat- și la 13 ianuarie 73 (1989) –al doilea mare război (pierdut !) pentru salvarea comunei natale, Cicănești, hertepelită de ciocoii peceriști care, totuși, o stăpînesc netulburați din 6 martie 29 (1945) și pînă astăzi, 9 februarie 95 (2011)…

Personalitate complexă de Muncitor aspru, călit în lupte revoluționare, cu rădăcini de Țăran, sensibil, duios chiar, înțelegător și uman, devotat familiei și Cauzei de eliberare socială și națională a victimelor nedreptăților –să ne-amintim mereu vorbele-i de miere: minunata clasă muncitoare !-, licențiat în Economie politică și Științe militare, Comunistul, Președintele și Generalul Nicolae Ceaușescu a devenit cel mai mare Erou-Martir Național al Poporului Dac, din toate timpurile, nefiind cunoscut niciun egal în cele 30 de milenii de cînd avem știri despre acest Mare Popor (felicitări tovarășului Președinte Băsescu pentru că a acceptat, poate la propunerea mea, poate a altora, poate din propriu-i iz Dacic, să zică așa despre Poporul nostru !).

De aceea, firesc, se cuvine, ca dumnealui să fie Farul și Piscul-de-Lumină spre care să ne călăuzim privirile, gesturile, sentimentele, ideile și lupta care să aducă revirimentul: regimul democrat.

Erori fundamentale – prima fiind abandonarea luptei pentru dezrobirea religioasă- impuse, probabil, de banda care îl ținea prizonier, au determinat degradările, denaturările, abuzurile, îndepărtarea de esențele Doctrinei Comuniste, neexplicată și neaplicată niciodată pînă la capăt, nu numai la noi, în final producînd trădarea Socialismului de către ciocoii peceriști și … contrarevoluția !

Am conceput și inițiat, fără succes, acțiuni care să-l scoată din ghearele bandei deținătoare, deși calea s-a dovedit fără întoarcere, datorită lui august 52 (1968) și, mai ales, cultului deșănțat al personalității, act agresiv inadmisibil într-un regim democrat, care-l transforma pe dînsul într-o mumie, iar pe lălăitori în circari ordinari. Acum dumnealui a devenit o stea polară în splendidă ascensiune, iar lălăitorii, în frunte cu peceriștii Iliescu-Constantinescu-Băsescu, ca să nu numim decît vărfurile, și-au ales alte mumii: USA, Imperiul Cotroman Romano-German European, NATO.

Vă mulțumesc și, la rîndu-mi, vă urez succes în profesie și în viață !

9 februarie 95 (2011);

(Eu număr anii de la începutul Erei Democrate, 7 Noiembrie 1917)

Punct şi Contrapunct

2011-07-09T15:44:00.003+02:00

Ceva în plus şi ceva în minus. Adunate şi scăzute. Doi ani şi câteva luni. Idei. S-a redeschis uşa blogului.

Curte de manastire la Venetia (1928) - Gheorghe Petrascu

2009-02-28T09:38:00.005+02:00

Inca de la inceput trebuie mentionat ca opera de fata se inscrie in cadrul tablourilor cu dimensiuni medii, 0.460mx0.555m, pentru ca al doilea punct de atins sa fie tehnica, si anume, ulei pe panza. Urmatorul pas este apartenenta sa la un curent artistic, iar in cazul de fata avem indeajuns de multe elemente ce plaseaza creatia in randul picturilor expresioniste. Pentru a intari aceasta afirmatieil putem citasi pe Vasile Florea care opineaza la adresa lui Petrascu: “ expresionist prin calitatea pastei, prin aspectul ei framantat, prin valorile de relief dobandite de suprafata parca zidita a panzei.”

Trecand peste detaliile de ordin tehnic putem zice ca la o prima vedere avem de a face cu un cadru exterior inchis, mai exact o parte a unei curti interioare ce descrie un fragment al spectrului vizual al pictorului. De asemenea, din acelasi “clin d’oeil” ramanem cu rmatoarele elemente: cladirea cu locanta, piateta, fantana si poate cu cele cateva personaje – fad stilizate. Privind, totusi, in amanunt, ne putem da seama ca titlul este oarecum relativ si ca din cadrul curtii atentia ne este focalizata pe arhitectura constructiei si ca restul spatiului nu se bucura de aceeasi reliefare; ceea ce nu e deloc accidental daca e sa privim opera sa per ansamblu (Targoviste, Sighisoara, Toledo).

Lucrata in perioada de maturitate a lui Petrascu, “Curte de manastire la Venetia” e scaldata in aceleasi culori brute si intunecatecu care ne-a obisnuit si prin care si-a castigat titulatura de primul pictor roman al nocturnului. Si aici, brunurile si bitumurile ocupa cea mai mare suprafata a tabloului, dar pentru a evita sumbrul in care tinde sa cada creatia echilibreaza cu alb si nuante deschise de griin relevarea colonadei si a tocurilor geamurilor. La fel procedeaza si cand trebuie sa lumineze peisajul folosind omniprezenta sa nunata de albastru pentru cer si in partea inferioara utilizeaza contrastul verde – rosu pentru vegetatie si cadrul in care se inscriu personajele. Perspectiva este redata cu cu clasicile sale linii negre intarite de un alb aproape imaculat pentru a solidifica o dat in plus dihotomia cu “nunta culorii cu lumina” specifice lui Tonitza.

Aglomerata, detaliata, cu o vadita inversunare de a folosi iterativ pensula si cutitul, “Curte de manastire la Venetia” face parte cu brio din ansamblul unei opere ce l-a plasat pe Gheorghe Petrascu pe un palier cu totul si cu totul distinct al artei plastice romanesti si a creat din el un caz totalmente particular.

O fisa a unui tablou

2009-01-18T15:17:00.005+02:00

I DATE TEHNICE

1. Nume: Constantin Daniel Rosenthal (1820-1851)
2. Titlu: Romania revolutionara (1850)
3. Dimensiuni: ma mai interesez , nu am avut ruleta la mine cand am fost la MNAR sa o vad.
4. Provenienta: Autorul a daruit lucrarea lui C.A.Rosetti pentru ca mai apoi ea sa ajunga in Pinacoteca statului. Actualmente opera se regaseste in Muzeul National de Arta.
5. Tehnica: Ulei pe panza
6. Semnatura: nu se regaseste pe lucrare niciun insemn care sa ne conduca spre aceasta idee.

II INTERPRETAREA OPEREI

1. Biografia: Constantin Daniel Rosenthal s-a nascut in anul 1820 intr-o casa de evrei instariti din Pesta. Desi parintii sai nu l-au indemnat catre sectorul artistic acesta paraseste orasul natal la varsta de 17 ani si se inscrie la cursurile Academiei de Arte Frumoase din Viena, unde studiaza desenul arheologic.

Aici se imprieteneste cu Ioan D. Negulici, cel care il va aduce pentru prima data in Romania, in 1839. Artistul hotaraste sa ramana aici pana in 1844, timp in care se intretine cu banii proveniti din portretele pe care le realiza boierilor. Tot in acest interval temporar leaga o stransa prietenie cu C.A.Rosetti, liberal-radical ce ii va influenta profund orientarile politice.

Dezamagit de tehnicile artistice pe care le detinea ia decizia de a se inscrie la sfarsitul anului 1844 la cursuri de specialitate in Paris, unde l-a avut profesor pe Drolling. Urmat in Franta de Rosetti, il vom regasi la intrunirile studentilor valahi si moldoveni care-si manifestau nationalismul si ideile radicale.

Anul 1846 este unul care sta sub semnul calatoriilor, itinerariul sau fiind Anglia, Franta, Budapesta, Mehadia si in fine Bucuresti. Revenit in Romania incepe sa frecventeze cercurile intelectuale radicale si se inscrie ca membru in societatea „Fratia”.

Devine factor activ al Revolutiei din 1848 si in urma evenimentelor este nevoit sa paraseasca tara pentru o scurta perioada de timp. Acest tumult continuu il stimuleaza pe Rosenthal si se intoarce in Romania pentru a obtine cetatenia statului adoptiv. Imediat dupa aceasta ii transmite intr-o scrisoare lui Rosetti: „ Nu m-am gandit niciodata ca pot fi atat de valah ca in momentul de fata”. Insa, la sfarsitul lunii septembrie a aceluiasi an, trupele otomane intra in capitala Munteniei si inabusesc Revolutia, ca urmare a acestor fapte Rosenthal (impreuna cu ceilalti doi aristi langa care se regaseste in fiecare text, Negulici si Iscovescu – cunoscuti pentru faptele lor si ca pictori eroi sau martiri) se vede nevoit sa plece la Budapesta si mai apoi la Paris, unde isi continua lupta de propaganda . In aceasta perioada sunt pictate si cele mai cunoscute opere ale sale „Romania revolutionara” si „Romania aruncandu-si catusele pe Campia Libertatii”. Anul 1850 este unul de peregrinari intre Franta si Elvetia. Pana la urma, in luna iulie a anului 1851, se hotaraste sa revina in Valahia si sa reaprinda flacara stinsa de trupele turcesti in septembrie 1848. Pana sa infaptuiasca acest lucru, pictorul este capturat catre austrieci care pentru „orientari politice imprudente” este incarcerart si torturat pana la moarte. La 30 de ani de la Revolutie si cand conceptul de Romania deja capatase forma, Maria Rosetti scrie in revista „Mama si copilul”: „[Rosenthal a fost] unul din cei mai buni si loiali oameni pe care Dumnezeu i-a creat dupa asemanarea Sa. A murit pentru Romania, pentru libertatile ei; a murit pentru prietenii sai romani. [...] Acest prieten, acest fiu, acest martir al Romaniei este un israelit. Numele sau a fost Daniel Rosethal.”

2. Iconografia panzei: Elementul central al picturii este si subiectul principal al acestui punct. Portretul femeii se suprapune peste un simbol, cel al tarancii. Creeaza astfel elementul de interferenta cu privitorul care cauta sa se identifice cu obiectul asupra caruia isi focalizeaza atentia. Pozitia capului si a torsului vin de asemenea sa sublinieze anumite trasaturi cu care entitatea statala la care se face referire trebuie sa se asocieze, puterea, vointa si aspiratiile inalte.
3. Integrarea operei in contextul creatiei artistului: „O vreme am pictat tablouri sentimentale si am crezut ca aceasta este vocatia mea...” recunoaste Rosenthal. Urmatorul pas este natura moarta si cel mai concludent exemplu este „Vanitas”, unde Rosenthal face proba ca a trecut prin secolele XVI-XVII ale picturii flamande; pentru a ajunge intr-un final si la etapa in care a pictat si „Romania revolutionara” si despre care insusi recunoaste: „Mai tarziu am vazut ca revolutia a intrat in sufletul meu, am simtit si simt inca inclinarea pentru tablouri caracteristice. Nu pot sa creez decat figuri de femei, mame care sa ne corijeze coruptia, figuri eroice, nobile si blande in acelasi timp.”

4. Surse iconografice: In cazul de fata este simplu de comentat pe marginea acestui aspect, intrucat se stie ca muza artistului pentru aceasta creatie a fost Maria Rosetti, sotia prietenului C.A.Rosetti, despre care D. Grigorescu spune ca era o „inflacarata patriota” si pentru care pictorul purta un respect profund.

5. Surse stilistice: Dupa cum aminteam si mai sus, in biografie si nu numai, opera artistului a fost vadit influentata de realitatile politico-sociale din contemporaneitate. Ca sa fim mai exacti, Revolutia de la 1848 a fost elementul definitoriu al parcursului lumesc pe care l-a avut Rosenthal si acest lucru nu se reflecta doar in opera sa artistica ci si in activitatile pe care le-a intreprins in anii sai de maturitate.

III PARERI PERSONALE

In ceea ce priveste „Romania revolutionara”, Constantin Daniel Rosenthal atinge apogeul creatiei sale. Aceasta creatie nu exceleaza doar la capitolul simbolistica ci si la tehnica. Regasim niste jocuri de culori ce pana atunci nu apareau in tablourile sale, si ma refer aici mai ales la triunghiul contrastant ce se creaza intre rosu, negru si alb. Totusi, acest „simbol permanent valabil al avantului revolutionar si al patriotismului”, dupa cum il denumea biograful sau – Ion Frunzetti, pare ca scapa ceva de sub stricta sa observatie. In viziunea mea, verosimilitatea operei este putin subrezita tocmai de figura feminina. Sentimentul de autenticitate al romancei de la tara este afectat, in ciuda portului excelent analizat si redat de autor, de o fizionomie candida, suava, senina, dar mult prea rafinata pentru un etalon al statului profund agrar pe care trebuia sa-l intruchipeze. E lesne de inteles ca modelul Mariei Rosetti a fost cel mai la indemana, mai ales ca opera de fata a fost pictata la Paris, insa pentru a reda impresia originalitatii ii trebuia altceva.

IV INTERPRETARI ALE OPEREI IN BIBLIOGRAFIA DE SPECIALITATE

Acest punct nu poate trece fara a-l mentiona inca o data pe Ion Frunzetti, cel ce a fost biograful lui Rosenthal si care ne furnizeaza cele mai multe date despre viata si opera artistului. In proportie de 50% datele prezente in expunerea de mai sus sunt furnizate de el prin intermediul cartilor „Pictorul revolutionar C.Rosenthal” si „Arta romaneasca in secolul XIX”. Un alt personaj care trateaza subiectul Rosenthal este Vasile Florea, acesta scrie intr-una din cartile sale: „simbolul tarancii care salveaza steagul revolutiei e proiectat pe un fundal in care se desfasoara un episod real: acela al luptei cu ostile turcesti in Dealul Spirii”. Prin aceasta mentiune domnul Florea sustine ca acesta este elementul care aduce autenticitatea operei. Afirmatia sa vine chiar in concordanta cu ideea vehiculata si de Petre Constantinescu-Iasi conform careia in acea perioada artistii isi polarizau temele in jurul alegoriilor, a scenelor istorice si a portretelor. E foarte usor de sesizat din aceasta perspectiva ca Rosenthal nu a fact decat sa jongleze si el cu aceste notiuni si in cadrul „Romaniei revolutionare” chiar sa combine ultimele doua teme.

V BIBLIOGRAFIA

- Frunzetti, Ion – Pictorul revolutionar C.Rosenthal, Ed. de Stat pentru Literatura şi Arta, Bucuresti, 1955
- Frunzetti, Ion – Arta romaneascai in secolul XIX, Ed. Meridine, Bucuresti, 1991
- Florea, Vasile – Arta romaneasca moderna si contemporana II, Ed. Meridiane, 1982
- Djuvara, Neagu - Intre Orient si Occident. Tarile romane la inceputul epocii moderne, Humanitas, Bucuresti, 1995

Soniecika - Ludmila Ulitkaia

2009-01-07T00:13:00.003+02:00

Un diminutiv ce formeaza un veritabil oximoron cu taria de caracter desprinsa din 20 de ani de lectura. Fiica a unui mecanic, model al bolsevismului interbelic rus, Sonia reprezinta coloana vertebrala a unei povesti pe ale carei meandre Ludmila Ulitkaia ne poarta in decursul celor peste 100 de pagini.

Itinerariul incepe intr-o biblioteca din Sverdlovsk unde, cufundata cu placere in rutina ce o presupunea postul sau, protagonista il inatalneste pe cel ce-i va deveni sot, Robert Viktorovici. Pictor de prima mana, acesta este surprins de contextul politico-istoric intr-un URSS ce nu „inghite” prea bine trecutul sau boem petrecut in Paris si il arunca in mocirla lagarelor anilor 20 ai secolului trecut. Cuplul este fortat de aceste circumstante sa isi schimbe domiciliul de cateva ori pana cand ajunge sa gaseasca, in Moscova, o casa ce va deveni polul centralizator al familei si implicit al actiunii. Astfel, fermentii ce ii lipseau barbatului, grupul de prieteni din aceeasi sfera ce se contureaza, discutiile sfarsite tarziu in noapte pe cele mai diverse teme: de la poezia rusa contemporana pana la „gigandul gandirii cu capul plesuv”, au ca punct comun acest lacas. Intre timp in context apare si fiica celor doi, Tania, care in prima instanta nu pare a mosteni nici atractia catre lectura a mamei si nici aerul aristocrat al tatalui. Pe fondul unei adolescente tipice, in care isi fac loc primele experiente de natura fizica, dar si tumultul sentimental, fata cunoaste la scoala o colega orfana. Iasia, o tanara poloneza care de la varsta de 12 ani renunta a-si mai aprecia trupul la adevarata valoare, este introdusa in casa Soniei si a lui Robert Viktorovici. De aici, traiectoria rectilinie a naratiunii este intrerupta si viata cuplului se schimba ireversibil. Sotul si Iasia cad succesiv unul in mrejele celuilalt, cu atat mai mult cu cat poloneza se muta sub acelasi acoperis cu el, si intre ei se infiripa o poveste tipica pentru un autor rus. Fata iubeste la nebunie vecinatatea unui spirit liber iar barbatul gaseste in ea motorul unei noi etape artistice – cea care ii va desavarsi opera. Toate aceste lucruri nu trec nevazute de sotie si fiica, insa niciuna dintre ele nu are vreo reactie de nestapanit. In timp ce Tania priveste lucrurile din prisma tinerei egocentriste in care orice altceva cenu are legatura cu ea e derizoriu, Soniecika priveste matur aceasta situatie pe care nu are de gand sa o lase sa ii scape de sub control si reactioneaza cu un puternic sentiment matern in directia Iasiei. Astfel, ea gaseste de cuviinta sa accepte situatia, cu atat mai mult cu cat are certitudinea din partea sotului ca aceste fapte nu vor afecta statutul dobandit in fata altarului. Finalul apoteotic este prezis de evacuarea din casa ce ii adapostise pe cei patru in decursul celor cativa ani. Prima care iese din tablou este Tania, care ia calea Petersburgului, dupa Aliosa, iubitul sau, pentru ca mai apoi sa aflam de ea ca s-a stabilit in Elvetia. Urmatorul este Robert Viktorovici care sufera un atac cerebral in patul din atelier alaturi de amanta sa. Pentru ca ultima care sa plece sa fie fata orfana ce se va stabili in Paris si va deveni sotia unui instarit tanar francez.

Finalul ne surprinde o batrana care refuza cat se poate de natural invitatiile in Elvetia sau in Franta de la cele doua fete si care prefera sa astepte primavara pentru a putea merge la mormantul sotului cu cateva flori albe.

Ludmila Ulitkaia, Soniecika, ed. Humanitas, 2004, trad. din lb. rusa de Gabriela Russo.

Noaptea - Elie Wiesel

2008-12-12T00:44:00.004+02:00

“Am pierdut ce era mai important. Credinta.” Sunt cuvintele baiatului de 15 ani ce pe parcursul unui an a schimbat climatul calm al caminului din Sighet cu teroarea lagarelor Auschwitz, Buna si Buchenwald. Daca prefata nu ne-ar avertiza de veridicitatea faptelor ce ni se vor perinda pe parcursul celor 130 de pagini am crede ca avem de a face cu un parcurs initiatic pe taramurile macabrului. Descoperim astfel, o data in plus, teroarea, cruzimea si lugubrul in cele mai pure forme ale sale si in cele mai negre ipostaze ale conditiei umane.

Tainele Talmudului, relatia tata-fiu, maturizarea prematura intregesc un tablou care nu va putea iesi niciodata de sub tutela sumbra a contextului in care e plasata actiunea, Holocaustul. Toate acestea privite prin ochii micului Eliezer, care, in ciuda varstei fragede, reuseste sa constientizeze pe deplin cursa in care este prins, cea a supravietuirii.

Daca cele scrise mai sus nu suscita interesul pentru lectura atunci ganditi-va ca opera de fata a fost scrisa la indemnul lui Mauriac, cu care autorul s-a aflat in relatii foarte bune, si ca aveti in fata cuvintele laureatului Nobel pentru pace din anul 1986.

Si noi, romanii, nu avem prea multi laureati ai inaltei distinctii mai sus mentionate.

P.S.: Al saptelea de pe randul doi din imagine este chiar autorul cartii.

Outside the wall

2008-11-18T15:38:00.001+02:00

Ce poate sa iasa bine din minciuna? Raspuns unanim apreciat …nimic? Totusi minciuna nu a fost niciodata o stare de fapt primordiala intrucat ea vine mereu peste un adevar precedent primordialului si asta o face sa fie mereu pe locul doi. Am fost mereu omul care a cochetat cu acest procedeu si mod de abordare al lasilor. Sunt convins ca aceasta optiune l-a facut sa fiu mereu incomplet si l-a lasat mereu cu un pas in urma in relatiile interpersonale pe care a incercat sa le intretina. Si a incercat sa ia calea cea mai la indemana de fiecare data, sa incerce sa contracarez minciuna cu una mai mica…pana a ajuns sa se invarta intr-un cerc vicios in care cel care iese sifonat este mereu cel cu aere de demiurg. Acest malade imaginaire, care in spatele unei masti de detinator al adevarului absolut, ascundea un om slab si neputincios, prada a masinatiilor pe care singur si le crease. Si suna a confesiune ieftina, si nu poate sa se inscrie in parametrii normalului pe care si-i proiecteaza pentru ca pentru el au fost mereu o utopie. Pentru ca in ciuda faptului ca mereu a tins catre ei nu a facut decat sa depuna tot efortul sa-si sape o groapa din care sa priveasca intotdeauna in sus. Aceasta perspectiva i-a devenit o a doua natura si a inceput sa o perceapa ca normalitate si minciuna aliatul sau cel mai de pret. A renuntat sa mai creada in el si in capacitatile sale si si-a substituit ratiunea cu pacatul mentionat si in Decalog. A devenit astfel si gropar si raposat si bocitoare. Cat de slab! A incercat sa dea primat ratiunii si a invocat mereu argumentul. Si-a ascuns inima dupa creier… sau invers. Nici el nu stie. Si-a zis dupa fiecare moment de rascuce ca va fi mai bun si ca se va ridica peste tot ce i-a opus rezistenta pana atunci. A ramas cu intentia si asta l-a facut sa scada in primul rand in ochii sai. Si-a zis mereu ca e imperativ sa se inconjoare de oameni care sa-l puna sis a-I puna invaloare. Cat de mult i-a reusit asta este dovada ipostaza in care scrie aceste randuri. Si stie ca nu e el omul care sa plece capul, asta a avut mereu in cap si e imposibil ca uleiul sa nu se ridice in cele din urma. Se incurajeaza singur cand ajunge in punctele in care e la un pas sa clacheze, dar pacatul lui e ca nu stie sa recunoasca cand a clacat sa o ia ca atare. Nu se recunoaste niciodata invins si asta doar pentru ca se incapataneaza prosteste sa creada in el si in fortele lui care sunt la pamant. Uita de unde a pornit si unde a ajuns din cauza practicilor uzitate in exces. Da! Clar este un om al exceselor si nici macar atat nu este in stare sa recunoasca. Si e ipocrit…ajunge sa le recunoasca pentru ca in mintea lui pacatul recunoscut este pe jumatate iertat, insa ce se intampla cu cealalta jumatate? Nimic. A fost de cand se stie omul jumatatilor de masura. Dar vrea si el sa se simta stapan pe o situatie in viata lui. Vrea si el ceva cu adevarat o data in viata. Si e gata sa treaca peste toate principiile, aliatii si subterfugiile pe care care le/ii are. Si simte ca a devenit mai bun, ca infratirea pacatului si opozitia perpetua a adevarului si a tot ceea ce nu a practicat nu a facut decat sa-l apropie de niste valori pe care le-a uitat cand ratiunea nu juca rolul principal. Vrea sa isi lase sufletul pe mana altcuiva, vrea sa simta gustul gratuitatii si vrea sa vada cum e sa se increada in ceva. Vrea liniste pentru ca nu sadeste furtuna. Vrea pace pentru ca razboiul l-a dezamagit. Vrea tot pentru ca da tot. Se ofera pe tava pantru ca are incredere, mai mult decat a avut vreodata in sine. Este convins ca poate sa fie bine pentru ca a mers pe pavajul cu bune intentii in ambele sensuri si pentru ca ratiunea a luat liftul pana in stomac si se joaca frumos cu fluturasii si cu Bachus.

Un meci

2008-06-30T00:38:00.002+03:00

Un meci la casino, o semifinala. A castigat cine a stiut sa se impuna, nu atat pe teren cat la nivel psihologic. Cei care au stiut sa-si umanizeze eroii si sa-i puna la treaba. Au crezut ca Lahm este punctul slab. Poate a fost ... pana sa suteze la poarta.

V-aduceti aminte amicalul ala din 2004 cand Romania a spulberat adunatura de arieni? Am avut 5-0 si un aparator stanga a avut o incursiune fericita pe flanc si a marcat golul de onoare al oaspetilor. E acelasi om....aceeasi parte....aceeasi veriga slaba.

Si ce inveti dintr-o astfel de lectie?

Te-ai crezut vreodata slab?

Ai simtit ca minusul tau te-a adus la prapastie?

De unde stii ca nu te va ridica si in Rai?

Doar de tine depinde.

Episodul I

2008-06-14T20:03:00.005+03:00

De azi m-am hotarat sa scriu cate un citat din ceea ce citesc, pentru ca e imposibil sa nu gasesti ceva care sa iti placa si pe care sa-l retzii printre randurile unei carti... Am in gand aceasta idee de ceva vreme, dar azi am zis sa pun piciorul in prag si sa trec la concretizari.

Primul extras este din "Plicuri si portrete" de Norman Manea unde autorul il citeaza la randu-i pe Miron Radu Paraschivescu.

"Opera de arta, ca orice realitate de sine statatoare, ce altceva poate fi decat restul aritmetic al unei scaderi dintre ceea ce noi insine am fi vrut sa fim si ceea ce suntem cu adevarat."

2 Stupid Dogs

2008-06-06T09:44:00.004+03:00

Va dati seama c miza e la mijloc?

Sa fii rosu si sa te spoiesti in alb (ce-i drept prinde la culoarea asta - defect profesional). Sa schimbi buletinul cu o luna inainte de joc pentru a putea participa la el.

O mama buna (de conjunctura)...tu sa o renegi si ea sa te imbratzisheze. Sa ai in spate o fatza (si ce fatza!) in care prostimea crede pana in panzele ...albe (oare?).

Sa vinzi gogoshile pe care nu le potzi manca.

...unul mare cat un urs si unul catzelushul nu-stiu-cui.

Cai verzi pe peretzi

2008-05-26T01:20:00.004+03:00

Daca vrei sa intelegi viata, asta sa-ti fie invatatura dintru inceput si temelia tuturor rationamentelor si dorintelor tale: nu ai drept la nimic si nimeni nu-ti este dator cu nimic, nici societatea, nici natura. Daca le ceri fericirea, esti un prost; iar daca te crezi nedreptatit pentru ca nu ti-o dau, esti inca si mai prost. - Hippolyte Adolphe Taine

In oglinda

2008-05-23T16:58:00.004+03:00

The more I see the less I know...the more I like to let it go... si mi se face dor de iarna... de munte ...de caciula...de munte...de frig ...de aerul tare pe care il tragi in piept si il simti pana in ultimul lob al plamanului...

Si ma urc in metrou... si pute... si te foiesti... si nu iti gasesti locul.. si iti vine sa cobori numai cand vezi de cine esti inconjurat...

Nu! Tu esti mai bun ca ei...tu potzi face Pamantul sa se invarta...

Nu! Tu potzi face ca lumea asta sa-si recapete sensul!

Nu! Tu potzi face ca totul sa aiba sens!

Nu! Tu esti unul dintre cei multzi si nu potzi face nimic...

Nu! Tu te-ai plafonat la viatza asta de insecta....

Nu! Tu te-ai uitat in oglinda si nu ai vazut decat un om...

Nu! Tu te-ai trezit dimineatza si ai regretat...

Nu! Tu meritzi ce e mai rau!

Nimic mai mult.

P.S.: Vai cat de emo suna... :))

Ieri chiar am citit ceva dragutz...chiar daca e un pic cam ....hmmmm....

"Mai bine sa iubesti si sa pierzi persoana iubita decat sa nu iubesti niciodata!"

Da...e destul de adevarat...

Dar mai bine iubesti....

Tu es foutu...pentru inceput

2008-05-19T03:12:00.001+03:00

Cred ca o sa ma specializez in cover-uri ce vin pe filiera rusa. Hmmmm... Desi nu sunt un rusofil, incep sa imi placa oamenii astia pentru ineditul pe care il dau melodiilor si pentru atmosfera pe care stiu sa o faca. In plus cine nu se topeste cand aude o balalaika gadilata cum trebuie si o armonica ce in miscarile ei aproape aleatorii reuseste sa iti ridice parul de pe sira spinarii? In fine...eu am inceput cu Boney Nem, au urmat tipii d fatza (Pivo Dvoem) si cine stie ce mai urmeaza? Clipul de mai sus nu este tocmai unul care sa redea spiritul taigalei, a Siberiei sau care sa te indemne sa dai pe gat o vodca, dar interpretarea este ... ascultatzi si vedetzi ca si Ingrid ar ridica frumos din coltzul gurii intr-un zambet apreciativ.....ca sa nu mai zic de Deep, AC/DC sau ... Zdob si Zdub. (ultimele 3 nume le regasitzi in link-urile ce apar la sfrasitul melodiei)

Dedale tjrs

2008-05-16T10:19:00.005+03:00

Din aceeasi serie "Filosofia cruda"... se intelege ...pentru ca nu e coapta.

Randuri editate cu aproape doi ani in urma, cand inca obisnuiam sa scriu pe hartie, cand imi faceam nervi ca se termina pixul si ca nu mai am coli de hartie.

Incep. Sa scriu, bine inteles.

Despre ce?

Habar n-am.

Dar trebuie sa incheg un subiect din nimic. (Se zice ca ar fi un lucru la indemana oricui...ca nu e mare scofala sa scrii despre nimic, mie nu-mi e tocmai la indemana in primul rand pentru ca nu stiu cum sa definesc "nimic"-ul, in fine...)

Incerc mereu sa fiu mai bun.

Sa scriu mai bine.

Sa fiu vazut mai bine, dar, in primul rand, sa ma vad mai bine.

Intr-o astfel de incercare ma aflu si acum in fatza acestei coli, insa sunt constient de lipsa unor repere, unor ancore intr-o realitate mai mult sau mai putin palpabila.

Sa privesc introspect pentru a crea o imagine subiectiva a propriului eu?

Mi-as fi propriul pilon de sustinere intr-o imagine faurita (chiar mulata) pe conceptele si principiile care-mi dainuie in cap.

In asta cred ca ar consta atomul (celula) evolutiv/a a oricarui om.

Reper?

Primatul omului in regnul animal.

Noi avem vointza, noi tindem catre ceva. Evoluam in functie de nevoile intelectuale si nu fatza de cele imediate, mecanice.

In fiecare din noi exista o idee suprema, utopica. Ea ne asigura locomotzia cerebrala. Intangibilitatea ei ne va face mereu mai buni. Insasi notiunea de perfectiune catre care tind, vadit, cele mai inalte principii e conceputa pe baze utopice.

Desavarsirea nu a aparut in niciun episod istoric al umanitatzii ca realitate tactila.

Sa-mi deschid ochii catre lume?

Am facut-o fara sa vreau. Aici m-am nascut si nu m-am gandit pana acum ce efect ar avea asupra modului meu de a privi lucrurile.

La fel de repede imi dau seama ca nu pot avea o imagine de ansamblu a lumii fara a-mi include sinele in peisajul celor peste 6 miliarde de umanoizi.

Altfel spus, imi va fi cu neputintza sa evit vreodata factorul subiectiv.

Revin la panoramarea societatzii si nu pot sa nu sesizez ce efect are asupra rationamentului creierului meu.

Blocaj.

E ca si cand ai privi-o pe Medusa.

Pana acum, in aceasta perioada intrauterina a evolutziei gandirii lui Ciprian Ciocan, era imposibil un contact vizual cu ceea ce ma crestea/alimenta. Dupa momentul nasterii renuntz la persoana I, e deranjant de apropiata - prima imagine e a unei mame ce nu ne poate feri de adevarata ei fatza.

Nu avem acuitatea lui Tezeu.

E si el produsul unei idei utopice.

La cumpana dintre mine si eu

2008-05-13T00:50:00.003+03:00

In zilele in care ma credeam filosof si in care ma credeam detzinatorul adevarului absolut...cand credeam ca "eu" pot face Pamantul sa se invarta, sa fie mai bun...un demiurg undercover...spuneam: "E nevoie sa-tzi infatzishezi normalitatea pentru ca cei din jur sa-ti aprecieze sclipirile."

Renascut in pufuletz!

2008-05-06T11:02:00.007+03:00

Nu am chef sa fac nimic. Nici sa ma dau jos din pat, nici sa mananc, nici sa plec la facultate, nici sa citesc ceva, nici sa gandesc si nici macar sa scriu ceva... Am chef sa stau cu mine. Sa imi acord un pic de atentie.

Pe cine ar interesa daca as scrie despre Otelul care merge in Intertoto, despre Juventus care a luat bataie in weekend de la Siena, despre derby-ul Steaua-Dinamo...si astea ar fi doar din fotbal. Nu va indoitzi ca in capul meu ar fi numai fotbal.

Totusi, as putea scrie despre ploaie, despre nisip, despre vertij, despre sangele ce-mi curge din nas, despre privirile in gol si despre cele ce fixeaza, despre unghiile mele urate, despre pantalonii mei evazatzi (multzumesc Alex inca o data) si despre orice mi-ar trece prin cap, dar nu o voi face... Nu!

Voi scrie despre un pufuletz. Ieri, la fel ca in scoala generala...cu aceeasi bucurie retzinuta, am luat o punga de pufuletzi... Am tzinut-o tacticos in mana pana acasa, nu am vrut sa dau ocazia si altcuiva sa ma vada si sa imparta in acest fel placerea de a desface punga, de a simtzi mirosul cum iese in valuri, de a lua primul pufuletz si mai ales de a-l gusta. Cand am ajuns sus (locuiesc la etajul 10) am pus-o deoparte intrucat ambientul nu era unul propice manifestarii acestui ritual sacru. Asha ca am facut curatzenie, peste tot (camera, baie, bucatarie), nu atat pentru ca pufuletzul nu ar fi vrut sa iasa din punga daca nu ar fi beneficiat de conditziile necesare cat pentru linistea mea, pacea mea - sentiment imperativ in momentul in care voi desface punga.
Trec repede peste amanunte si ajung la momentul zero. Intins in pat. Perna putin ridicata. Patura acoperindu-ma pana la piept. Genunchii ridicatzi. Niste muzica portugheza si... punga in maini. Da, in maini... ar fi ridicol sa tzii in acest stadiu al procesului punga intr-o singura mana. Acum e momentul in care te identifici cu ea, cand ii simtzi formele, cand o strangi un pic intre degete, cand incerci sa-i simtzi respiratzia, cand ochii iti tradeaza foamea...cand pufuletzii incep sa fremete.

Acum incepe... degetul mare si aratatorul de la fiecare mana te ajuta sa tragi incet de partea superioara a ambalajului...si o faci. Incet. Nu vrei sa ratezi acel prim val care iti va invada narile. Si nu-l ratezi. Uitzi de sangele care obisnuia sa ti se scurga pe nara dreapta. Respiri adanc si inchizi okii prelungit intr-o incercare de a retine la nivel cerebral aceasta senzatzie incalificabila. Deschizi ochii, dar nu ti-i vei indrepta niciodata in punga...ce e acolo nu este menit a fi pangarit de o privire. Asha ca iti vei tzine pleoapele mai mult inchise.

Ce urmeaza depaseste cu mult ce a fost pana acum. Cu greu o mana o duci la fund, cu ea vei tzine punga in acest rastimp. Mana dreapta intra agale in punga si gadila nitzel catziva pufuletzi, nedumerit parca in privintza celui ales a fi ...cel ales. Intr-o coalitzie de trei (thumb-index-middle) si cu o fermitate debordanta, ce nu fac decat sa demonstreze o data in plus certitudinea alegerii, prind in stransoarea lor ceea va fi prima si cea mai importanta prada.

A nu se crede ca pufuletzul a fost in vreunul din momentele acestea impotriva a ceea ce s-a intamplat. Din contra, pentru a-si demonstra trairile empatice s-a topit usor pe limba pana a devenit una cu ... blogger-ul.

Stiti vreun zoo cu ursi polari?

2008-04-30T01:36:00.004+03:00

M-am nascut in era in care Pamantul a luat calea pieirii. Ba nu, in epoca in care face pasii definitivi pe aceasta cale.

Sunt nascut la vreo 2 saptamani de la accidentul de la Cernobal (pe 26 s-au implinit 22 de ani de la eveniment). Nu stiu ce efecte a avut asupra mea dezastrul din nordul Ucrainei, dar nu ma indoiesc de prezentza unor repercusiuni datorate acestuia. Am deschis ochii intr-o lume dependenta de petrol. M-am vazut ridicandu-ma in anii in care inundatziile au devenit rutina. Mi-am gasit de atatea ori refugiul intr-o padure care isi diminueaza aria proportional cu dezghetzul calotei glaciare.

M-am hotarat sa scriu despre poluare, mediu si problemele legate de aceste doua constante intre care pendulam cand am auzit azi la radio ca mai avem mai putin de 50 de ani in care sa ne bucuram de fratzii lui Fram. Nu sunt zoolog si nici macar un militant acerb al cauzelor inaintate de Greenpeace, dar m-a cam pus de ganduri aceasta stire. Am fost si eu copil si mi-am lipit de atatea ori nasul de TV cand vedeam pe sticla cate un urs polar. In mintea mea a existat mereu o certitudine nedezvaluita ca voi ajunge sa vad in carne si oase un urs alb. Poate se va intampla. (nu e o prioritate, dar sper din toata inima - si ca tot am ajuns aici, imi pare rau ca nu sunt mai vehement intr-o privintza de acest gen. Nu cred ca intelege cineva ce vreau sa zic...insa as vrea sa simt o emotizie mai puternica in momentul cand sunt vehiculate problemele de acest gen pentru ca sunt constient de importantza lor). Revin la punctul in care vorbeam punctual despre ursii polari si ma gandesc ca nu peste multe generatzii vor fi oameni care vor afla despre aceasta specie doar de la Cezar Petrescu, din tratate sau de la Discovery. E rushinos, nu vi se pare. e la fel de rusinos ca orice alt lucru pe care stii ca-l ai in mana si ca depinde de tine si totusi ii dai drumul din mana...din comoditate. De ce sa scot incarcatorul telefonului din priza cand pot sa-mi iau mobilul si sa plec. De ce sa ma obosesc sa duc mana pana la priza si sa trag de stecker? Doar o sa il pun la reincarcat peste vreo 2-3 zile din nou, nu? De ce sa faca asta daca nu voi avea nevoie de priza in alte scopuri intre timp? De ce sa imi pese pentru o cantitate asha de mica de curent pe care o consuma in rastimp?

Nu cred ca trece zi in care sa nu aud "calota glaciara s-a redus semnificativ", "sat din judetzul Iasi inundat in proportzie de 60%", "tanc petrolier avariat in Marea Rosie", "defrishari masive in judetzul Harghita", "ploi acide in Maramuresh", "cea mai calduroasa vara din ultima suta de ani", "Bucurestiul, cel mai poluat orash din UE" si intrerup lista din acelasi considerent...mi-e rushine.

Cum e sa fii la cota 2000 si primul lucru pe care il vezi pe jos e un muc de tzigara? Cum e cand vezi un om scuipand pe strada? Cum e cand iti relaxezi vezica in mare? Cum e cand lasi un o sticla de Cola pe bancheta maxi-taxi-ului? Cum e cand lipesti guma prin coltzurile bancii din amfiteatru? Cum e cand faci un gratar in graba si mai torni si niste benzina sa arda mai repede Cum e cand te dai cu spray-ul ca un disperat si lasi dara in urma ta? Cum e cand te duci la meci si scuipi cojile de semintze pe jos? Cum e sa te duci cu masina pana la magazinul din coltz?

Raspuns universal valabil: Normal!
...mi-e rushine!

Si stii ce e mai dureros? Ca m-am obishnuit sa-mi fie rushine.

A nu se rata

2008-04-28T16:25:00.009+03:00

preluare Cotidianul

Autoarea romanului „Toţi oamenii sunt muritori“ pe care îl veţi primi miercuri împreună cu ziarul Cotidianul a folosit intens detalii autobiografice picante în ficţiunea sa.

În paginile sale de autobiografie, Simone de Beauvoir mărturiseşte nu de puţine ori că, deşi pasiunea pentru filozofie i-a ocupat întreaga viaţă, cel mai mult şi-a dorit de fapt să devină o prozatoare de mare forţă. A reuşit să scrie texte valoroase în ambele domenii, beletristica ei situându-o printre cele mai importante nume ale literaturii existenţialiste din secolul trecut. Toate romanele celebrei feministe au în centru tema individului aruncat într-o lume absurdă, a crizei valorilor.

Personajele sale au de luptat fie cu propriile îndoieli, fie cu epoci dominate de instabilitate politică şi socială. Adesea De Beauvoir a folosit elemente autobiografice care i-au scandalizat pe contemporani în romanele sale, cum ar fi, de exemplu, relaţia cu studenta sa Olga Kosakieviewicz.

Când Sartre s-a alăturat relaţiei, complexitatea stărilor i-a copleşit pe toţi trei. Însă De Beauvoir s-a simţit ameninţată de personalitatea puternică a studentei sale pe care a crezut iniţial că o poate manipula să urmeze un rol prestabilit. Celebra existenţialistă s-a simţit analizată de o conştiinţă obiectivă, la fel de puternică precum a ei. Relaţia ei cu Sartre părea ameninţată la lumina acestei a treia conştiinţe.

Tulburarea de personalitate şi de încredere în sine pe care i-a produs-o Olga s-a transformat în romanul „L’Invitée“ (1943). Fie că romanele aveau în centru poveşti decoltate, pe care De Beauvoir nu le speculează niciodată facil totuşi, fie că ele tratează angoasele filozofilor vremii, ele au stârnit întotdeauna vâlvă şi i-au şocat pe cititorii mai conservatori.

Tot autobiografic este şi romanul „Les Mandarins“, care i-a adus în 1954 Premiul Goncourt, însă, de data aceasta, scenariul se axează pe divergenţele dintre intelectualii francezi ai vremii.

Cronică a existenţialismului, romanul îi are ca protagonişti pe Sartre, de o parte a baricadei, şi pe Albert Camus şi Maurice Merleau-Ponty, de cealaltă. Diferite personalităţi literare au contestat valoarea acestei opere, imputându-i gravitatea apăsătoare. Scriitoarea Iris Murdoch o considera chiar „insuportabilă, din cauza seriozităţii exagerate“.

Alte romane sunt nuanţate de viziunea ei feministă, aşa cum este cazul primului său volum de ficţiune, „Quand prime le spirituel“ (1979). Personajele sale sunt tinere femei, victime ale unui spiritualism care le creează complexe de inferioritate şi le face obediente.

En lie ... putem gasi in paginile aceluiasi ziar opinia , zic eu ...avizata, a lui Ioan T. Morar si nu numai. http://cotidianul.ro/simone_de_beauvoir_nemurirea_ca_blestem-44142.html

P.S.: Dau o bere celui care imi zice primul de ce i se spunea "Castorul" autoarei mai sus mentionate.

Kurdistan?

2008-04-15T08:53:00.008+02:00

Promit ca e ultimul articol pe care il scriu despre saptamana petrecuta in Orient. Trebuie sa ma conformez unei promisiuni pe care mi-am asumat-o si sa scriu despre conflictul kurdo-turc.

First, ceea ce voi dezvalui eu nu este decat realitatea cotidiana dintr-un orash aflat pe teritoriul statului turc, dar in spatiul revendicat de kurzi pentru propria tzara. Astfel, voi pune pe tapet doar experientzele pe care le-am trait si nu voi discuta nimic despre ceea ce se intampla in imediata vecinatate a locului, unde conflictul armat este inca la ordinea zilei.

Voi incepe in aceeasi nota, specifica mie :P , cronologica.

Primul lucru care te face sa te iti pui intrebari cand ajungi zona este numarul mare de soldati. Intaia data i-am zarit cand am coborat din avion (am zis ca e firesc, aeroportul fiind un punct strategic intr-o situatie ce implica dispute teritoriale). Apoi am inceput sa-i vad din ce in ce mai des...pe autostrada(filtre de securitate), pe strazile orashului (mentinerea ordinii),pana si in apropierea unei moschei ce reprezenta loc de pelerinaj pentru musulmani (Ibrahim Hakki). Era clar ca le era teama de grupurile organizate de oameni si aveau nevoie de forta pentru a o disipa. Era clar ca era nevoie de un numar mare de soldati (turci) pentru a mentine linistea intr-un viespar al kurzilor (Siirt-ul este unul din asezamintele dragi PKK-ului - principala grupare separatista kurda).

Si a doua zi de sedere in orash imi confirma cele mai negre ganduri, atentat cu bomba. 2 mortzi. A fost pentru prima data in viatza asta de aproape 22 de ani cand am simtit frica in starea ei pura. Frica pentru viatza. E infiorator. Instantaneu esti mult mai atent cu gesturile pe care le faci, cu mimica pe care o adopti, cu modul in care pasesti pe strada. Desi problema nu se mai punea deloc asha...cine mai avea curajul sa mai iasa pe strada? Singura data cand am iesit pe strada neinsotit de un localnic a fost in ultima noapte cand pe la ora 11 am iesit cu Fuad si Elnur(doi azeri care stiau turca si care venisera in cadrul aceluiasi proiect) sa cumparam niste fistic.

Tot in noaptea dintre prima si a doua zi au avut loc si proteste de strada si ciocniri de fortze. In timp ce despre atentat am aflat de la cativa localnici, despre incidentele din timpul noptii am aflat de la Remy si Ramie (baietzii din Alep - Siria venitzi si ei la proiectul despre mediu pe care ar fi trebuit sa-l desfashuram acolo). Toate incidentele s-au petrecut sub balconul camerei lor. Ei erau cazati in zona centrala a orashului, acolo unde isi au resedintza cateva dintre oficialitatile locului (si pentru ca fac parte din administratie trebuie sa fie turci - lucru deloc pe placul localnicilor). Motivele violentzelor de strada nu le-am aflat, dar nici nu sunt greu de ghicit, insa ideea principala e ca lucrurile au luat sfarsit repede ca urmare a interventiei prompte a omniprezentzilor soldatzi.

Cum orice conflict porneste, totusi, de la nivel ideologic nu pot sa omit acest aspect din prezentarea mea. De fapt nu este foarte mult de vorbit aici. Cum am mai zis, turcii, dar mai ales popoarele arabe (din care fac parte si kurzii), nu sunt deloc oamenii care sa considere dialogul ca solutie optima a dezamorsarii unei tensiuni. Si mai mult, sunt oamenii care odata ce au invatzat ceva nu gasesc loc pentru o teorie adversa sau pentru o pespectiva diferita. Asha ca este absolut normal sa auzi din gura unui turc: "Nu exista kurzi. Kurzii sunt tot turci". Cum la fel de bine vei auzi din gura unui kurd: "Turcia nu este altceva decat un mozaic format din teritorii kurde, siriene, armene si bine inteles...grecesti"(asta e remarca mea:D).

In concluzie, desi e greu sa vii cu o concluzie la un asemenea text, nu pot spune decat ca tensiunile din zona respectiva se vor augmenta in masura in care regimul impus de Ankara nu recunoaste ca ar avea o problema la granitza sud-estica si prefera sa rezolve totul in cel mai simplu si ineficient mod cu putintza: apeland la armata (de fapt e de inteles, avand in vedere natura guvernului turc). In acelasi timp este nevoie ca si din partea kurda sa se intrevada dorintza unei solutionari a situatiei pe cale diplomatica si nu armata, intrucat pana acum ambele tabere nu au facut decat sa isi arate coltii si sa latre. Speram sa nu se depaseasca acest nivel, desi nu vad cum ar putea fi evitat un conflict militar in vederea crearii unui nou stat in regiune: Kurdistan.

Run to the hills

2008-04-07T23:39:00.011+02:00

Azi aş fi vrut să scriu despre cât de mult vroiam să dureze summit-ul toată viaţa...şi să nu fiu nevoit să aştept un troleibuz 40 de minute. Despre discuţia pe care am avut-o cu Adi vizavi de condiţia umana în jurul berilor. Despre conflictul de opinie pe care l-am avut la un seminar cu profesoara în ceea ce priveşte toleranţa religioasă a otomanilor. Despre zâmbetul ăla tâmp ce mi-a revenit pe buze când m-am aşezat în banca din 211 după exact o lună... Despre rândurile alea deştepte de la pagina 38 din cartea lui Miller. Despre vânătaia cu care m-am trezit la încheietura palmei drepte şi despre car enu ştiu de unde a apărut.

Dar nu... Voi scrie despre peisajele pe care le-am găsit în periplul oriental.

Prima imagine este vederea de ansamblu a Batman-ului şi a împrejurimilor din avion. Dealuri goale, forme pline. Culori calde, trăiri reci.

Am ştiut din aer, încă de la primul contact vizual că am ajuns în mijlocul puştiului şi dacă aş fi anticipat că în numai o săptămână aveam să zic: "Batman-ul e o adevărată metropolă pe lânga Siirt" cu siguranţă m-aş fi întors în Istanbul cu acelaşi avion.

A doua oară când mi-am focalizat atenţia asupra mediului ce mă înconjura a fost la o staţie de alimentare, la vreo 60 km de Siirt. Am coborât din maşina şi nas în nas cu mine stăteau nişte pui de munţi, cu aceeaşi vegetaţie sărăcăcioasă, cu bucăţi de piatră brută ieşite fără jenă de sub învelişul pământului.

Urmează oraşul în care mi-am petrecut timpul exact o săptămână (22-29aprilie). Anost. Ăsta e primul cuvânt care îmi trece prin cap. Praf, mizerie, case neîngrijite, oameni murdari, feţe suspicioase (nu pentru că ar fi arătat dubios, ci pentru ca aşa ne priveau - suspicios). Singurul lucru care mi-a adus aminte că nu sunt pierdut definitiv acolo era Logan-ul (avea un impact psihologic cu adevărat remediant, vedeam ceva românesc in the middle of nowhere şi îmi dădeam seama că nu sunt singurul element românesc uitat pe tărâmul kurzilor). Continuând despre esteticul locului nu pot spune că am văzut ceva cu adevărat ieşit din comun (în afara de saracia lucie ce domnea la fiecare colţ de strada). Arhitectura oraşului era una pur araba şi nici nu mă aşteptam să fie altfel.

Totuşi, pentru că mereu există un "totuşi" şi dracul nu e chiar atât de negru cât pare în primă instanţă, nu pot omite Hasankeyf-ul. De fapt, în jurul acestui fost oraş ar trebui să se învârtă toată poliloghia mea de aici. Nu mă voi apuca să vă spun eu prea multe depre Hasankeyf pentru că nici eu nu ştiu suficiente lucruri pentru a fi în stare a le transmite mai departe. mai multe aflaţi de aici iar acum vă voi zice câte ceva despre reacţia mea la vederea unei astfel de minuni făcute de mâna omului. Acest oraş a fost cladit pe un versant săpat vertical de Tigru. Până aici nu a fost mâna omului. Speculând acest ajutor cu adevărat divin, oamenii s-au gândit să facă o cetate chiar pe acest munte de calcar. A constituit un important nod comercial în Evul Mediu şi în perioada imediat următoare şi datorită acestui lucru s-a dezvoltat atât economic cât şi social (implicit demografic-spaţial). Astfel, cheiul tăiat de un afluent (secat între timp) al fluvului amintit mai sus a făcut, o dată în plus, mai uşoară misiunea omului dând naştere intrării în oraşul propriu zis. Aici, în albia fostului afluent, găsim de o parte şi de cealaltă alţi versanţi aproape perpendiculari pe suprafaţa terestră, însă curiozitatea de-abia acum intervine. În versanţi găsim casele oamenilor. O puzderie de aşezăminte legate printr-o reţea de scări săpată, de asemenea, în stâncă. Urci destul de anevoios, însă nici nu simţi, căci peisajul devine din ce în ce mai interesant...moschei, case, magazine, străzi, poteci, cimitire, castelul, anexele lui, zidul de fortificatie, toate se lasă descoperite încet, dar sigur. Şi din toate acestea nimic nu te lasă mai uimit decât peisajul ce ţi se deschide în faţa ochilor când ajungi pe creastă şi priveşti în jos. Perspectiva asta - sus-jos - e de-a dreptul divină. Înalţimea mare, punctele mici ce se întrezaresc pe pământ (oameni, animale, case), munţii din jur pe care îi priveşti de la egal la egal, minaretele minuscule, şoselele creionate în depărtare nu fac decât să te forţeze să ai gânduri sinucigaşe. Glumesc.

The homecoming

2008-04-06T12:00:00.005+02:00

Acum o săptămână pe la ora asta părăseam Siirt-ul... Nu mă veţi auzi niciodată spunând că regret popasul meu în Orientul Mijlociu, dar sentimentele pe care le trăieşti acolo nu sunt tocmai unele pe care ai vrea să le retrăieşti. So...am deja şapte zile de când am lăsat în urma o experienţă ce va dăinui şi de când mă îndreptam spre o scurtă vacanţă în Istanbul (pe deplin meritată). În fine...mai târziu voi intra şi voi mai posta câteva impresii despre săptămâna petrecută pe malurile Tigrului (omisesem să zic de proximitatea acestui fluviu istoric), dar acum am simţit nevoia să scriu un pic pentru că mi-am adus aminte că am făcut poza asta cu exact o săptămână în urmă în drumul dinspre Siirt spre aeroportul din Batman.

Noaptea...(ca tema la cursul de franceza)

2008-04-05T00:27:00.004+02:00

Ceea ce voi asterne in randurile de mai jos face parte din micul meu "arsenal creational balzacian"...intre timp m-am cam lasat de sportul asta. Traducerea: e o tema de-a mea la cursul de franceza din anul intai care, dupa parerea mea, a iesit destul de bine si acum vreau sa dau share:D

La nuit noire est la seule chose qui me donne un reel frisson de peur. La densite d'atomes opaces ne laisse aucune chance d'obtenir un repere visuel. L'oeil est insignifiant sous un ciel domine par la couleur deu diable. Le manque des etoiles arrache tous les esperances liees aux eliberations. Nous n'avons pas un raison pour lequel nous devons lutter. La nuit est trop lourde pour les epaules d'un etre terrestre.

Scurt si la obiect.
Un pic de angoasa.
Cateva greseli de limba (astept obiectiile)...le-am si primit...le-am si corectat...multzumesc G! ;)

O sa mor ca magarul...

2008-04-04T16:40:00.003+02:00

Anul asta a inceput destul de bine...cu multe planuri. Se anuntza ca o sa vina AC/DC...eram in culmea fericirii. Curand am aflat ca nu mai vin...dezamagire! In schimb, ca sa imi aline suferintza, au inceput sa umble zvonuri (ce spre bucuria mea s-au concretizat) cu privire la venirea celor de la Maiden... Apoi a un fluviu de formatii si-au anuntzat venirea...Judas' Priest, Manowar, Def Leppard, Whitesnake, Korpiklaani (hi-hi)...ca totul sa culmineze cu Metallica!!! Si vorbind eu cu Razvan, un prieten de-al meu...il intrebam..."Bai, mergi la concertul astora?...dar a astora?...dar a celorlalti?"...si tot asha...ati inteles ideea. Raspunsul lui m-a dat cu curul de pamant de m-am trezit la realitate..."Bani sa fie k mergem la toate!" Damn!

P.S.: Ca sa nu mai zic ca vor veni iar cei de la Anathema la Artmania si iar n-o sa-i vad...s-au dat biletele in mai putin de 2 saptamani:(

Atlas Reloaded

2008-04-02T20:11:00.001+02:00

Mostră de Siirt

2008-04-02T14:59:00.009+02:00

De fapt nu ştiu dacă mă voi rezuma la Siirt întrucât primul contact pe care l-am luat cu acest spaţiu a fost aeroportul din Batman. După cum spuneam, mi se pare ciudat numele asta - şi letonii au reuşit să surprindă foarte bine aspectul acesta, purtând fiecare dintre ei (Eliza, Agnesa, Sanita, Edgars şi charismaticul Henricks) tricouri cu logo-ul personajului animat.

În fine, divaghez. Primul lucru pe care mi l-a adresat un om din preajma locului a fost: "N-ai voie să faci poze pe aeroport!" ...Am zis: "OK! Nicio problemă, n-o să fac.". Am zis, o fi vreo interdicţie pentru orice aeroport de pe pământul ăsta şi n-o ştiam eu. Dup-aceea lucrurile au început să pară din ce în ce mai ciudate. Când trebuia să luăm bagajele din clădirea improvizată ce purta denumirea de Batman Havaalani (Aeroportul Batman) au început să zumzăie pe lângă noi tot felul de copii - care mai de care mai murdari -, dar dornici să ne ajute - contra cost, bine înţeles. De data trecută de cand am fost în Turcia (Kîrşehir/Eskişehir/Ankara) observasem cu atenţie reala lor înclinaţie către tot ce ţine de mercantilism.

Următorul pas a fost, fireşte, Siirt-ul. Un oraş de 115.000 de locuitori aflat la mică distanţă de graniţă cu Irak-ul şi Siria. Un aşezământ artificial, după parerea mea, atâta timp cât latura economică a localităţii era bazată pe agricultură - şi aceea desfăşurată în nişte parametri absolut înfricoşători, la limita subzistenţei. Singurul lucru care i-a reunit în acel loc trebuie să fi fost doar frica de a trăi singuri pentru că în tot timpul cât am stat acolo nu am găsit vreun argument solid la această întrebare.

Trecând peste detaliile de acest gen, primul lucru care merită menţionat când vorbeşti despre un kurd sau un turc din această zonă este strânsă sa legătură cu tradiţia, cu Coranul, cu legea străbună. De aici a rezultat şi un ermetism total. Omul din acest colţisor de lume nu se poate rupe de ceea i s-a administrat în mod sistematic o viaţă întreaga, o lege dincolo de care nu se poate privi pentru că tot ce e în spatele ei este găunos şi incorect şi lipsit de adevăr...pentru că ea este coloana acestei societăţi şi pentru că adevărul stă în el, nu în mintea celui care ar trebui să macine gândurile. O şleahtă de misionari. E straniu când vezi că omul îţi spune cu atâta înflăcărare câte adevăruri şi câte pasaje iluminate găseşti în Coran, ca şi când peste jumatate din ceea ce este în Coran nu este şi în Biblie. Dar el priveşte doar cum a fost învăţat, pentru el actul gândirii a devenit un automatism, a pune anumite fapte sub incidenţa unei legi care a fost învăţată pe de rost în decursul timpului.

Şi acele legi sunt respectate ca la creştini, după ureche, exemplul cel mai concludent: băuturile alcoolice. Nu am auzit niciun locuitor al Siirt-ului care să recunoască că bea alcool, niciunul. Dar am auzit foarte mulţi care au recunoscut că au băut şi că între timp au aflat calea cea luminată şi au renunţat la acest viciu atât de hulit. Să fie oare chiar aşa? Păi...într-adevăr, în oraş găseşti foarte greu alcool, de orice natura, dar când găseşti...găseşti adevărate cazemate, magazine burduşite bine cu tot felul de licori care mai de care mai colorate sau mai tari. Pentru cine aceste magazine? Pentru cei care au aflat calea luminată?

De aici rezultă că sunt consumatori de băuturi alcoolice în Siirt. Nu e mare lucru. O altă gaură într-un regim ce se vrea funcţional. Ce face ca acest sistem să fie atât de special? Ipocrizia. Nu vei găsi niciodată un om pe acele meleaguri care să recunoască realele probleme ale mediului în care se învârte, de orice natură. Oamenii nu par deloc deranjaţi că trăiesc într-un oraş în care femeia nu este vazută prea des pe străzi (şi când apare în peisaj...îi distingi ochii nasul şi poate un pic gura), nu li se pare nimic anormal să privească un străin ca pe un extraterestru, nu li se pare nimic anormal ca peste 50% din forţa activă de muncă să stea acasă în mijlocul zilei, nu li se pare nimic anormal ca după ce bea un ceai cu vecinul de altă etnie să-i arunce mai târziu o piatra în geam, nu li se pare nimic anormal ca s-au obişnuit ca lângă casa lor să fie parcat un TAB, nu li se pare deloc dubios că se mint între ei fără nicio constrângere...şi ar mai fi atâtea de zis.

Să fiu bine înţeles, nu vreau să fiu privit ca un om care condamnă societatea islamică, nicidecum, pot da "n" exemple de oraşe, cu un astfel de fundament, care merită consideraţia oricărui locuitor al acestei planete, dar vreau să fac cunoscute bubele peste care am dat în Kurdistan.

Dincolo de sechelele personale am putea spune că avem de a face cu o societate de factură musulmană pură, unde imamul este cel care te trezeşte dimineaţa şi cel care îţi aduce aminte în decursul zilei că trebuie să te mai rogi de încă patru ori, cu un bazar principal în centrul oraşului şi altele în zonele în care se dezvolta entitatea urbană, cu case tip bloc - tipice arabilor- , cu locuitori destul de binevoitori care îşi beau nelipsitul ceai pe strada principală, cu vânzători ambulantzi, cu fistic, cu praf din belşug, cu temperaturi mult mai ridicate decât în spaţiul mioritic, cu copii murdari, cu străzi fără niciun semn de circulaţie, cu mult mai mulţi kurzi decât turci (îţi dai seama după "baticul" ăla specific, denumit puşi), cu wc-uri turceşti, cu magazine în care nu vezi preţul produselor...pentru că nu există...se negociază, cu un simţ estetic alterat (auriul şi argintiul sunt omniprezente), cu oameni care nu au nimic în comun cu punctualitatea şi cu organizarea (sunt noţiuni care îi depăşesc clar), cu mâncare picantă, cu magazine pline de fake-uri...sunt multe lucruri pe care sunt convins că le-am uitat, însă le voi aşterne oridecâteori îmi voi aduce aminte.

Pentru moment, cam atât despre Siirt şi oamenii lui...

Taliban full-option

2008-04-01T04:59:00.001+02:00

Back home

2008-04-01T04:06:00.006+02:00

"Astăzi am simţit din nou, cu bucurie în plămâni, aerul din Bucureşti."

Primele impresii după întoarecerea din Siirt (Kurdistan/ Turcia):

Nu m-aş mai întoarce…

a. Pentru că am găsit soldaţi şi TAB-uri pe stradă.
b. Pentru că oamenii nu sunt flexibili în
gândire.
c. Pentru că sunt hoţi. (toţi)
d. Pentru că au o bucătărie la care nu mă pot adapta.

e. Pentru că nu mă pot uita în ochii oamenilor.
f. Pentru că sunt îngâmfaţi.
g. Pentru că nu ştiu nicio limbă străină.
h. Pentru că nu sunt punctuali …şi nici nu încearcă să fie.
i. Pentru că au nişte case dezastruoase …şi nu încearcă să îndrepte situaţia.
j. Pentru că traiesc în jeg …şi nu fac nimic în sensul ăsta.
k. Pentru că sunt afemeiaţi.
l. Pentru că ascultă numai muzică turcească.
m. Pentru că fumează numai porcării.
n. Pentru că mint.
o. Pentru că au doar wc-uri turceşti.
p. Pentru că nu ştiu să asculte.
q. Pentru că nu respectă dreptul la opinie.
r. Pentru că totul mă făcea să mă simt alienat.

Cred că ar mai fi vreo câteva lucruri de spus, dar nu are rost să îmi amintesc totul.

În această idee sper să mai postez câteva gânduri după ce se sedimentează mai bine.

Metroul visiniu

2008-03-21T00:00:00.006+02:00

M-am intalnit cu Claudiu...bere...Hanul cu tei...Gara Lipscani.

Claudiu a fost mereu o companie placuta...discutzii inteligente...glume bune...un tip d nota 10.

Intalnirea noastra a fost, totusi, perturbata de evenimentele d la meciul Rapid-Steaua...1-0 pt Rapid...minutul 73...o bricheta in capul arbitrului si...gata. Au suspendat meciul. Castiga Steaua cu 3-0? Nu stiu. Se reia partida din minutul 73? Nu stiu.

Ideea e ca a fost un om in tribuna care a aruncat o bricheta spre un alt om. Nu conta ca e arbitru, jucator sau antrenor. Chiar nu conta.

A fost un om in tribuna care sustinea ca e suporter al uneia din echipe si si-a dat arama pe fatza...era un netot...un terminat. Un om care in tumultul provocat de nush ce faza a aruncat o bricheta...un om care nu a gandit inainte sa faca asta. Un om care pretinde ca Rapid/Steaua este pasiunea sa...s-a inselat...s-a mintit...si inca se minte. Putea fi oricare din oamenii care se intorceau de la meci cu metroul. Tot trenul era plin cu oameni cu fulare visinii...rapidisti...toti zambeau...era 1-0 pentru ei...o bricheta. Pentru ei a fost doar o bricheta. Asha e cand lucrurile nu stau asha cum te-ai fi asteptat. Ai 1-0...meciul se incheie...si...ai pierdut.

Gânduri îngrămădite pe ultima sută de metri

2008-03-20T13:56:00.009+02:00

A rămas doar o zi până la plecarea cea mare.

De fapt...până acum mi-am spălat câteva rufe ce-şi vor găsi locul în bagajul ce mă va însoţi la porţile Levantului. Chiar mă gândeam când aveam mâinile băgate în apă "Oare e bine să iau cu mine tricoul cu mesajul "I'm from Europe"?...şi dup-aceea mi-am zis: "tre' să fiu nebun să cred că tricoul ăla îmi poate aduce necazuri, sunt şi ei oameni, gândesc ca oricare dintre noi şi în niciun caz nu o să las vreun gând din ăsta de mass-media unidirecţională să mă cuprindă.".

Totuşi...în cadrul aceleaşi meditaţii cu mâinile în apă, mi-am dat seama că numai prin faptul că mi s-a întrezărit un astfel de gând (că e bine sau nu să iau tricoul) deja prezint o leziune la nivel cerebral...de ce am dat voie nenorocitelor alea de filme, de ştiri şi de opinii să-i transforme în nişte creaturi de-a dreptul diabolice? Ni s-a inoculat un fel de xenofobie justificată pe care nu o ar trebui să o iau de bună atât timp cât realizez că e ceva putred la mijloc. Nu pot pune un verdict clar în ceea ce-i priveşte. E o altă rasă de oameni şi atât.

Dar dacă încerc să mă automotivez şi încerc să scap de umbra de teamă care şi-a făcut loc în mine?

O să mai vedem când mă întorc.

Colectii si colectionari de arta

2008-03-19T03:38:00.010+02:00

"Numai sprijinind pe artisti protejezi cu adevarat arta"

Johann Wolfgang von Goethe

„Arta trebuie sa fie libera, arta trebuie sa fie independenta si artistii nu trebuie sa fie manati decat de propria lor constiinta si de operele lor."

Stefan Luchian

Lucrarea de fata se voieste a fi o perspectiva personala asupra conceptelor esentiale discutate pe durata unui semestru la cursul "Colectii si colectionari de arta". Cum in randurile urmatoare vom jongla destul de des cu termenii "colectie" si "colectionar" nu putem utiliza aceste notiuni fara a fi fixat in prealabil sensul acestor cuvinte. Nu vom intra in detalii si nici nu vom incerca sa acoperim toate nuantele subsumate, insa trebuie sa stim din ce punct plecam in itinerariul textului. Astfel putem afla din DEX in dreptul termenului "colectie" ca acesta desemneaza o "serie de obiecte de acelasi fel sau de aceeasi categorie, care, adunate si dispuse sistematic, reprezinta o valoare artistica, stiintifica, documentara, etc." iar in dreptul "colectionar"-ului gasim "persoana care colectioneaza obiecte, care face sau are obiecte". Totusi, parametrii intre care ne vom inscrie sunt determinati intr-o masura definitorie si de asocierea cu termenul "arta" (activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor dintr-o tara, dintr-o epoca, etc.) si vom vedea in randurile de mai jos cum se influenteaza si ce caracteristici capata sintagma ce denumeste cursul pus in discutie. In cele ce urmeaza vom incerca nu sa redefinim aceste cuvinte ci sa le inconjuram de o aura concludenta, sa incercam sa le dam un sens plin, sa demonstram ca o colectie si un colectionar reprezinta mai mult decat putem afla din orice dictionar explicativ.

Pentru a reusi sa fiu explicit ma voi folosi de un instrument care in situatia de fata mi se pare mai mult decat indicat, si anume, un colectionar si colectia sa. Cel ales pentru a fi "mana mea dreapta" in demonstratia pornita este Alexandru Bogdan-Pitesti. Acesta a fost cunoscut in comtemporaneitate ca poet, eseist, critic literar si de arta, de asemenea, s-a facut remarcat si ca jurnalist si om politic de stanga. O persoana cu intinse proprietati funciare si detinatorul unei averi considerabile el a avut potentialul de a se remarca si ca un fruntas colectionar de arta al epocii devenind unul din promotorii artei moderne din tara noastra. A fost pilonul central al Societatii Ileana, prima asociatie romaneasca dedicate promovarii avangardei si artei independente, si nu in ultimul rand este cel ce a intemeiat primul muzeu de arta moderna din Romania, la mosia sa de la Vlaici.

Vom incerca sa demontam cateva din argumentele care fac din Bogdan-Pitesti un colectionar de arta "veritabil". In primul rand observam caracterul sau pluripartit de manifestare in cadrul societatii. De aici nu putem decat sa desprindem o prima idée conform careia cel care tinde la statutul de colectionar de arta trebuie sa detina in primul rand o educatie adecvata. Cu o temelie fundamentata in Geneva si desavarsita cu studiile universitare la Paris, tanarul Alexandru revine in tara in anul 1896 la varsta de 26 de ani cu un bagaj educational de invidiat si capabil sa recunoasca o opera de arta la adevarata sa valoare. Devine aproape imediat o parte integranta a clasei intelectuale iar dinamismul si fervoarea de care da dovada il face remarcat in multe cercuri elitiste din Bucuresti. Insasi casa sa de pe Stirbey Voda devine un loc de intalnire al artistilor. Un bun exemplu al gustului si al priceperii in ceea ce priveste opera artistica de calitate este … Stafan Luchian. "Bogdan-Pitesti a intuit cel dintai dimensiunea majora a personalitatii lui Luchian, si aceasta chiar in 1896, imediat ce l-a intalnit, situandu-l fara sovaire in fruntea miscarii artistice contemporane.

De asemenea, il va avea pe Luchian in centrul celor doua actiuni importante ale vietii artistice dinainte de 1900 in care el era un factor organizator decisiv – Expozitia artistilor independenti din 1896 si Expozitia Societatii "Ileana" din 1898." – Theodor Enescu. Aici este demn de amintit si afirmatia lui Tudor Arghezi (o alta figura marcanta a lumii artistice descoperita si sustinuta de mosierul argesean, dar nu din lumea plasticienilor): "Pictura romaneasca n-ar fi avut un Luchian fara un Bogdan-Pitesti." Pentru ca ideea sa fie lamurita mai dam inca un exemplu, de asta data la scara mai larga, in ceea ce il priveste Andre Derain. In colectia sa s-au regasit si cateva opera ale cunoscutului artist francez. "Cele cateva acuarele de Derain din colectia Bogdan-Pitesti au fost achizitionate, desigur, din expozitia Farain-Galanis-Derain-Iser, organizata de cel din urma la Bucuresti in 1909. Colectionarul scria atunci cateva randuri de pertinenta judecata critica despre Derain, desi apartenenta sa la noua miscare "fauve", abia cu doi ani inainte afirmata in Franta, fara a fi fost inca definitiva in importanta ei de critica, nu-i era cunoscuta (cum de altfel nu a fost mentionata atunci de niciun cronicar roman care s-a ocupat de respectiva expozitie). – Theodor Enescu "Derain are mari calitati de pictori; admirabil colorist, in toate compozitiile sale are o savanta armonie, multa largime, multa poezie. Cu mijloace extreme de simple face lucruri pline de emotiune. Derain este un adevarat pictor si un mare si puternic artist. Stapan pe mestesug , savant in tehnica, pentru cei realmente naivi, picture lui pare naiva, pe cand in realitatea sa este foarte intelectuala, extreme de subtila." – Anuarul presei romane si al lumei politice, 1910, p.315. Insa cea mai convingatoare declaratie care vine sa-l sustina pe Bogdan-Pitesti este, cu siguranta, cea a Ceciliei Cutescu-Storck: "gustul, preferintele si vederile acestui om intelligent cu atitudini cam inegale au reusit – intaia oara – sa impuna la noi tendintele moderniste in arta sis a inlesnesca dezvoltarea celor mai interesanti artisti romani. Prin insemnatatea operelor selectate, ce continea colectia sa, ea reamintea de cele din strainatate."

Un al doilea aspect care merita tratat este acela financiar. Dupa cum spuneam el era un mare proprietar funciar si de-aici bunastarea sa materiala. Mostenirea de la tatal sau i-a garantat un trai lipsit de griji prin terenurile din actualul judet Arges si l-a facut sa isi indrepte privirile si catre sectorul artistic. Nu trebuie uitat ca si arta ca in orice alt domeniu avem de a face cu o piata. Intrand in aria economicului suntem nevoiti sa admitem rolul esential pe care il joaca capitalul. Creand la Vlaici, in Olt, pe una din mosiile sale un refugiu pentru artistii plastici da dovada de pasiune pentru ceea ce face. Camil Ressu "marturisea ca in 1909 colectionarul il invitase la Vlaici pentru ca apoi "cativa ani de-a randul din aprilie si pana in toamna" sa picteze la Vlaici, unde era primit ca un familiar al casei. Impartasea viata conacului cu o buna dispozitie ce o marturisesc fotografiile pe care le-a pastrat din acea vreme, avand la indemana tot ce-i trebuia pentru pictat – de la culori si unelte pana la modele ce-l inspirau – si productia sa de la Vlaici, din acei ani, demonstreaza vigoarea unei inspiratii genuine – poate de neintalnit in alta perioada a sa. La Vlaici, prin contactul nemijlocit cu un mediu taranesc necontaminat si cu arta populara a locului, pe care avea rarul privilegiu s-o examineze in situ, descoperea dimensiunea majora a lumii taranesti, a carei autenticitate incita fantezia sa picturala si genera acea viziune originala profound traita, ce venea sa-i marcheze stilul." Dupa cum observam in textul mai-sus mentionat nu e vorba numai de sprijinul locativ cu care a venit Bogdan-Pitesti in calea artistilor. Uneltele, modelele sunt doar cateva exemple dintr-un sir care dupa cum am mai spus nu-si gaseste radacinile decat in marea sa pasiune pentru arta. Dar aici nu trebuie sa omitem exact lucrul esential ce l-a facut sa fie un adevarat Mecena pe plaiurile muntene, faptul ca o impresionanta parte a capitalului inaintat de el pe piata artistica era dedicat achizitiei de creatii de la cei ce ii paseau pragul sau de la cei pe care ii aprecia. Astfel, in 1924, la doi ani de la trecerea sa in nefiinta, cand colectia sa a fost scoasa la licitatie, putea regasi in index numele starine ale lui Etienne Azambre, Frank Brangwin, Andre Derain, Maximilien Luce, Alexandre Seon, Ernst Stern sau pe cele "mioritice" ale lui Constantin Artachino, Nina Arbore, Apcar Baltazar, Alexandru Bratasanu, Constantin Brancusi, Maria Ciuredea-Steurer, Cecilia Cutescu-Stork, Nicolae Darascu, Stefan Dimitrescu, Oscar Han, Iosif Iser, Stefan Luchian, Cornel Medrea, George Demetrescu Mirea, Dimitrie Paciurea, Theodor Pallady, N.S.Petrescu, Al. Poitevin-Skeletti, Gabriel Popescu, Camil Ressu, Jean Al. Steriadi, Friedrich Storck, Ion Theodorescu-Sion, Nicolae Tonitza, Nicolae Vermont sau Artur Verona.

Urmatorul punct pe care il atingem si l-am anticipat din paragraful anterior este cel denumit "pasiune". Este elementul definitoriu intre un colectionar de arta si un negustor de obiecte cu caracter artistic. Faptele au vorbit pentru el si este usor sa recunoastem ca Bogdan-Pitesti actiona in acest sens manat doar de o satisfactie a omului care face ceea ce ii place si pentru ca nevoile sale erau saturate doar manifestandu-se de asa natura. Sacrificiile pe care le-a facut pentru a vedea ca lucrurile stau asa cum le viseaza el ne fac sa zicem raspicat ca argeseanul era un impatimit al artei. Recenziile pe care le scrie in diverse publicatii (aici merita sa amintim ca in 1901, in cadrul Societatii Ileana, pune bazele primei reviste de arta din spatial ocupat de tara noastra) sunt mereu acompaniate de un suflu ce sta dincolo de cuvinte: "Pallady este un artist de rasa, care desigur, a lucrat mult in Franta, caci este stapanit de dorinta de a face mare, larg, simplu, care sunt caracteristicile scoalei moderne franceze. El proceda din Puvis de Chavannes prin tendinta de a simplifica, de a sintetiza, din Gustave Moreau prin tehnica sa stransa, dar larga" si tot despre Pallady scrie in 1904, cu aceeasi patima: "Theodor Pallady a expus la Salonul Oficial o singura panza, alegorica, Moldova, ca o bucata remarcabila ce striga din vecinatatea atator altor nimicuri." Se stie bine ca averea sa a fost de multe ori aproape de fundul sacului din pricina acestei activitati careia ii dedica o mare parte a timpului sau si totusi spritul mercantilic a fost infrant de fiecare data doar din cauza pasiunii. Si tot pasiunea l-a facut sa nu sustina doar artisti vazuti, descoperiti de el sau doar pe cei care frecventau conacul sau de la Vlaici. Acest caz il putem exemplifica cu ajutorul lui Iosif Iser despre care colectionarul spune in 1910 in acelasi Anuar al presei romane si al lumei politice: "Este un om extreme de interesant, cu o inteligenta culturala in toate ramurilegandirii si ale artei, cu o conversatie plina de humor si de ironie – Iser este apreciat la Paris si printre adevaratii cunoscatori in ale artei, printer subtili, cotat printe cei dintai artisti, printer putinii cu un viitor sigur si in scurt-timp stralucitor. El colaboreaza la Temoin, care este actualmente cea mai artistica revista din Paris."

Privind retrospectiv putem zice ca "persoana care colectioneaza obiecte, care face sau are obiecte" la care se alatura "activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific" suna destul de lacunar pentru Alexandru Bogdan-Pitesti. Iar educatia, pasiunea sau capitalul nu ar trebui sa lipseasca de pe o definitie a colectionarului de arta. Ceea ce uimeste mai mult la latifundiarului din Pitesti este ca in ciuda faptului ca citatele de inceput se vor a fi antitetice si plaseaza colectionarul fie de o parte sau alta a baricadei el reuseste sa fie echidistant. In timp ce unii colectionari simt nevoia unei presiuni puse asupra artistului, crezand ca asta joaca doar rolul unei motivatii suplimentare, el isi lasa "protejatii" la Vlaici, pe propria-i mosie, singuri, fara absolut nicio constrangere. Totusi, el nu vine nici in conformitate cu zisele lui Luchian care considera arta subsidiara doar artistului, el fiind cel mai bun exemplu. Dupa cum am aratat mai sus el este unul din preferatii lui Bogdan-Pitesti sin u in ultimul rand unul care s-a bucurat de avantajele oferite de o astfel de vecinatate, fara de care, se poate zice, ca opera sa nu ar fi putut fi la fel de prodigioasa. Nu putem trece cu vederea ca tot ce a facut pitesteanul ca sa devina dintr-un colectionar din DEX un colectionar de arta nu este nici puterea financiara, nici educatia si nici simpla sa pasiune ci toate la un loc plus mult suflet…pentru ca asta a presupus arta inca din pesterile de la Altamira si Lascaux.

Bibliografie:

Enescu Theodor - Scrieri despre arta, Bucuresti, Editura Meridiane, 2003.
Frunzetti Ion - Arta romaneasca in secolul XIX, Bucuresti, Editura
Meridiane, 1991.
Opris Ioan -Muzee si colectii din Romania, Bucuresti, Editura
Enciclopedica, 2002.
Peleanu Georgeta -Catalogul Galeriei Nationale, Pictura secolului XIX, volumul I,
Bucuresti, 1975.

http://www.adevarul.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=340315&duminica=1

http://www.curierulnational.ro/Specializat/2004-08-12/Conacul+de+la+Vlaici+al+colectionarului+Alexandru+Bogdan-Pitesti,+intr-o+stare+jalnica

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-07-22/un-print-al-artelor-uitat-de-vreme.html

Eu şi kurzii...

2008-03-18T20:18:00.006+02:00

Nu ştiu nimic despre kurzi.

Până de curând asociam imaginea lor cu nişte arabi fundamentalişti din estul Turciei, nordul Irakului şi vestul Iranului... Asta până când am aflat că în Siirt (oraşul în care voi sta pe periplul meu din Kurdistan-ul turcesc), populaţia este împărţită etnic între kurzi şi arabi...în fine...negura nu o să se ridice decât după câteva zile petrecute acolo.

Din Istanbul iau avionul până în Batman (nu e vorba de Gotham City - chiar aşa se numeşte, Batman). Şi de acolo până în Siirt cu autocarul...

E una din provocările "ălea". E o zonă tensionată care suferă din cauza conflictelor etnice (în plus, e de actualitate şi intervenţia militară a Turciei pe teritoriul Irak-ului - mişculaţie ce a vizat tocmai populaţia kurdă).

Epatez...

Voiam doar să zic că o să mă regăsesc într-un "aproape" teatru de război. Pare cool...sau nu.

Plec în Kurdistan...vineri...la 16:00.

Les vacances d'ete

2008-03-18T19:19:00.004+02:00

Aveti in fatza una din temele cu care m-a bucurat doamna Prada (profa d franceza din liceu), o poezie scrisa ca feedback pt vacantza de vara a anului 2004...il y a beaucoup de temps de ce moment-la, n'est pas?

Les vacances d'ete de 2004

Ont ete tout a fait "mirabeau"

Puisqu'elles sont passees a la hate

Et je n'ai pas eu de besoins matinaux.

Toutefois j'essayerai de vous dire

Que les vacances ecolieres

Sont la seule occasion de brunir

Un homme qui reste saisonnier,

Il semble surement a mon exemple

Peut-etre le tien egalement

Mais je vais devenir un grain de sable

En regardant retrospectivement

Premier pour la memoire de la mer

Cet infini qui touche le ciel

Et en second lieu, mais non le dernier

Pour m'eveille devant l'Eternel

Pourtant je suis devenu trop sentimental

Et en changeant le registre entame

Je vous deviderai les peu petales

Que les vacances les ont comptes

Comme toute les periodes libres

Je les ai reserve pour des raisons emotives

Manger, boire, danser et poursuivre

Les suivantes proies affectives

Vous entendiez en un clin d'oeil

Que je n'etais qu'un voleur d'ames

Quoique le monde n'ait jamais veuille

Me renconnaitre...reve de femmes!

En lieu de conclusion je dis en plus
Que mes vacances ecoliers ont ete

Une autre duree sans des histories emues

Mais evidement elle m'a embete

La derniere strophe est dedie

A ceux qui n'ont pas entendu

Le fil de cette beaute echoue

En son propre sens et rime perdue...

doar una din mostrele de emulatzii

2007-11-20T00:15:00.002+02:00

Ma doare ca ma doare.
Imi vine sa ma urc pe pereti de nervi si durere.
Libertatea ce ne-a fost data nu a fost decat pentru a ne forta mana si a alege mereu satisfactia prezentului.
Ne entuziasmeaza mai mult efemerul - o bucurie plata si vesnica doar in ochii clipei.
Traim clipa si o exploatam ca si cand ar fi ultima fara a incerca sa o proiectam intr-un viitor ce s-ar putea asorta trairilor noastre de azi sau cel tarziu de maine.

qqch...

2007-11-20T00:03:00.001+02:00

http://www.economist.com/world/europe/displaystory.cfm?story_id=10131771

Rusine

2007-11-14T09:03:00.002+02:00

Te-ai simtit vreodata ametit?...
Ai avut vreodata sentimentul ca nu te mai tine pe orbita umanului decat ingerul tau pazitor(care nu e deloc uman)?... Ca pana si ultima celula din tine vrea sa se lase prada unei lumi in care doar daca iti calci pe suflet reusesti sa inaintezi? E o simtire cu totul idioata. Si incerci sa ta agati de imaginile celor dragi care nu ar rezista fara tine in acelasi context pe care tu il condamni si il refuzi cu toata fiinta ta. Si simti ca pana si ei sunt atat de departe incat situatia ta este iremediabila si irecuperabila...fiindca tu ai facut pasii in directia pe care nu ar fi trebuit sa o urmezi nici in ruptul capului. Te gandesti la familie...ca ei merita sa se impace cu gandul ca tu, fiul lor, nu ai calcat pe aceasi pasi batatoriti ai suferintei...la pritenii tai..carora le inoculezi o alta pespectiva asupra viitorului... te gandesti. Esti singur cu gandurile tale...doar tu si ele...o confruntare directa...din care o sa iesi cu fruntea plecata intrucat ele stiu cum sa se muleze la ziua de azi si stii ca pana si ele te vor trada, si ca privind in fata nici macar ele nu vor ramane asha, ci se vor mula pe niste realitati asortate la momentul nasterii lor, numai tu...adica eu...nu sunt capabil sa infrunt "azi"-ul ca pe un nou inceput, ca pe un moment zero, ca pe o noua destinatie...sunt obosit. Am douazeci de ani si nu stiu incotro sa apuc... Totul se leaga de niste proiecte...proiectii ale vietii intr-o viziune mult prea largi pentru o provocare cum e viata. E totul sau nimic...mai bine zis...totul si nimic. Nu intereseaza pe nimeni ce simte cel de langa si, totusi, simti cum iti scapa printre degete si tie ca simplu spectator...pentru ca asta esti: un spectator al destinului celui din preajma fara sa constientizezi ca s-ar putea sa fie al tau. Nici atat nu-ti dai seama...ca maine tu poti fi eu... Si plangi...pe ascuns...doar in tine...pentru ca esti mult prea om...si ti-e rusine.

Cu capul in pamant

2007-11-14T08:51:00.001+02:00

Niciodata nu te poate dezamagi cineva mai tare decat tu insuti. Fiind omul care gandeste ca increderea deplina nu o poti avea decat in tine insuti este absolut normal ca cea mai mare dezamagire sa vina din partea propriei fiinte. Cand planurile pe care ti le proiectezi nu isi gasesc concretizarea gasesti punctul slab al mecanismului gandit si insatisfactia provocata de esec capata nuante usor indulcite. Insa cu adevarat josnic te simti doar atunci cand principiile dupa care te-ai ghidat si pe care le-ai servit ca un orb se dovedesc a fi retrograde. Crezi cu toata fiinta ta ca te pui in slujba unei idei care iti aduce satisfactie si o secunda iti poate schimba parerea despre sine. Era acea idee care te plasa pe o treapta superioara muritorilor de rand si pe care credeai ca ai trecut-o prin filtrul ratiunii. Si cum te poti simti cand stii ca ai imbratisat un gand cu atata putere, in care ai crezut ca este de neclintit si... in locul gustului de nectar gasesti doar fiere? Cum e sa stii ca o constanta a ceea ce reprezinti te-a tradat? Cum este sa stii ca tu ai dat voie acesteia sa intre in viata ta? Cat de orb ai putut fi sa nu prevezi evidentul? Cum e sa te simti injughiat pe la spate de propria mana? Te simti ca un las... Ai eschivat mereu si nu ai conceput ca exista si un calcai al lui Ahile in ego-ul tau. Mizerabil, asha trebuie sa te simti! Si trebuie sa ai macar rusinea de accepta ca ai gresit, ca nici macar tu nu poti face lumea sa se invarta. Si ai obligatia morala de a te uita in oglinda la ceea ce vezi, nu la ceea ce vrei tu sa vezi. Sa crezi in adevaruri unanime, nu in ceea ce vrei tu sa crezi ca ar fi adevarul. Adevarul nu este al tau. Adevarul poate fi al tau doar daca privesti intai prin ochii multimii. Lumea nu cauta adevaruri, lumea isi face adevarul...fara sa iti ceara sfatul tie. E mare tentatia de a spune ca nu imi pasa de norme, normele sunt pentru cei ce-si pleaca genunchii. Te gandesti ca poti trai urmandu-ti propria viziune sau ca nici macar nu iti trebuie o viziune si e indeajuns sa lasi viata sa te poarte pe valurile ei. E o solutie a celor slabi. Viata nu te va duce niciodata spre satisfactie fara un minim de efort venit din partea ta. Si cand faci acest minim de efort iti vei fi dat seama ca bucuria reusitei va fi fost mai mare daca efortul tau era proportional. Si te simti mic. Slab. E poate prea putin gandit si rationalizat parcursul nostru terestru si elementul "surpriza" lasat sa se manifeste ca o coordonata determinanta. Simt ca imi scapa esentialul si ca tinta nu poate fi atinsa decat cu ajutorul unui plan bine pus la punct. Esentialul nu consta in organizarea unei zile ca oricare alta in cele mai mici amanunte ci in schematizarea si privirea, cu realism, in perspectiva a unei actiuni care ne va defini ziua. Factorii externi ne vor aduce in fata destule elemente inopinate...ele sunt doar sarea si piperul unei formule de succes. O schema de acest gen nu poate fi eficienta decat in eventalitatea stabilirii unor criterii indelung "macinate" ce ne vor servi ca jaloane. Aceste criterii se regasesc in ideile pe care le adoptam. Ideile dau nastere gandurilor. Gandurile pot deveni...realitate. Realitatea poate fi mai mult sau mai putin in favoarea noastra. Aici am gresit. Greseala de incepator. E ca si cum as fi castigat titlul de campion la catergoria musca si eu ma incadram la supergrea.

Umilit

2007-11-14T08:44:00.001+02:00

Te-ai mintit destul? Sau o sa faci ca pana acum...o sa gasesti ceva mai mult sau mai putin plauzibil cu care sa imbraci totul intr-o minciuna si mai mare.
Crezi ca dimineatza te absolva de rusinea de peste noapte?
Crezi ca pentru tine se mai impun acelesi standarde ca pentru ceilalti?
Crezi ca mai poti privi pe cineva in ochi cu sinceritate?
Iti mai suporti gandurile? Pentru ca vad ca vad ca trupul tau incepe sa comploteze impotriva ratiunii.
Ai incercat vreodata sa te supui vreunei legi careia tu ii zici "lumesti"?
Te-ai gandit vreodata ca ai putea renunta la egoismul ala tampit si sa gandesti pentru o clipa la binele aproapelui?
Nu crezi ca ai inceput un complot total retrograd impotriva propriei persoane?
De ce uiti atat de repede un zambet care spune atat de multe?
De ce te ascunzi dupa o masca atat de perfida? Nu vezi ca mai ai un pic si te confunzi cu ea?
De ce nu lasi pe nimeni sa te vada? Crezi esti singurul care are defecte?
Pentru ce astepti mereu ziua de maine pentru a face ceva?
Si nu in ultimul rand, de ce nu lupti pentru indeplinirea gandurilor tale si te lasi prada momentului?

Mi-e dor de mine!

Un vagon in minus

2007-11-14T08:40:00.001+02:00

Cand te simti unicul si supremul detinator al absolutului e randul divinitatii sa-si faca simtita prezenta...sau, daca tot nu crezi in superioritate, te simti invins de tine insuti...de acea parte din tine care tine mortis ca tot ceea ce faci sa nu se concretizeze sau sa ia o forma acceptabila in lumina alter ego-ului. E ciudat cand creierul iti dicteaza ceva si mana se impotriveste...cand ochiul vede si urechea nu aude. Si acest "ciudat" e cu atat mai profund cu cat sensul sau e atat de vag...plurivalenta sa adanceste fiecare nuanta de sens a acestui cuvant nascut pentru a crea confuzie. Straniu, desi e acelasi lucru cu "ciudat", este faptul ca in ciuda unei diversitati de campuri pe care le deschide acest termen te regasesti in absolut toate tentele pe care le afiseaza. Insa nu acest aspect era esentialul... micimea de care dau dovada ma face sa plec capul si sa nu-mi duc la capat nici macar o marturisire. Gradul de degradare nu cunoaste aceasta treapta...pentru ca nu m-as inscrie la categoria "degradat"... sunt absolut in situatia in care doar o singura sansa m-ar mai pastra pe o orbita a suportabilului. Sansa despre care vorbesc e inca in visul meu...asa imi imaginez ca este...cred in reabilitare pana in panzele albe...ce prostie...asta ma duce de rapa. Sa traiesti cu impresia ca oricand ai putea sa faci un gest ce te-ar invia...e de-a dreptul ridicol. Trenul vietii are cu un vagon in minus pentru cei ce ajung prea tarziu in gara. Cat de slab la minte poate fi acela care este neajutorat si singur in groapa si gandul sau refuza sa vada intunericul? Cei care in suferinta fiind se proiecteaza pe piedestaluri? E incredibil cum nu te poti trezi nici cand trebuie sa dai socoteala pentru tot ce-ai facut...dar mai ales pentru ce n-ai facut...e trist. Sunt un complexat.

Priviri sincere

2007-11-14T08:35:00.002+02:00

Ciudat se mai uita oamenii la tine cand pari ciudat. Sinceritate curata...nu-si pot ascunde trairile stranii pe care le resimt la vederea ta si trebuie sa le exteriorizeze cu o grimasa. Inzestrati cu ratiune, oamenii isi dau arama pe fatza atunci cand instinctul, apuca sa se manifeste cu o fractiune de secunda inaintea creierului.

Si un punct in plus adus pentru afirmatia mea este ca insusi omul cu grimasa este pus uneori in situatia ciudatului si fara sa vrea a-si da seama este analizat, studiat si-si joaca rolul pe scena vietii. Si e imposibil sa trisezi, pana la urma tot iti vine randul sa treci in fata clasei. Si atunci...perechile de ochi vor conduce informatia la nivel facial si-o vor elibera in stare bruta,nefinisata, neprelucrata, neascunsa, fara jumatati de masura si fara...interventii rationale.

De ce iubim femeile?

2007-11-14T08:28:00.001+02:00

Cand era a aparut cartea asta a lui Cartarescu era foarte trendy sa o ai in mana si s-o rasfoiesti. Cum aveam aerul de tanar studios nu se putea fara ca eu sa nu intru in posesia ei. In sfarsit...

Cea mai frumoasa amintire legata de ea este une petrecuta in R3 (amfiteatrul unde se tin cursurile de la FJSC) si nu implica niciun episod mentionat in carte.

Eram cu Mihutz...un coleg...si el tot din Galati...cand am mentionat titlul cartii. El crezand ca e o intrebare, mi-a raspuns direct:

Pentru ca merita!

Hmmm....

Fara noima

2007-11-14T08:21:00.001+02:00

Inceput la Unirii pe peron si terminat undeva intre Dristor si Nicolae Grigorescu.

4:25(cronometru de la metrou)
5:15(tot cronometrul de la metrou)
7:50(acelasi cronometru de la metrou)
0:00(cel mai enervant cronometru de metrou)

Inceput sau sfarsit? Totul se invarte in jurul meu de parca as fi soarele in teoria heliocentrica. Al cui sunt? Al lumii asteia d ckt? Nu ma merita! Judec prea mult si la orice pas...si nu vreau asta. D c constientizez totul? As bori in metrou...si nu o fac...D c? Pt k rationalizez? Oare? Nu m-am imbatat indeajuns. Ma regasesc in spiritul bahic? Clar...nu! In c ma regasesc? Nu stiu. Nu ma regasesc in nimic? Doamne fereste! Am gatul sec. Inghit. As bea ceva si as fuma o tigara?... Nici de asta nu sunt sigur. In c privinta sunt sigur. Nu stiu. K e cineva sus si ma vegheaza? Poate. Nu stiu nimic. Daca as sti ceva as actiona in consecinta. Desi nici de asta nu sunt sigur.

fiul risipitor...

2007-11-14T08:09:00.001+02:00

Azi revin.
In iunie am avut o idee buna sa ma pun sa-mi astern gandurile si timp d aproape jumatate de an l-am lasat balta. Nu pot sa zic ca ma simt confortabil cu o astfel de traire si acum actionez in consecintza. Dar hai sa las un pic la o parte sinceritatea asta ipocrita (de care nu uzez decat pentru efectul terapeutic in relatiile interpersonale) si sa ma pun sa caut cate ceva din ce am mai scris in acest interval de timp. Mai stii?...poate am vreo revelatie.

Remember "varsta de aur"

2007-06-13T19:02:00.002+03:00

Azi am avut o revelaţie...

E ultima săptămână de şcoală...

Obişnuiam să fiu extrem de fericit în perioada asta...

2 ani de când am terminat liceul...

6 ani de când am terminat gimnaziul...

10 ani de când am terminat şcoala primară...

Nostalgiile, amintirile, impresiile, chiar şi episoadele mai puţin plăcute au rămas...toate înconjurate de o aură ce va dăinui o viaţă.

Încerci din răsputeri să te ţii si cu dinţii de ultimile rămăşiţe ale propriului eu care conservă într-o formă sau alta urme virgine ale copilăriei, urme fără de pete şi relicve ale unor principii simple, dar verticale.

Grija zilei de mâine întunecă privirea şi face(aş putea zice "obligă") să se păstreze ca singur reper această idee pur mercantilă şi bazată pe criteriul burţii.
Imediat ce dai Bacalaureatul ţi se fură încă un motiv de bucurie, obişnuim să-i spunem responsabilizare, însă e doar un motiv în minus să zâmbeşti...

Vacanţa e timpul copiilor...

Ce n-am da să avem şi noi un timp al nostru?...al zambetului pur... când gura râde doar pentru că inima trebuie să se exteriorizeze într-un fel sau altul...
Am ajuns să râdem doar pentru a nu ne încreţi frunţile şi pentru a nu ne trăda starea continuă de agitaţie şi nervozitate.

Zambiţi, vă rog! Şi faceţi loc celui mai de seamă oaspete...ipocrizia.

Vreau să râd...

Pas d'envie

2007-06-13T10:38:00.003+03:00

De ce întotdeauna când am mai multă treabă de făcut îşi face apariţia sentimentul ăsta ciudat...hibridul ăsta de oboseală, lentoare, boală şi indispoziţie? (...mă poartă gândul la "le malade imaginaire")

De ce atunci când ar trebui să mă ridic din pat, din scaun sau de la computer amân acţiunea cu cel puţin 2 minute?

De nu citesc o carte bună şi încep să-mi plimb ochii pe nişte rânduri seci de informaţie pe net?

De ce nu-mi fac patul în fiecare zi?

De ce nu fac nimic pentru a mă ridica din starea asta de mizerie lăuntrică?

De ce fac nu ceva care ar putea să conteze mâine?

De ce scriu acum despre comoditatea mea când ar trebui să o combat cu înverşunare?

Un post mai vechi...concludent, într-o anumită măsură

2007-06-11T15:26:00.003+03:00

Textul de mai jos reprezintă primul meu entry de pe hi5 (între timp m-am lasat de sportul ăsta). Îl pun încă o dată pentru că reuşeşte să surprindă şi să sublinieze câteva defecte cu care mă confrunt în lupta cu mine însumi.

10 ianuarie 2007

"E noapte şi nu stiu ce să fac, so.... here I am. My first page. Nu pot spune că e momentul oportun pentru înşiruirea coerentă a cuvintelor, dar.... omul nu scrie numai când are inspiraţie,nu?

Altceva, ce mai pot spune? Am avut o zi de rahat şi o închei în aceeaşi notă...pestilenţială. Nu am făcut nimic (dar absolut nimic) şi asta m-a solicitat la maximum...psihic vorbind. Toată ziua am încercat să fac ceva util, însă, în afară de câteva pagini din "Nice Work!", nu pot spune că m-am imbogăţit cu ceva după cele 16 ore de când sunt treaz.

Păcat! Ratez esenţa vieţii...

Dacă nu trece timpul impasibil pe langă mine, cu siguranţă, trec eu fără să-l iau în seamă."

Hmmmm..... îmi crează un sentiment tare ciudat lecturarea acestor rânduri... pentru că dă dovadă că scriitura ar merge... în schimb, sinceritatea debordantă acaparează întreaga atenţie.